Cum s-a petrecut violul dintr-un hotel de protocol din centrul Clujului. Instanța: „Autorul a dat dovadă de un mare curaj infracţional”

Cum s-a petrecut violul dintr-un hotel de protocol din centrul Clujului. Instanța: „Autorul a dat dovadă de un mare curaj infracţional”
Femeia care a reclamat violul era cazată într-o cameră de la etajul trei Sursa foto: hotelvictoriacluj.ro
Publicat: 21/09/2021, 10:43

O femeie cazată în hotelul Victoria din centrul municipiului Cluj-Napoca, deținut de RAPPS și aflat în imediata vecinătate a Prefecturii Cluj, a fost violată, la jumăatea lunii august, de un tânăr care nu era cazat aici și care nu a fost observat de angajați nici la intrare, nici la ieșire, iar unitatea nu este dotată nici cu camere de supraveghere. În documentele din instanță, care a dispus prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv, se regăsește descrierea momentelor de coșmar prin care a trecut victima, precum și atitudinea tânărului care nu își recunoaște fapta.

Violul care a avut loc în hotelul din centrul municipiului Cluj-Napoca a fost descris de victimă în instanță li se regăsește în hotărârea judecătorească prin care s-a decis arestarea preventivă a suspectului.

Instanța a decis, zilele trecute, să prelungească măsura arestului preventiv, cu încă 30 de zile, a tânărului Tărău B., în vârstă de 25 de ani, care e acuzat de violarea femeii, în vârstă de 49 de ani, în 14 august, când era cazată într-o cameră a hotelului Victoria, are aparţine Sucursalei de Reprezentare si Protocol Victoria Cluj (S.R.P. Victoria) din cadrul Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), care e deschis și turiștilor.

Hotelul, fără camere de supraveghere

Misiunea polițiștilor pentru identificarea violatorului a fost cu atât mai dificilă cu cât hotelul nu este supravegheat video nici măcar pe holuri, astfel că s-au folosit de imaginile surprinse de camerele stradale, şi de descrierile făcute de femeie.

Potrivit informațiilor inițiale, bărbatul acuzat că a violat o femeie într-un hotel ultracentral din Cluj-Napoca a fost identificat de polițiști și cu ajutorul telefonului pe care acesta l-a uitat în cameră șim după ce au ajuns în apartamentul părinţilor, lucrurile au început să se lege. „Au desfăşurat o percheziţie la locuinţa celui în cauză, ocazie cu care au fost identificate mai multe articole vestimentare despre care există indicii că ar fi fost purtate în momentul săvârşirii infracţiunii”, a declarat atunci Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Cluj.

Suspectul este acuzat de viol, infracţiune care este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi cea de violare de domiciliu, pentru care riscă o pedepsă cu închisoarea de la 3 la 2 ani sau cu amendă.

Filmul violului

Hotărârea instanței include toate momente-cheie din seara violului, de la primul contact dintre victimă și agresor, când l-a întâlnit pe hol, îmbrăcat doar în tricou, fără lenjerie intimă, până la dispariția acestuia din hotel, fără să fie identificat de angajații de la recepție.

Potrivit documentului, obținut de Adevărul, femeia, clujeancă, venise din Spania în 6 august pentru a-şi rezolva anumite probleme de ordin administrativ, preschimbarea actului de identitate, și, după câteva zile în care a locuit la mama ei, a decis, în 14 august, să se cazeze la hotelul Victoria până la data plecării din România, 20 august. Potrivit documentului citate, femeia a povestit că în data de 14 august, în jurul orei 14:00, „după ce personalul de la recepţia unităţii de cazare i-a înmânat cheia de acces, s-a deplasat la camera nr. …. şi, înainte de a pătrunde în interior, a observat că din camera alăturată (nr. ….) a ieşit o persoană de sex masculin (în vârstă de aproximativ 25  de ani, îmbrăcată cu un tricou având o culoare deschisă (roz), fără pantaloni şi lenjerie intimă), care i-a precizat că a confundat-o cu o doamnă de companie pe care o aştepta. Numita M…… a arătat că nu i-a răspuns bărbatului şi a intrat în camera sa”.

Ea a plecat apoi în oraș, pentru a merge la slujba religioasă și pentru a lua masa, și s-a întors în cameră între orele 17:00 – 18:00. „A mai arătat că a închis uşa de acces, dar nu a asigurat-o, iar la un moment dat, lângă ea, l-a observat pe tânărul de la camera alăturată (acesta era îmbrăcat doar cu tricoul de culoare deschisă, fără pantaloni, fără lenjerie intimă, fără încălţăminte, reuşind să pătrundă în interior fără să fie observat din cauza volumului ridicat al televizorului). Prin urmare, i-a solicitat să părăsească camera, dar acesta nu a dat curs solicitării. În continuare, persoana vătămată a susţinut că s-a îndreptat către telefonul de pe noptieră pentru a alerta personalul de la recepţie, însă persoana de sex masculin i-a smuls receptorul din mână şi a scos cablul din perete, iar mai apoi a împins-o pe pat”, au consemnat judecătorii, relatează Adevărul.

