Prima pagină » Actualitate » Crucea Roșie Română a deschis în Capitală un magazin social pentru ajutorarea refugiaților ucraineni. Cum va funcționa „Humanity concept store” de pe strada D.I. Mendeleev

Crucea Roșie Română a deschis în Capitală un magazin social pentru ajutorarea refugiaților ucraineni. Cum va funcționa „Humanity concept store” de pe strada D.I. Mendeleev

Madalina Prundea

Crucea Roşie Română a deschis, marți, magazinul social „Humanity concept store”, în zona Piața Romană din Capitală, unde vor fi ajutaţi refugiaţii ucraineni cu alimente, produse sanitare şi de igienă, dar şi cu articole de îmbrăcăminte.

Magazinul social „ Humanity concept store” se află la adresa strada D. I. Mendeleev nr. 7-15, la mică distanță de sediul Crucii Roșii, de pe Strada Biserica Amzei nr. 29, în vecinătatea căruia a fost inaugurat în urmă cu o lună și primul Centru Multicultural pentru a ajuta persoanele afectate de criza din Ucraina.

Acest punct – dedicat ajutorării refugiaților ucraineni – este susținut financiar de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie și prin fonduri colectate în cadrul campaniei „Umanitatea nu are granițe”.

Refugiații vor primi de aici produse alimentare, igienice și articole de îmbrăcăminte, la un interval de 10 zile, pentru fiecare beneficiar, în coordonare cu DASPMB. Baza de date va fi una comunî, pentru evitarea suprapunerii ajutorului.

Pentru a primi ajutor, cetățenii ucraineni trebuie să fie veniți în România după declanșarea războiului, respectiv după 27 februarie 2022 și să locuiască în București sau în Ilfov în momentul depunerii cererii.

Magazinul este deschis în zilele de marți – vineri, între orele 10:00 – 16:00.

Șase luni de la debutul războiului

La nivel national, în cele peste șase luni de la debutul războiului din Ucraina, Crucea Roșie Română s-a implicat permanent pentru ajutorarea poporului vecin, urmărind două obiective: ajutorarea cetățenilor ucraineni ajunși pe teritoriul României și sprjinirea celor rămași în Ucraina.

Potrivit datelor de pe site-ul organizației, intervenția Crucii Roșii Române pentru ajutorarea poporului ucrainean a constat în:

  • Informarea și asistență umanitară oferită în punctele de frontieră, aeroporturi și gări pentru civilii ucraineni care au intrat în România: 250 000 beneficiari;
  • Restabilirea legăturilor de familie: 20 000 beneficiari;
  • Sprijin oferit de Crucea Roșie centrelor de cazare cu hrană, apă, produse de igienă, materiale sanitare: 7 000 beneficiari.
  • Asistarea directă a cetățenilor ucraineni prin servicii oferite de filialele de Cruce Roșie: produse de igienă și îmbrăcăminte, asigurarea de mese calde, activități de socializare și educative pentru copii, asistență medicală și asistență psiho-socială: 84 165 beneficiari;
  • Asistență oferită cetățenilor ucraineni prin call center la numărul 0374.415.000 în limba română, engleză, rusă și ucraineană: 6 500 de apeluri;
  • Asistență financiară directă cu fonduri alocate de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie: 10.07 milioane euro distribuite către 48 539 cetățeni ucraineni aflați pe teritoriul României (21 120 familii).
  • Sprijin pentru cei rămași în Ucraina, prin transporturi umanitare periodice efectuate de Crucea Roșie Română: 90 de transporturi cu 2 250 de tone de produse și materiale sanitare distribuite la Cernăuți, Uzgorod și Odessa.

Potrivit informării de marți a Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil în România, însă în cele 188 de zile de la începerea conflictului din Ucraina, 4.381 de cetățeni ucraineni au făcut această solicitare și beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 60.248 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 506 fiind acordate în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 47,0%.

Potrivit Poliției de Frontieră, pe sensul de intrare în România, au fost 121.330 de persoane, dintre care 12.050 de cetăţeni ucraineni (în scadere cu 7,4% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 29.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.131.176 cetăţeni ucraineni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!