Cum și când a apărut obiceiul de a purta VERIGHETE. De când ar exista tradiția aceasta

Cum și când a apărut obiceiul de a purta verighete. Bijuteriile au o semnificație importantă, care datează de mult timp.

În zilele noastre, verighetele sunt cunoscute ca fiind simbol al iubirii în toată lumea, fiind bijuterii purtate de către persoanele căsătorite. Dar nimeni nu a aflat până acum de unde provine tradiția.

Există o teorie potrivit căreia, cea mai veche mențiune despre schimbul de inele în cadrul unei nunți provine din Egiptul antic, în urmă cu aproximativ 4.800 de ani. Astfel, papura și stuful care creșteau alături de papirus ar fi fost răsucite, tranformate în inele sau alte bijuterii pe care femeile le purtau la un astfel de eveniment.

Cercul reprezenta un simbol al eternității, iar mai multe culturi aveau această simbolistică. Mai mult, orificiul din mijlocul inelului era considerat o poartă către lucruri cunoscute, dar și necunoscute. În trecut, inelele nu erau confecționate din materiale rezistente. Cu timpul, acestea au fost făcute din piele, os sau fildeș.

FLASH NEWS Nicușor Dan s-a întâlnit la Paris cu jucătoarea de tenis Virginia Ruzici. Președintele și-a amintit abia după trei săptămâni și a publicat fotografia

17:17

FLASH NEWS Elena Udrea, mesaj de ziua ei: „O viață cât 10 vieți… Aș da timpul înapoi? Nu, dar l-aș opri pe loc”

17:07

Dacă materialul era mai scump, atunci și dragostea pentru cea care primea inelul era mai mare. De asemenea, valoarea inelului demonstra și averea celui care îl oferea cadou. Și romanii au adoptat tradiția, dar nu îl ofereau femeii ca simbol al iubirii, ci al proprietății. Ei „confirmau proprietatea” asupra partenerei lor de viață.

Apoi, inelele de logodnă au fost făcute din fier și se numeau „Anulus Pronubus”. Ele semnificau rezistența, dar și trăinicia. Mai mult, se crede că tot romanii au fost primii care au început să graveze inelele. În jurul anului 860 d.Hr., creștinii au început să utilizeze aceste bijuterii în ceremoniile de nuntă.

Pe atunci, inelele erau decorate cu lebede gravate, cu lire sau cu mâini împreunate. Chiar și așa, Biserica spunea că astfel de inele sunt „păgâne”, iar mai târziu au fost simplificate. Inelele și verighetele au căpătat apoi, cu timpul, un aspect diferit. Atunci, epsicopii le numeau „un simbol al unității”.

Verighetele au fost purtate pe diferite degete, printre care și degetele mari ale ambelor mâini. O tradiție despre care se spune că ar proveni de la romani ar fi aceea că verighetele sunt purtate pe degetul inelar al mâinii stângi. O altă teorie susține că, în trecut, căsătoriile creștine aveau ritualul de a purta inelele pe degetul mijlociu. Când preotul rostea cuvintele „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”, acesta atingea cu inelul degetul mare, arătător și mijlociu. Apoi, îl punea pe degetul inelar, care urma să încheie căsătoria.

CITEȘTE ȘI: