Prima pagină » Actualitate » Cosmin Corendea interpelează MAE pe tema absenței României la inaugurarea lui TRUMP. „Este inacceptabil, având în vedere parteneriatul strategic”

Cosmin Corendea interpelează MAE pe tema absenței României la inaugurarea lui TRUMP. „Este inacceptabil, având în vedere parteneriatul strategic”

Deputatul AUR Cosmin Corendea, vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Deputaților, a adresat o interpelare oficială Ministerului Afacerilor Externe (MAE), solicitând explicații privind absența diplomaților români la inaugurarea mandatului președintelui SUA, Donald Trump. Deputatul consideră această situație „inacceptabilă”.

Într-un interviu acordat pentru Gândul, Cosmin Corendea a explicat că a ridicat anterior această problemă în cadrul Comisiei de Politică Externă, în timpul audierii ministrului de Externe, Emil Hurezeanu.

„Când a fost votată învestirea acestui nou guvern Ciolacu 2, am avut o discuție cu domnul, la vremea aceea propus ministru de Externe, domnul Hurezeanu, și întrebarea pe care i-am pus-o în cadrul Comisiei de Politică Externă, al cărei vicepreședinte sunt, a fost foarte simplă, având în vedere activitatea dânsului, care nu neapărat îl recomandă pentru a stabili niște relații stabile cu Statele Unite: «Dacă aceste relații cu partenerul nostru strategic sunt în pericol? Dacă ar trebui să ne îngrijorăm?» Exact așa a fost întrebarea. Dânsul, la vremea respectivă, a spus că nu”, a declarat Cosmin Corendea.

„Cred că au stat în fața televizoarelor și s-au uitat sau nici măcar atât”

Totuși, potrivit lui Cosmin Corendea, realitatea pare să contrazică asigurările date de ministrul de Externe.

 „O lună mai târziu, la inaugurarea președintelui Donald Trump, rolul României a fost inexistent. Deși am avut delegații din țară care au fost prezente acolo sub diferite forme, rolul de asistență al autorităților române, și aici mă refer cu precădere la Ambasada din Washington, nu a existat. Pur și simplu, cred că au stat în fața televizoarelor și s-au uitat sau nici măcar”, a spus el.

Cosmin Corendea consideră că această lipsă de implicare este inacceptabilă, având în vedere importanța parteneriatului strategic dintre România și SUA.

„Nouă nu ni se pare un lucru normal acest aspect, având în vedere, încă o dată, mă repet, importanța parteneriatului nostru strategic cu Statele Unite, schimbarea de cabinet în Statele Unite și influența acestuia către Europei, pe care deja o vedem, și, implicit, asupra României. Și atunci am vrut să aflăm, prin această interpelare, prin aceste întrebări pe care le-am trimis Ministerului Afacerilor Externe, ce s-a întâmplat cu corpul diplomatic român din Statele Unite în timpul inaugurării președintelui Trump”, a menționat deputatul AUR.

Două posibile explicații pentru absența României la investirea lui Trump

Deputatul AUR a avansat două posibile motive pentru această absență. Prima ipoteză este că autoritățile române au ales deliberat să nu fie prezente la inaugurare.

„Aici nu pot decât să speculez două variante. Una, România nu a fost implicată absolut deloc pentru că nu s-a dorit acest lucru din partea țării noastre, având în vedere că avem un președinte ilegitim, implicit un Guvern ilegitim, ceea ce conduce mai departe la ilegitimitatea Ministerului Afacerilor Externe, pe de o parte”, a precizat el.

A doua variantă, pe care Cosmin Corendea o consideră mai puțin probabilă, este că România nu a fost invitată la ceremonia de investire.

„Având în vedere că, deși în cercul imediat al domnului președinte Trump nu s-au aflat șefi de stat și nu este cutuma ca șefii de stat să participe la această inaugurare, în plan secund au existat toți diplomații din toate țările prezenți pentru acest eveniment. Așadar, așteptăm să ne clarifice Ministerul Afacerilor Externe”, a concluzionat deputatul.

Conform interpelării, întrebările adresate ministrului de Externe sunt următoarele:

  • Există motive de îngrijorare privind parteneriatul strategic România-SUA?
  • De ce diplomații români, ambasadorii, consilierii și secretarii de stat nu au fost prezenți la inaugurarea mandatului lui Donald Trump?
  • Dacă o delegație română a fost prezentă la Washington, de ce nicio persoană din structura MAE nu a participat la depunerea jurământului noului președinte american?

Deputatul Corendea atrage atenția asupra obligațiilor Ministerului Afacerilor Externe de a reprezenta și promova interesele României pe plan internațional, așa cum este stipulat în Legea nr. 90/2001 și Hotărârea nr. 100/2004 privind organizarea și funcționarea MAE.

Solicitarea oficială a fost transmisă Ministerului Afacerilor Externe iar, conform regulamentului Camerei Deputaților, un răspuns scris trebuie oferit în termen de 15 zile.

CITEȘTE ȘI:

Punctele vulnerabile ale Europei prezentului / Cosmin CORENDEA (AUR): „România nu mai poate accepta direcții impuse de Bruxelles”

Fenomenele METEO extreme, sub lupa Forumului Economic Mondial de la Davos. Fost expert ONU: „Marii poluatori trebuie să ajute țările afectate”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de turiști au rămas blocați în Laponia. Temperaturi de aproape minus 40 de grade
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
Câți bani a primit Iustin HVNDS, de la Antena 1, pentru cele doar 3 zile la Survivor 2026
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
Mediafax
Timothée Chalamet, Globul de Aur! Lista COMPLETĂ a câștigătorilor din 2026
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
Reacția dură a preşedintelui Cubei, după ce Trump l-a amenințat să încheie un acord cu SUA „înainte să fie prea târziu”
Cancan.ro
Fenomene meteo foarte periculoase în Capitală. Bucureștenii, sfătuiți să evite deplasările în aceste zile, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Șoferii care au parcat pe trotuar s-au trezit cu roțile blocate. Primăria a postat imaginile pe TikTok
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cât timp ar dura să zbori în jurul lumii?