Prima pagină » Actualitate » Declarație falsă a ministrului Educației. Cum contrazice Mihai Dimian legea în vigoare privind orele învățătorilor

Declarație falsă a ministrului Educației. Cum contrazice Mihai Dimian legea în vigoare privind orele învățătorilor

Bianca Dogaru
Declarație falsă a ministrului Educației. Cum contrazice Mihai Dimian legea în vigoare privind orele învățătorilor

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a generat un val de reacții în mediul online după o serie de afirmații care intră în coliziune directă cu prevederile Legii Învățământului. Acesta a susținut că norma didactică a învățătorilor include și orele de sport sau religie, deși legislația actuală atribuie aceste ore exclusiv profesorilor de specialitate.

Sursa foto: Edupedu

„Stimați comentatori, în norma de la învăţământul primar sunt incluse şi orele de educație fizică și sport și ora de religie, care sunt susținute de alți profesori. Vă mulțumesc pentru atenția acordată”.

Contrar declarațiilor ministrului, Legea nr. 198/2023 stabilește clar că postul unui învățător este definit prin „clasa de elevi”, în timp ce educația fizică sau religia sunt predate de cadre didactice calificate separat. Această distincție este esențială pentru calculul corect al salariilor și al timpului petrecut la catedră.

 Sursa foto: Edupedu

Aceasta este a doua intervenție a ministrului din ultimele zile pe tema numărului de ore din învățământul primar.

În sistemul de învățământ există o stare acută de tensiune din cauza „Legii Bolojan” care a crescut volumul de muncă al învățătorilor prin introducerea a două ore săptămânale de activități remediale. În același timp, sindicatele din Educație amenință în mod constant cu proteste și încurajează cadrele didactice la boicotarea simulărilor pentru Bacalaureat.


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!