De ce nu are voie femeia să intre în altarul bisericii

De ce nu are voie femeia să intre în altarul bisericii? Regula conform căreia femeile nu au voie să intre în altarul bisericii este o tradiție specifică bisericii ortodoxe.

Cu mici excepţii, femeia nu poate intra în altarul unui loc sfânt. Explicaţia pentru care nu are voie femeia să intre în altar îşi are originile în misterului creaţiei Lui Dumnezeu. Cum Adam a fost jertfit pentru păcatul Evei, iar noua Evă l-a născut pe noul Adam – Iisus Hristos, femeia este nevoită, până la sfârşitul veacurilor, să privească la cel pe care l-a ucis prin ispitirea sa.

Preotul Eugen Tănăsescu: ”La începutul creştinismului, Altarul nu era despărţit de restul Bisericii”

Preotul Eugen Tănăsescu a explicat într-un editorial pentru doxologia.ro de ce nu au voie femeile în Sfântul Altar.

”La începutul creştinismului, Altarul nu era despărţit de restul Bisericii, ca acum. El reprezenta, pur şi simplu, locul unde preoţii săvârşeau Jertfa lui Hristos, locul unde Hristos poposea în mijlocul poporului său. Prin urmare, neavând legătură cu preoţia, femeia nu avea ce să caute la Altar.

FLASH NEWS Radu Miruță nu își imaginează un guvern fără USR

22:08

FLASH NEWS Ce conține capsula timpului pe care SUA o îngroapă cu ocazia aniversării a 250 de ani de independență. Urmează să fie deschisă peste alți 250 de ani

22:06

De observat că discuția accesului în Altar a femeii începe simultan cu discuția despre hirotonia femeii, o situație pe care Ortodoxia o consideră incompatibilă cu rostul şi poziția femeii în creație. Tot așa de incompatibil ar fi să cerem bărbaților să nască. Dincolo de imposibilitatea fiziologică (pe care unii se străduiesc să o depăşească, în mod absurd) rămâne incompatibilitatea sufletească: bărbatul nu poate fi „mamă” şi toată afectivitatea ce se impune, cum tot aşa femeia nu poate fi „tată”. N-o sa vedeţi un bărbat dăruindu-se copiilor cum o pot face mamele. Dar parcă astăzi mai contează „mama” şi „tata”, mai ales în teoriile identităţii de gen… dar să revenim.

Odată cu apariţia Catapetesmei, a peretelui despărţitor între Altar şi adunarea poporului (numit „naos”), a părut că spaţiul Altarului devine ceva deosebit, mai sacralizat decât restul Bisericii. În realitate, Altarul şi-a păstrat acelaşi rol, noutatea fiind catapeteasma, numită şi iconostas.

Ea este un perete cu icoane, care să ajute credincioşii la contemplare şi rugăciune, întrucât atenţia lor era adeseori distrasă de mişcările preotului în altar sau, pur şi simplu, unii erau mai preocupaţi de preot decât de propria lor rugăciune (şi astăzi se mai întâmplă, curiozitatea putând fi nu doar un avantaj, ci şi un obstacol în calea desăvârşirii). Apariţia iconostasului se datorează însă dezvoltării cultului icoanelor, mai ales după disputa cu iconoclasmul din sec. VII.

La început era doar un gărduleț de care se atârnau icoanele, apoi au apărut mai multe rânduri de icoane până la forma de astăzi. La catolici, altarul a rămas deschis (departajat eventual de un gărduleţ) şi orientat invers decât la ortodocşi, din motiv de Marea Schismă”, spune preotul.

”Dacă Hristos este Altarul bărbatului, femeia este Biserica bărbatului”

”Prin urmare, Altarul rămâne zona lăcașului de cult unde își avea rostul doar preotul, care îl aducea pe Hristos poporului. Primele canoane ale Bisericii susţin că „nu i se cuvine femeii să intre în altar” tocmai pentru că ea nu are nici un rost acolo.

Dar nu numai femeii, ci şi oricui nu-şi are rostul, canonul 69 al Sinodului VI ecumenic stipulând că „Nimănui dintre mireni nu-i este îngăduit să intre în altar, însă stăpânirea împărătească nu este oprită de la aceasta, când ar voi să aducă daruri Creatorului după o tradiție foarte veche”. Aceasta deoarece împărații creştini aveau ungere (hirotesie) de la Biserică.

Prin urmare, femeia nu este discriminată în raport cu bărbatul mirean şi nici cu preotul. Şi totuşi, ar spune unii, bărbaţii intră în altar iar femeile nu. Nu e chiar aşa. Şi femeile pot intra, în anumite cazuri excepţionale, tocmai pentru a sublinia că Biserica nu practică misoginismul, dar nici dezordinea.

Prima situație este sfințirea unui nou Altar. Atunci, toată suflarea creştină poate intra în Altar (şi chiar este chemată), ca semn al iubirii divine, care se va împărţii lumii printr-un nou loc de Jertfă a Trupului şi Sângelui lui Hristos.

A doua situaţie este la mânăstirile de maici. O monahie reprezintă (ca şi monahul) o stare excepţională a omului în lume: lasă toate cele ale lumii şi se dăruieşte total lui Dumnezeu, de aceea ele se şi numesc „miresele lui Hristos”. De aceea, canoanele spun că „le este îngăduit călugărițelor să intre în altar”, ca să ajute preotul la slujire, aşa cum şi la parohie anumiţi bărbaţi mireni ajută preotul la slujbe.

În concluzie, dacă Hristos este Altarul bărbatului, femeia este Biserica bărbatului”, scrie preotul Eugen Tănăsescu pe doxologia.ro.