Un copil de trei ani a fost găsit, duminică seara, pe pervazul unui imobil situat la etajul I din Baia Mare, duoă ce mama sa, în vârstă de 34 de ani, ar fi plecat de acasă și l-ar fi lăsat nesupravegheat.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru rele tratamente aplicate minorului, transmite Mediafax.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, în urma unei sesizări la care au intervenit în data de 30 august.
Concret, polițiștii au fost sesizați în legătură cu faptul că pe pervazul geamului unui apartament situat la etajul 1 se află un copil.
La fața locului au intervenit pompierii, care au reușit să îl salveze pe copilașul aflat în pericol.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că o femeie de 34 de ani ar fi plecat de acasă, lăsându-l fără supraveghere pe fiul său, în vârstă de doar trei ani, informează IPJ Maramureș.
În aceste condiții, a fost sesizată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Maramureș.
Polițiștii, sub supravegherea procurorului de caz, continuă cercetările pentru documentarea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.