Prima pagină » Actualitate » De ce nu se spală în joile cuprinse între Paște și Înălțare. Ce le este interzis femeilor

De ce nu se spală în joile cuprinse între Paște și Înălțare. Ce le este interzis femeilor

Elena Popescu
De ce nu se spală în joile cuprinse între Paște și Înălțare. Ce le este interzis femeilor

De ce nu se spală în joile cuprinse între Paște și Înălțare? În Săptămâna Patimilor, credincioşii rememorează, pas cu pas, calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi învingerea morţii, cale care culminează cu evenimentul crucial din creştinism: Învierea. Joia Mare este cunoscută şi ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră.

În Joia Mare se vopsesc ouăle în roşu, însă nu se fac altfel de treburi în casă, nu se spală, nu se face curat, nu se coase.

Puțini știu că și și în următorele joi de după Paște, până la Înălțare (sau chiar până la Rusalii în unele zone) nu se spală și nu se coase. Tradiția vine din vechime, iar femeile din Dobrogea păstrează cu sfințenie această tradiție, spune ele ”pentru a păzi casa si copiii de trăznete”.  

Primă joi de după Paște, cea din Săptămâna Luminată, se numește popular Joia Paștilor sau Joia nepomenită ori Joia necurată sau Joia rea. Joia din Săptămâna albă, precum și cea dintâi de după Rusalii, sunt considerate nefaste, lipsite de noroc. Joia de după Rusalii se mai numește și Joia iepelor.

De ce nu se spală în joile cuprinse între Paște și Înălțare

Zile de joi de până la Rusalii sunt numite joimărițe sau joi verzi ori joi oprite, iar tradiția păstrată cu sfințenie în zonele rurale spune că femeile au mare grijă să nu muncească, pentru a se proteja de tunete, trăznete, grindină sau piatră. Se crede că celor care țin aceste joi și nu muncesc le va merge bine, pe când celor ce nu le serbează le va merge rău, căci le va bate grindina în grădini și case. Restricțiile au menirea de a apara oamenii, gospodăriile și roadele de urmările fenomenelor naturale potrivnice.

În unele zone, există credința că dacă nu muncești joile ești protejat și de foc și apă, de boli, iar pomi vor înflori și vor avea rod bogat.

Datina este străveche, iar oamenii – în funcție de zonă – țin joile acestea diferit. Unii serbează numai trei, alți șase, alții toate – adică nouă, ba unii le serbează chiar până la Sfântul Petru de vară. Cei mai mulți însă le serbează pe cele dintre Paște și Înălțare.

În zona Bucovineei și a Moldovei, începutul joilor în care nu se lucrează până la Înălțarea Domnului este Joia Mare. În toate joile acestea, româncele nu lucrează mai nimic și, mai ales, nu coș, nu torc, anume că să nu le bată piatră semănăturile și să nu se întoarcă ploile și să nu se facă seceta, precum și pentru rodirea pomilor și semănaturilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noul LUX al weekendului: să nu te deranjeze nimeni și să citești pe bani
Digi24
Unde a dispărut șefa băncii centrale a Rusiei, care a transformat țara într-o fortăreață financiară: O posibilă „schimbare seismică”
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Poliție, după ce Cheloo și-a provocat o rană la gât și a fugit de la Spitalul de Psihiatrie 😲
Prosport.ro
FOTO. Imagini fără rețineri la plajă: Raluca Zenga e o femeie singură după divorț și atrage atenția tuturor
Adevarul
Sfârșitul statului-națiune în UE? Conceptul, explicat de un expert român care îi pune pe jar pe suveraniști
Mediafax
Noua OBSESIE în turism: hotelul nu mai e suficient
Click
Cea mai mare casă din lume are 1.788 de camere, 257 de băi și o colecție de 7.000 de mașini de lux. Cine locuiește în ea?
Digi24
„Nu este bine.” Guvernul de la Moscova susține că sunt prea mulți ruși cu studii superioare. Ce probleme invocă
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că NU îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Imagini incendiare cu Lavinia Pîrva în costum de baie. Cum s-a pozat soția lui Ștefan Bănică
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Motor pe benzină sau diesel pentru oraș? Care este mai eficient și mai fiabil?
Descopera.ro
Pentru prima dată în istorie, fizicienii au obținut „aleatorismul perfect”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu adolescenții atunci când părinții sunt distrași de telefoane?