Prima pagină » Actualitate » Consilierii PNL Sector 1: „Transparență doar pe hârtie! Aparatul primarului, cu o majoritate bizară PSD-USR, a reușit să blocheze inițiativa noastră”

Consilierii PNL Sector 1: „Transparență doar pe hârtie! Aparatul primarului, cu o majoritate bizară PSD-USR, a reușit să blocheze inițiativa noastră”

Consilierii PNL Sector 1: „Transparență doar pe hârtie! Aparatul primarului, cu o majoritate bizară PSD-USR, a reușit să blocheze inițiativa noastră”
Consilierii PNL Sector 1: „Transparență doar pe hârtie! Aparatul primarului, cu o majoritate bizară PSD-USR, a reușit să blocheze inițiativa noastră”

„Consilierii locali ai Partidului Național Liberal în Sectorul 1 luptă pentru o administrație locală transparentă și performantă, capabilă să rezolve problemele oamenilor”, transmite PNL într-un comunicat de presă. În ședința Consiliului Local de joi, 25 februarie, echipa PNL a propus un proiect de HCL care prevede publicarea tuturor contractelor de achiziție publică încheiate de Primăria Sectorului 1, indiferent de suma lor, inclusiv de compania de investiții, Administrația Domeniului Public și toate celelalte entități subordonate Consiliului Local sau din cadrul aparatului primarului. Din motive de procedură invocate de aparatul administrativ al primarului, precum și de către consilierii PSD, proiectul nu a mai fost inclus pe ordinea de zi în ședința de joi.

Totodată, PNL a propus o viziune proprie de reformă a Poliției Locale pentru transformarea instituției într-un actor eficient în protejarea siguranței cetățenilor comunității sectorului 1. Proiectul de transparentizare a fost mutat, pentru o ședință ulterioară, din motive de procedură. Reforma poliției locale a fost adoptată, după ce toate cele 14 amendamente promovate de PNL au fost votate.

„Ordinea de zi includea mai multe proiecte importante pentru comunitate, printre care reorganizarea Poliției Locale, unde colegii mei consilieri au venit cu o serie de amendamente. Cel mai important vizează condițiile de ocupare a funcției de director general, care includeau în varianta inițială o ramură prea generoasă de specializare, ce includea comunicare sau sociologie. Am considerat că este o scăpare ce trebuia rapid corectată, pentru că nu putem permite ca această instituție să fie condusă de cineva care nu are pregătirea sau experiența necesară. În forma propusă de PNL și aprobată de CL, se clarifică domeniile pentru studii obligatoriu, fără a lăsa loc de interpretări. Ne bucurăm că, în cele din urmă, toate cele 14 amendamente propuse de grupul PNL au fost votate cu majoritate de voturi, ceea ce ne-a permis să promovăm o reformă reală și profesionistă a Poliției Locale. Dialogul întotdeauna este soluția, nu scandalul. Singurul regret este că nu s-au înțeles aceste lucruri acum luni de zile, iar reforma poliției locale a trenat fără rost”, a explicat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.

Transparență pe linie…doar declarativ

Ramona Porumb, viceprimarul PNL al Sectorului 1, a depus un proiect de hotărâre de consiliu local ce prevedea publicarea tuturor contractelor de achiziție publică încheiate de Primăria Sectorului 1, indiferent de suma lor, inclusiv de compania de investiții, Administrația Domeniului Public și toate celelalte entități subordonate Consiliului Local sau din cadrul aparatului primarului.

PNL a propus scurtarea unor termene, astfel încât toate contractele de achiziție să fie publicate în maxim 15 zile de la semnarea lor. Proiectul mai cuprinde publicarea anunţurilor de intenţie, anunţurilor/invitaţiilor de participare şi anunţurilor de atribuire, în termen de 72 de ore de la publicarea în sistemul electronic de achiziții publice.

Din motive de procedură invocate de aparatul administrativ al primarului, precum și de către consilierii PSD, proiectul nu a mai fost inclus pe ordinea de zi în ședința de joi, 25 februarie, anul curent.

