Prima pagină » Magazin » De ce se poartă verigheta pe degetul inelar

De ce se poartă verigheta pe degetul inelar

De ce se poartă verigheta pe degetul inelar
Locul verighetei este unul bine stabilit, cunoscut de toată lumea, însă care este motivul din spatele acestui obicei?

Verigheta, simbolul căsătoriei dintre două persoane care aleg să își întemeieze o familie, se pune pe degetul inelar de la mâna stângă.

Acest inel se poartă pe inelarul drept după logodnă și pe inelarul stâng după căsătorie. Cele mai multe cupluri aleg să facă ambele evenimente în cadrul aceleiași slujbe religioase, unde preotul alături de nași mută verighetele de pe mâna dreaptă pe cea stângă.

În popor, purtarea acestui inel pe degetul inelar reprezintă uniunea dintre două persoane care nu se vor despărți niciodată, simbolizează eternitatea și iubirea veșnică.

În antichitate se spunea însă că din acest deget pornește vena iubirii care ajunge direct la inimă. De aceea, femeile poartă inelul în dreptul inimii, pe mâna stângă, scrie eva.ro.

Mai există și o altă explicație conform tradiției chineze, iar legenda spune că fiecare deget reprezintă ceva:

Degetul mare reprezintă părinții
Arătătorul rudele
Cel mijlociu reprezintă persoana noastră
Inelarul (unde se poartă verigheta) soția sau soțul
Degetul mic copiii

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Mihai Trăistariu, reacție tranșantă după locul 3 al României la Eurovision: ,,Nu poți face..''
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Ceaiul ar putea conține miliarde de particule de microplastice