Prima pagină » Actualitate » Drona rusească și avioanele militare ținute la sol de condițiile meteo. Ce facem în caz de război și ce spun doi experți militari: „Nu cred că s-a dorit ieșirea în spațiu” / „Ni se confirmă că războiul este lângă noi”

Drona rusească și avioanele militare ținute la sol de condițiile meteo. Ce facem în caz de război și ce spun doi experți militari: „Nu cred că s-a dorit ieșirea în spațiu” / „Ni se confirmă că războiul este lângă noi”

Mara Răducanu
Drona rusească și avioanele militare ținute la sol de condițiile meteo. Ce facem în caz de război și ce spun doi experți militari:
Drona cu explozibil prăbușită în România, pe agenda discuților la reuniunea Consiliului Europei

O nouă provocare rusească pentru România, după un val de atacuri aeriene lansate de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. S-a dat alarma în localitatea tulceană Grindu, după ce radarele românești au detectat „un vehicul aerian”, căzut la aproximativ 5 kilometri sud de frontieră. Decizia care a deschis din nou o „Cutie a Pandorei” – ridicând noi semne de întrebare și nevoia de explicații – a fost aceea prin care MApN a anunțat că Serviciul de Poliție Aeriană nu a putut ridica aeronavele din cauza condițiilor meteo dificile din sud- estul țării, ceea ce, susține sursa citată, a împiedicat decolarea acestora.

Doi experți militari au explicat pentru Gândul care este provocarea majoră atunci când vorbim despre drone, dar și care sunt condițiile meteo care țin la sol avioanele militare, mai ales când scenariul s-ar putea transforma – ținând cont de războiul ruso-ucrainean de la graniță – în unul în care în care deciziile ar trebuie asumate și luate imediat.

„S-a analizat totul și nu cred ca s-a dorit ieșirea în spațiu cu cele două avioane din prima celulă de alarmă”

Comandorul (r) Stelian Teodorescu, fost diplomat militar și inginer de aviație a explicat cât d mult impactează condițiile meteo decizia de a ridica de la sol aeronavele în momentul unui potențial pericol de la granița noastră.

„Nu cred că se pune doar problema condițiilor meteorologice. Eu cred că s-a calculat, s-a analizat cazul și s-a luat decizia nedecolării. În altă ordine de idei, nu cred că trebuie să punem pe primul plan condițiile atmosferice – mai ales că, așa cum spuneți și dumneavoastră avioanele civile au zburat – în cazul unui război nu se spune acest lucru, trebuie să acționezi. Dar ceea ce cred eu, dincolo de condițiile meteo, este că s-a adoptat decizia pentru a nu se ridica fără a exista o motivație serioasă.

Mai exact, s-a analizat totul și nu cred ca s-a dorit ieșirea în spațiu cu cele două avioane din prima celulă de alarmă. Posibil să se fi luat în calcul posibilele pierderi si dezastrele care puteau fi produse. Așadar, analizând situația, cred că nu s-a luat în calcul atacul aerian cu o dronă asupra spațiului nostru, cred ca s-a luat în calcul din nou un incident fără voia lor sau o încercare de testare a forțelor aeriene românești”, a precizat pentru GÂNDUL, Comandorul (r) Stelian Teodorescu.

Federația Rusă a desfășurat un nou val de atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene situate pe Dunăre

„Vorbim despre condiții de vizibilitate scăzută sau dacă sunt condiții de givraj, acum nu este cazul”

La rândul său, Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major, a precizat ce înseamnă pentru securitatea României această nouă dronă rusească căzută în zona localității tulcene Grindu, dar și condițiile meteo nefavorabile în care avioanele militare nu pot nici ateriza, nici decola.

Fostul șef al Statului Major a subliniat încă o dată de ce dronele sunt extrem de periculoase și provocatoare pentru spațiul aerian românesc.

„În anumite condiții (n.r. – nu se poate zbura ) – noi spunem în condiții meteorologice nefavorabile, dar nu în toate condițiile meteorologice nefavorabile se poate zbura. Atunci când nu se poate decola sau nu se poate ateriza, nu zboară avioanele. Vorbim despre condiții de vizibilitate scăzută sau dacă sunt condiții de givraj – acum nu este cazul – fiind vorba despre condiții de vizibilitate scăzută.

