Dilema Rusiei lui Putin și negocierile pentru un nou acord NUCLEAR între SUA și Iran. „Nu este cel mai bun scenariu pentru Kremlin”

Moscova nu este deloc încântată de perspectiva ridicării sancțiunilor împotriva Iranului, dar – dacă un nou acord nuclear încheiat de SUA cu Iranul este inevitabil – Kremlinul este pregătit să joace un rol activ. Președintele american Donald Trump a rupt acordul nuclear anterior dintre SUA și Iran, în timpul primului său mandat, dar acum pare foarte serios în privința semnării unuia nou. Washingtonul nu numai că a purtat mai multe runde de discuții cu Teheranul, dar a renunțat și la multe dintre cererile sale anterioare.

Acest lucru face ca Rusia lui Putin – care în urma „conflictului” cu Occidentul, după invadarea Ucrainei, s-a apropiat de Iran – să se confrunte cu o dilemă: să saboteze negocierile dintre SUA și Iran pentru a-și izola aliatul prin sancțiuni sau să încerce să devină un mediator important în acord, așa cum a fost în acordul anterior.

VIDEO EXCLUSIV După 5 ani cu Nicușor Dan la primărie, bucureștenii speră ca noul primar să se țină de cuvânt: „Să ne dea căldură și apă caldă. Ne-am săturat de promisiuni”

06:00

1 AN DE LA ANULARE 5 decembrie. Ziua dinaintea „furtunii politice”. Mesaj-cheie al secretarului de stat american Antony Blinken, miting anti-Georgescu și pro-Europa în Piața Universității

06:00

• În anul 2017, amintește Nikita Smagin într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace, Donald Trump nu numai că s-a retras unilateral din acord și a impus o serie de sancțiuni Iranului, dar a formulat și cereri maximaliste pentru revenirea la negocieri.
• Iranienilor li s-a cerut să abandoneze atât programul lor de îmbogățire nucleară, cât și programul de rachete și să înceteze orice sprijin pentru forțele lor „proxy” – Houthi, Hamas, Hezzbolah – din regiune.

„În cele din urmă, Teheranul nici măcar nu a ajuns la masa negocierilor, în ciuda daunelor aduse economiei de intensificarea sancțiunilor”, scrie jurnalistul Nikita Smagin, a cărui activitate se concentrează pe afacerile internaționale și, mai ales, pe Iran și politica dusă de Rusia în Orientul Mijlociu.

„Teheranul declară că ar trebui să își păstreze dreptul de a îmbogăți uraniu”

Cu toate acestea, politica de a pune presiune maximă asupra Iranului a eșuat, iar acum Trump adoptă o poziție complet diferită. Extrem de pragmatic, președintele SUA încearcă să încheie cât mai multe acorduri, în cel mai scurt timp.

„Acest lucru a dus deja la încheierea de acorduri cu Houthi din Yemen, dar și la pași neașteptați pentru normalizarea relațiilor cu noul guvern sirian.

• O altă consecință a acestui pragmatism a fost răcirea relațiilor dintre Trump și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.
• Comparativ cu solicitările anterioare, cerințele actuale ale lui Trump față de Iran sunt mult mai modeste.
• Discuțiile actuale se concentrează exclusiv pe programul nuclear, fără încercări de a include alte probleme de securitate regională.

În mod ideal, acordul ar trebui să garanteze că Iranul nu va putea niciodată să dețină arme nucleare, iar Statele Unite, în schimb, vor ridica sancțiunile. Teoretic este posibil, având în vedere majoritatea republicană din ambele camere ale Congresului.

Principala problemă a discuțiilor este că SUA și Iranul au idei foarte diferite despre cum să se asigure că cealaltă parte își respectă condițiile din înțelegere. Teheranul declară că ar trebui să își păstreze dreptul de a îmbogăți uraniu, dar este dispus să reducă nivelul de îmbogățire și să permită observatorilor să verifice acest lucru.

Un scenariu funcțional ar putea fi acela în care Iranului i s-ar permite îmbogățirea uraniului cu până la 4%, sub monitorizare internațională. Teheranul a fost de acord cu acest lucru în cadrul acordului anterior, încheiat cu președintele american Barack Obama.

