Prima pagină » Actualitate » Deținutul evadat de la Penitenciarul Ploiești a fost prins. Unde se ascundea bărbatul?

Deținutul evadat de la Penitenciarul Ploiești a fost prins. Unde se ascundea bărbatul?

Maya Radu

Bărbatul care a evadat vineri, din punctul de lucru al Penitenciarului Ploiești, a fost prins în cursul nopții. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Ploiești au împânzit orașul, pentru a-l găsi pe deținut. Acesta a fost depistat în cele din urmă, în zona Gării de Vest.

Deținutul în vârstă de 34 de ani, era încarcerat în secția exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiești, în regim deschis și a fost dat în urmărire națională vineri după ce acesta ar fi evadat.

Bărbatul era condamnat la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie şi a fugit escaladând un gard. Imediat s-a dat alarma și au început căutările.

Acesta a fost depistat într-o baracă din zona Gării de Vest a municipiului Ploiești. Deținutul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, ulterior fiind predat unei escorte din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea încarcerării în Penitenciarul Ploiești.

Recomandarea video

Mediafax
Euractiv: Nicușor Dan „Eroul de ieri al UE este azi un zero în stil MAGA”
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Cel mai slab rezultat din istorie pentru titlurile de stat
Click
Cu ce sumă amețitoare se vinde fostul local al actorului Florin Călinescu: „Aici găseai cei mai buni papanași din București”. De ce a renunțat la afacere
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Localul celebru al lui Florin Călinescu a fost scos la vânzare. Suma cerută este amețitoare
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Noi studii au descoperit de ce sunt unii oameni magneți pentru țânțari