Și cel care atacă nu poate să atace în condiții în care nu poate să zboare cu avioane. Din cauza asta dronele sunt periculoase, pentru că dronele sunt pilotate de la distanță și nu există riscul vieții pilotului în joc. Sunt condiții în care nu se poate executa zbor, din cauză că nu se poate decola, nu se poate ateriza.”

„Încă o dată, ni se confirmă că războiul este lângă noi”

” Și știm că este războiul lângă noi. Știm că există posibilitatea ca dronele care au mai atacat porturi sau obiective din Ucraina, din apropierea graniței cu România, există posibilitatea ca nu neapărat să fie provocări la adresa României, ci accidental să intre drone care atacă obiective ucrainene. Asta nu înseamnă că noi permitem să treacă, dar faptul că intră pentru un minut în spațiul aerian al României sau a căzut la cinci kilometri pe teritoriul României nu ne dă timpul de reacție.

Noi nu permitem să treacă dronele, știți că s-a hotărât în CSAT  și dronele care în spațiul aerian al României vor fi doborâte. Problema este dacă se va putea. Deci este vorba de posibilitățile tehnice, este vorba de timpul de reacție și atunci când nu se poate, nu se poate. Important este că nu a fost o dronă care să cadă sau să lovească un obiectiv în interiorul României sau un obiectiv de pe teritoriul României. Este important că sunt dispuse forțe care apără, protejează obiectivele de pe teritoriul României. Vorbim de așezări umane, vorbim despre obiective economice și din câte știm s-a luat măsurile în acest sens”, a conchis fostul șef de Stat Major.

Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major, despre drona rusească căzută în localitate Grindu – sursă foto Mediafax

Președintele Nicușor Dan nu este impresionat de drona rusească  căzută în localitatea Grindu, Tulcea

Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, după ce Ministerul Apărării a anunțat că o dronă militară a căzut în zona localității tulcene Grindu, la 5 km de frontiera cu Ucraina, că a fost un „accident” și că „s-a mai întâmplat asta.”

Federația Rusă a desfășurat un nou val de atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene situate pe Dunăre. Mai multe explozii au fost semnalate în apropierea graniței cu România, după ce numeroase drone Geranium au vizat porturile din zona orașelor Izmail și Reni.

Sursă foto: Colaj Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli. Avertismentul specialiștilor
Digi24
Crioterapie și băi în sânge de cerb pentru Putin „nemuritorul”. Programul de miliarde de $ prin care dictatorul vrea să trăiască veșnic
Cancan.ro
Momente de tensiune la granița României! Populația din Tulcea, avertizată prin RO-Alert
Prosport.ro
Simona Halep, relație încheiată brusc: Stere Halep a despărțit-o de iubit printr-un SMS! „Nu i-a convenit”
Adevarul
De anul viitor, elevii ar putea fi puși să meargă la biserică pentru a fi evaluați la Religie. Expert: „O sursă generatoare de inechitate”
Mediafax
Cupa Mondială 2026: Trofeu, glorie și o avere. Câți bani va primi echipa campioană
Click
Ce trebuie să faci de Sfântul Ilie ca să-ți meargă bine și să fii ferit de necazuri. Obiceiurile respectate și astăzi
Digi24
EXCLUSIV Ciucu își apără averea și stilul de viață după acuzațiile DNA: „Nu merg la Monaco cu avioane private. Urc în lift cu curierii”
Cancan.ro
Internarea la psihiatrie l-a schimbat radical? Cheloo, de nerecunoscut pe scena de la Arena Națională
Ce se întâmplă doctore
Primele imagini cu Brad Pitt și Ines de Ramon, iubita cu 29 de ani mai tânără! Cuplul a făcut un nou pas în relație. Pare a fi copia Angelinei Jolie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Poliția din LA renunță la camerele de supraveghere cu inteligență artificială: Au generat sute de alerte false
Descopera.ro
Inteligența Artificială a rezolvat o problemă veche de 80 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Cea mai ieftină destinație europeană pentru familii în 2026