Dar, acum, Statele Unite insistă ca Iranul să oprească complet îmbogățirea uraniului și să importe combustibil pentru centralele sale nucleare”, mai scrie Nikita Smagin.

• „Orice îmbogățire a uraniului realizată de partea iraniană — fie că este mai bine monitorizată, limitată la niveluri scăzute sau răspândită în alte state prin intermediul unui consorțiu regional de îmbogățire — înseamnă că regimul își păstrează capacitatea de a produce combustibil pentru arme nucleare. Doar un acord în care Teheranul declară și elimină în mod verificabil instalațiile cheie, stocurile de uraniu îmbogățit, centrifugele și infrastructura asociată, precum și activitatea sa de armare și lansare a rachetelor, va îndeplini cererea inițială a președintelui de dezmembrare și va bloca calea Iranului către o armă nucleară”, a declarat Andrea Stricker, director adjunct și cercetător al Programului de Neproliferare și Bioapărare.
• „O pauză a îmbogățirii uraniului în Iran ar fi istorică, deoarece regimul nu a încetat îmbogățirea uraniului nici măcar o zi din 2006. Dar, doar pentru că este istorică, nu înseamnă că rezolvă problema. Întreruperea îmbogățirii uraniului în Iran în schimbul ridicării sancțiunilor i-ar oferi unui regim terorist falimentar mai multe venituri și i-ar permite să câștige timp pentru a depăși termenul limită din octombrie, stabilit la Națiunile Unite. Orice încetare a îmbogățirii uraniului trebuie să fie însoțită de îmbunătățiri semnificative ale monitorizării și verificării. În absența unei atenții sporite asupra programului nuclear – pentru a superviza stocurile, producția de uraniu și instalațiile -, o pauză a îmbogățirii uraniului de către iranieni ar fi, strategic, lipsită de valoare”, a declarat și  Behnam Ben Taleblu, director senior al programului Iran.

Dilema Rusiei

Autoritățile de la Teheran au declarat, fără menajamente, că oprirea completă a îmbogățirii uraniului este o condiție inacceptabilă, dar negocierile sunt în desfășurare, ceea ce înseamnă că Washingtonul ar putea face noi concesii.

Mai ales, consideră Nikita Smagin, că situația este – în prezent – în favoarea Iranului. Iranienii nu numai că au reușit să-l atragă pe Trump în negocieri, dar au reușit și să respingă amenințarea unui răspuns militar la problema nucleară iraniană, datorită răcirii relațiilor dintre Statele Unite și Israel.

„Deși, desigur, discuțiile ar putea să eșueze, având în vedere natura capricioasă a actualei administrații americane.

Pentru Rusia, negocierile neașteptat de dinamice dintre Washington și Teheran reprezintă o oarecare dilemă. Per total, ridicarea sancțiunilor împotriva Iranului nu este în interesul Kremlinului.

• Situația actuală, în care Iranul este forțat să-și consolideze relația cu Rusia din cauza izolării de Occident, se potrivește foarte bine Moscovei.
• Aceasta face din Iran un partener de încredere, deoarece lipsa de preocupare a Teheranului față de sancțiunile impuse Rusiei face posibilă intrarea în proiecte pe termen lung cu Putin.
• Dar, dacă sancțiunile Iranului sunt ridicate, poziția Teheranului s-ar putea schimba radical.

Apoi, există perspectiva în care cantități suplimentare de petrol iranian să intre pe piețele globale, una care a îngrijorat întotdeauna partea rusă. Rusia vede Iranul ca pe un competitor major pe piața mondială a hidrocarburilor.

Prin urmare, un nou acord nuclear între Iran și Statele Unite nu este cel mai bun scenariu pentru Kremlin”, continuă Nikita Smagin.

Scenariul ideal pentru Rusia lui Putin

În același timp, eșecul total al negocierilor ar fi, de asemenea, periculos, deoarece Statele Unite ar putea, într-un astfel de scenariu, să revină la ipoteza militară de forță.

Atacurile aeriene americane ar destabiliza inevitabil Iranul, existând riscul dezintegrării țării.

„O astfel de situație extremă ar lăsa Rusia cu un aflux de refugiați și, eventual, cu un război civil la ușă, pe lângă faptul că ar îngropa numeroase proiecte rusești în Iran, în care Moscova a investit activ în ultimii ani.

Prin urmare, scenariul ideal pentru Rusia ar fi ca negocierile dintre Teheran și Washington să continue la nesfârșit, fără a produce niciun rezultat concret. Într-un fel, asta se întâmplă acum, dar situația s-ar putea schimba într-o direcție sau alta în orice moment.

• Chiar dacă Rusia ar dori să saboteze orice acord între Iran și Statele Unite, are puțină putere de a influența procesul de negociere.
• Dacă Washingtonul și Teheranul ajung la un acord, va fi imposibil să se facă ceva în acest sens.

Așadar, dacă un acord pare inevitabil, Kremlinul va încerca, cel mai probabil, să se poziționeze ca un participant important, pentru a obține un avantaj asupra procesului, la fel cum a făcut-o în acordul anterior, sub administrația Obama”, avertizează Nikita Smagin.

„Negocierile nesfârșite și fără rezultat ar fi în continuare preferabile pentru Rusia”

În prezent, atât Iranul, cât și Statele Unite au un interes direct în implicarea Rusiei. Teheranul are nevoie de intermediari pentru a crește șansele de implementare a acordului și pentru a exclude posibilitatea ca Trump sau succesorul său să se retragă din acord, din nou, peste câțiva ani.

Prin urmare, este în interesul Iranului să implice cât mai multe părți în acord – Agenția Internațională pentru Energie Atomică, China, Rusia, precum și Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită.

„Teheranul are nevoie și de intermediari ca surse de observatori. Dacă singura altă parte la acord sunt americanii, aceștia și numai ei vor avea acces pentru a monitoriza instalațiile nucleare iraniene.

Statele Unite, la rândul lor, au nevoie de participarea Rusiei pentru a ajuta la anumite probleme tehnice. În ultimul acord, Rusia a fost cea care a acceptat să primească combustibil nuclear uzat din Iran. Iar ceilalți participanți nu erau pregătiți să facă acest pas. O situație similară este posibilă acum.

Iranul va trebui să elimine cumva uraniul îmbogățit, iar Rusia pare a fi văzută ca lider în această sarcină.

• În primul rând, Rusia are capacitățile tehnice de a-l primi și procesa.
• În al doilea rând, aceasta este opțiunea preferată de Teheran.

La urma urmei, dacă Statele Unite se retrag din nou din acord, Iranul ar trebui să poată recupera uraniul îmbogățit de la Rusia, fără prea multe dificultăți.

Pentru Kremlin, acesta ar fi un compromis acceptabil. În ciuda tuturor costurilor pe care le-ar implica pentru Rusia încetarea sancțiunilor împotriva Iranului, transformarea Moscovei într-un mediator indispensabil între Teheran și Washington i-ar da sentimentul că a scăpat de izolare.

De asemenea, ar oferi părții ruse o pârghie reală asupra relațiilor americano-iraniene.

În cele din urmă, însă, negocierile nesfârșite și fără rezultat ar fi în continuare preferabile pentru Rusia, evitând atât perspectiva unui atac militar asupra Iranului, cât și a ridicării sancțiunilor”, încheie Nikita Smagin analiza publicată de Carnegie Endowment for International Peace.

Citește și:

Absurdul DESECRETIZAT. The Insider: Cum fabrică Serviciul de Informații Externe al Rusiei „telegrame secrete” de la „agenții” din străinătate

Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial, Germania trimite TRUPE permanente în altă țară: „A proteja Vilnius înseamnă a proteja Berlinul”

Strategia de negociere a lui Putin. „Ucraina este o problemă geopolitică FUNDAMENTALĂ pentru Rusia, dar nu una existențială pentru SUA”

Donald Trump accesează nivelul „Star Wars”. Ce va însemna apărarea antirachetă Golden Dome a SUA pentru Rusia lui Putin?

Cheia viitorului. Ucraina, între atracția integrării în UE și beneficiile patronajului SUA: „Dezamăgirea ucrainenilor va fi un dar pentru POPULIȘTI”