„Pentru că transparența este un cuvânt care sună atât de bine, mai ales în discursul politic, am considerat important să reducem anumite termene privind contracteleșiachizițiilePrimăriei: 15 zile pentru publicarea contractelor și 72 de ore pentru anunțurile de intenție sau atribuire. Sunt termene decente, care oferă cetățenilor acces la informații și transparență deplină. Din păcate, proiectul PNL a fost blocat în mod complet injust. De ce? Pentru că, iată, nu toată lumea dorește transparență. Invocând „motive de procedură” pe repede înainte, suficient de neclare cât să nu înțeleagă nimeni nimic, dar destul de pompoase cât să sune bine, aparatul administrativ al primarului, împreună cu o „majoritate” bizară PSD-USR, a reușit să blocheze inițiativa. Pentru o secundă am crezut că suntem înapoi în timp, în filmul cu administrația Tudorache-PSD. Cum e posibil așa ceva? Cine nu vrea transparență? Cine nu vrea ca TOATE contractele de achiziție publică încheiate de primărie și instituțiile subordonate să fie publice? Cine are ceva de ascuns? Noi nu.

Noi tot sperăm că e doar o neînțelegere. Mai sperăm că la ședința viitoare nu vom mai găsi astfel de chichițe procedurale și că va fi adoptat un proiect NORMAL pentru sectorul 1. După patru ani de tunuri și combinații, cetățenii acestui sector au dreptul să știe tot ce se întâmplă cu banii lor, într-un termen cât mai scurt și nu doar în primărie, ci în toate structurile afiliate, inclusiv în celebra companie de investiții”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.

Poliția Locală trebuie condusă de profesioniști!

Pe subiectul reorganizării Poliției Locale, consilierii PNL au avut o serie de întâlniri cu reprezentanți ai instituției, în ultimele săptămâni, pentru a identifica cea mai bună formă de reorganizare a instituției. Astfel, la proiectul de HCL numărul 18 de pe ordinea de zi, PNL a propus o serie de amendamente. Cel mai important dintre acestea vizează condițiile pentru ocuparea postului de director general. În forma inițială a proiectului de HCL, una dintre condiții este: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental al științelor sociale sau științelor inginerești. Ramura de științe sociale are în componență o serie de specializări, nu toate compatibile cu această poziție (cum e cazul științelor comunicării sau sociologiei). Prin amendamentul PNL, au fost clarificate specializările permise pentru ocuparea acestei poziții: domeniul științelor juridice, administrative sau militare, informații și ordinepublică, studii economice și inginerești.

„Celelalte amendamentea duse la acest proiect de HCL vizează organizarea internă eficientă. De exemplu, propunem transformarea funcției de director executiv adjunct în șef serviciu ordine publică cu serviciul aferent care să conducă activitatea compartimentelor Grivița și Pajura, precum și organizarea compartimentelor de disciplină în construcții și afișaj stradal sau control intern la nivel de birouri,” a declarat Ramona Porumb, viceprimar PNL al sectorului 1.

Echipa de consilieri PNL Sector 1 este formată din:

Ramona Porumb – viceprimar

Victor Picu

Daniel Ciungu

Adrian Oianu

Dinu Gheorghe

Dan Podaru

Președinte PNL Sector 1: Sebastian Burduja

Recomandarea video

Mediafax
Horoscop 10 ianuarie 2026: Două zodii primesc ajutor financiar, altele simt o mare ușurare sufletească
Digi24
Culisele cursei globale pentru scăparea lui Maduro: întâlnirea secretă de la Vatican și oferta Rusiei
Cancan.ro
S-a aflat cauza reală a morții lui Gabriel din Buzău. Ce i-a curmat viața, de fapt. Familia se pregătește de înmormântare
Prosport.ro
Un turist cazat pentru a doua oară la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov a surprins personalul: „Încă nu ne vine să credem!”
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
Mediafax
A fost arestat cel mai periculos chinez din „imperiul mafiei cibernetice”. Avea centre de muncă forțată unde-și derula escrocheriile
Click
Vali Vijelie și impozitul pe cele 30 de apartamente. Cât scoate din buzunar anual pentru locuințele sale
Digi24
Rusia ridică miza și readuce în joc Oreșnik. De ce a aruncat Putin în luptă o armă pe care n-a mai folosit-o din 2024
Cancan.ro
Dorian Popa riscă să meargă la ÎNCHISOARE! Vești proaste pentru influencer la început de 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Alexandra King după divorțul de Ilie Năstase! Actrița americană a fost a doua soție a legendarului tenismen român
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Rusia a folosit din nou o „nucleară” împotriva Ucrainei. Racheta Oreșnik, lansată de pe un vehicul 12×12
Descopera.ro
Un obiect imposibil a fost găsit în spațiu!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
De ce cărțile bune primesc recenzii de doar 3 stele?