„I-a pus o mâna peste gură şi nas, iar cealaltă la nivelul gâtului”

Potrivit documentului, suspectul, care nu era cazat în hotelul respectiv, şi-a continuat atacul: „După acest gest, victima a precizat că a căzut pe saltea, iar autorul s-a urcat peste ea, cu genunchii pe umerii săi, repetând cuvintele „…. !” şi „….. !”. În acest context, a susţinut că a reuşit să zgârie testiculele autorului, în încercarea de a-l îndepărta de pe ea, după care a strigat după ajutor, dar bărbatul i-a pus o mâna peste gură şi nas, iar cealaltă la nivelul gâtului. Având dificultăţi în a respira, victima a susţinut că a urlat la autor, altfel că acesta s-a dat jos de pe umerii săi şi apoi a penetrat-o vaginal.  Numita M…… a arătat că raportul sexual a durat aproximativ 2-3 minute, timp în care a încercat să se împotrivească autorului şi, totodată, i-a solicitat să se oprească, însă fără rezultat, după care agresorul a ejaculat în interiorul cavităţii vaginale, s-a ridicat de pe victimă şi a părăsit camera”.

Potrivit insanței, violul s-a petrecut între orele 21:00 şi 22:00, iar imediat după aceea femeia a anunțat personalul hotelului. „După plecarea autorului, victima a învederat că s-a înfăşurat cu un cearceaf şi a coborât la recepţia hotelului alertând personalul de serviciu că a fost violată de persoana cazată la camera nr. …., aflând pe această cale că nu este nicio persoană cazată la camera respectivă. În timp ce personalul hotelului a contactat organele de poliţie, persoana vătămată a arătat că a urcat spre camera ei, context în care a observat autorul în timp ce se îmbrăca în camera nr. …., motiv pentru care a coborât din nou la recepţie pentru a informa personalul”, se arată în sentinţă.

Totuși, potrivit lui Ovidiu Florian, şeful Regiei protocolului hotelului, într-o declarație pentru Cluj24.ro, în noaptea în care a avut loc agresiunea, femeia nu a dorit să depună plângere la poliţie şi nici să meargă la Institutul de Medicină Legală.

Suspectul nu recunoaște fapta

Tânărul de 25 de ani, fără antecedente penale, nu a recunoscut în faţa instanţei fapta de care este acuzat. „Starea de fapt prezintă diverse neconcordanţe, inculpatul … nu a recunoscut comiterea infracţiunilor de care este acuzat, în situaţia în care s-ar prefigura tragerea sa la răspundere penală acesta ar putea dispărea, în condiţiile în care câteva zile nu a fost de găsit, inculpatul consumă băuturi alcoolice în cantităţi importante deşi are anumite probleme de sănătate, care împreună îl aduc se pare, declarativ, în starea de a nu şti ce face, caz în care ar putea comite din nou alte infracţiuni”, se arată în hotărârea citată.

„Aste de observat că autorul a pătruns fără drept în camera unde era cazată persoana vătămată pentru ca mai apoi să o constrângă fizic la întreţinerea unui raport sexual. Astfel, autorul a dat dovadă de un mare curaj infracţional, acesta pătrunzând în incinta unei hotel, deşi nu era cazat şi nici nu cunoştea vreo persoană cazată în respectiva locaţie, şi mai apoi în camera în care se afla victima, fără să îl intereseze că ar putea fi observat de alte persoane. Acest aspect trădează două caracteristici morale ale autorului: prima, că eventualele consecinţe îi erau indiferente, iar a doua, că pentru satisfacerea nevoilor sexuale ar fi capabil să recurgă şi la gesturi exagerate, necugetate, de altfel şi în faţa judecătorului a avut a atitudine neafectată de gândul consecinţelor faptelor sale”, se arată în document.

Astfel, deşi nu are antecedente penale, instanţa a reţinut că acţiunile sale evidenţiază o serie de trăsături morale de natură a justifica luarea măsurii. „În concret, desconsiderarea consecinţelor traumatice inerente unui astfel de act, lipsa de empatie faţă de victimă şi sentimentele sale, nevoia sexuală atât de stringentă încât l-a determinat la comiterea unei infracţiuni pot fi considerate împrejurări cu caracter personal care îndreptăţesc luarea acestei măsuri preventive”, a conchis instanța, ca argument pentru prelungirea arestului.

Tags:
Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Semnele care prevestesc sfârșitul. Când moartea se apropie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Lino Golden și Delia s-au căsătorit, după doi ani de relație. Imagini de la cununia...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului