Speculație sau „armă” de război? De la Putin „nemuritorul” la „bolile” lui Putin. Sănătatea țarului rus, pusă tot mai des sub lupă (DECLARAȚII EXCLUSIVE)

Speculație sau „armă de război? De la Putin „nemuritorul la „bolile lui Putin. Sănătatea țarului rus, pusă tot mai des sub lupă (DECLARAȚII EXCLUSIVE)
Vladimir Putin / Sursă Foto: Shutterstock
Publicat: 18/05/2022, 11:18
Actualizat: 18/05/2022, 12:58

Boala lui Putin – o informație apărută de fiecare dată pe surse – capătă un loc din ce în ce mai mare în ecuația contextului de război pe care îl trăim. Diverse diagnostice – de la boli incurabile până la boala Parkinson – au ținut în ultima perioadă prima pagină a ziarelor și a site-urilor. Analiștii politici plasează informația – ferindu-se să dea vreun  pronostic pe partea medicală – în contextul războiului, catalogând-o de la simplă speculație până la armă de război informațională.

Moscova a negat de fiecare dată informațiile lansate de presa occidentală cu privire la bolile sau intervențiile chirurgicale suferite de Vladimir Putin.

Informația, devenită teren de luptă în vreme de război

Ștefan Popescu, analist de politică externă și doctor în istoria relaţiilor internaţionale contemporane a declarat pentru gandul.ro faptul că, în contextul unui război, astfel de informații – imposibil de verificat, devin un teren propice de luptă.

„Cititorul si telespectatorul pus în fata unui asemenea gen de informație trebuie să aibă prezent faptul că asemenea informații sunt imposibil de verificat, dar și faptul că ne aflam într-un context de război în care informația a devenit teren de luptă. Totodată, la parada din 9 mai am văzut un Vladimir Putin care mergea, strângea mainile și participa în fruntea așa-numitului «Regiment al nemuritorilor ».

Nu sunt medic, însă chiar dacă președintele rus poate avea probleme de sănătate, totuși acestea nu sunt atât de grave, încât să nu mai participe la evenimente publice. Este foarte posibil, revenind la contextul de război informațional, că avem de-a face cu informații care sunt lansate pe piață și cu scopul de a ajunge la cunoștința cetățenilor ruși.

Cred că numai astfel putem interpreta în momentul în care avem de-a face cu o asemenea informatie, chiar dacă poate fi tentant să punem pe seama unei boli decizia de a implica Rusia într-un război atât de costisitor și care va afecta durabil, negativ, statul rus și societatea rusă. Eu sunt istoric si un istoric are nevoie de surse credibile pentru a folosi o informație”, a precizat pentru gândul.ro Ștefan Popescu, analist de politică externă și doctor în istoria relaţiilor internaţionale contemporane. 

Fost ambasador: „Este un subiect care ține de fantezii”

„Mai degrabă sunt speculații. Pentru că noi nu știm ce se întâmplă în mintea și în capul lui. Este un subiect care ține de fantezii. Nu știm cu certitudine și mai ales că acești oameni cu siguranță au și sosii, persoane care-i înlocuiesc în diverse situații”, explică și Igor Munteanu, fost ambasador al Republicii Moldova la Washington.

La Stampa: „Putin a fost operat de cancer”

Reamintim că jurnaliștii italieni de la La Stampa au citat zilele trecute surse apropiate Moscovei, dar și informații distribuite pe Telegram de un fost colonel din aparatul de securitate rus, potrivit cărora liderul rus Vladimir Putin ar fi fost operat de urgență.

Potrivit La Stampa, Putin este bolnav de cancer și starea lui s-a agravat după ceremoniile dedicate Zilei Victoriei din 9 mai, sărbătorită la Moscova cu mare fast, deși armata rusă pierde în fiecare zi războiul din Ucraina. Vladimir Putin ar fi fost operat de urgență la o clinică din Moscova, unde o echipă de medici era deja pregătită să execute intervenția.

Ce trădează imaginile de la întâlnirea lui Putin cu Șoigu

Imaginile întâlnirii dintre președintele rus Vladimir Putin și ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, au ridicat o mulțime de întrebări cu privire la starea de sănătate a liderului Rusiei.

Multe cotidiane internaționale au atras atenția asupra posturii sale neobișnuite la masă, iar Newsweek a încercat să descopere ce se întâmplă cu liderul de la Kremlin. Filmarea îl arată pe Putin strângând masa dintre el și Șoigu și stând cocoșat pe scaun. Curând au apărut sugestii că ar putea avea probleme de sănătate.

Un oligarh rus susține că Putin ar suferi de leucemie: „Este foarte bolnav, unii dintre noi ne dorim să moară”

Vladimir Putin este „foarte bolnav și are leucemie”, a declarat un oligarh rus, sub protecția anonimatului. Oligarhul a fost înregistrat în timp ce discuta despre starea de sănătate a lui Putin, cu un afacerist occidental, la mijlocul lunii martie, iar înregistrarea a fost obținută de cei de la New Lines, scrie independent.co.uk.

Noile afirmații survin la scurt timp după apariția „ștearsă” a liderului rus, la Parada Victoriei din 9 mai 2022. Putin nu-și mai poate controla „tremuratul” și s-a învelit cu o pătură la manifestația militară. Oligarhul rus spune că Putin s-a operat la spate, pentru a elimina celulele canceroase, la scurt timp după ce a dat ordinul pentru invadarea brutală a Ucrainei, în cadrul așa zisei „operațiuni militare speciale”. Bogătașul adaugă că Putin ar fi „înnebunit”.

Oligarhul afirmă că Putin este foarte frustrat la Moscova, referitor la starea economică și mulți oligarhi speră ca Putin „să moară”.

Posibila boală a lui Putin, considerată credibilă și de serviciile secrete britanice

Articolul din Daily Mail se bazează probabil pe o singură sursă, este slabă şi greu de confirmat, dar întăreşte suspiciunile apărute în ultimele luni. Teoria este socotită credibilă şi de serviciile secrete britanice.

Distanţa mare menţinută în întâlnirile din ultimele săptămâni cu liderii străini, desfăşurate la 6 metri, ca şi în cazul preşedintelui francez Emmanuel Macron, ar confirma şi existenţa unor boli anterioare, care ar creşte riscul de deces dacă va contacta Covid sau utilizarea de medicamente care inhibă sistemul imunitar, uşurând infecţiile.

Imediat după întâlnirea cu Macron, un oficial francez a confirmat că președintele Rusiei „nu arăta la fel” cu doi ani mai înainte, că este „scăpat de sub control”. Britanicii, dar şi americanii cred şi ei că au o mare vizibilitate a ceea ce se întâmplă în încăperile Kremlinului.

Cum a apărut Putin la întâlnirea cu Alexander Lukașenko

Un alt clip, filmat pe 18 februarie, chiar înainte de începerea invaziei sale în Ucraina, îl arată pe Putin,  întâmpinându-l pe colegul său, Alexander Lukașenko, la Kremlin.

În ultimele luni au apărut tot felul de speculații cu privire la starea de sănătate a acestuia, alimentate de imaginile în care are fața umflată, o poziție ghemuită sau prinderea constantă de masă sau de scaun în căutarea unui sprijin, scrie DailyMail.

În filmulețul realizat în februarie, Putin este văzut în picioare, în timp ce își așteaptă aliatul din Belarus, când mâna lui începe să tremure violent. Președintele de la Kremlin o trage imediat pe lângă corp în încercarea de a potoli tremurăturile, iar apoi aproape că se împiedică în timp ce se îndreaptă instabil către Lukașenko.

Un polonez, sosia lui Vladimir Putin

Slawek Sobala, un polonez de 53 de ani, a fost timp de 8 ani singura sosie cunoscută a președintelui rus Vladimir Putin, un job despre care spune că i-a adus venituri mari, scrie marca.com. În prezent, Sobala locuiește în orașul polonez Wroclaw, unde se află o mare comunitate de ucraineni. Viaţa sa a devenit mult mai agitată după ce Rusia a invadat Ucraina. Sobala susţine că acum se teme pentru viaţa sa din cauza asemănării fizice cu Vladimir Putin.

În prezent, el conduce o companie de transport internaţional, însă cei mai mulţi bani i-a câştigat datorită asemăării sale cu Putin. A lucrat part-time ca sosie oficială a preşedintelui Rusiei pentru acre a fost plătit generos de Kremlin, însă Sobola nu a divulgat niciodată suma primită.

„Înainte de război, nu mă temeam pentru siguranţa mea pe stradă, dar acum îmi este foarte frică, deoarece în oraşul nostru, Wroclaw, sunt mulţi oameni din Ucraina care lucrează şi locuiesc aici. Frica mea este că, atunci când mă văd, vă vor ataca”, a spus Sobala.

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de...
Alte vești proaste de la meteorologi. Ploi abundente, vineri
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai