Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Cine sunt victimele incendiului de la Ferma Dacilor. Majoritatea, tineri care ar fi participat la petrecerea fiului lui Cornel Dinicu

EXCLUSIV | Cine sunt victimele incendiului de la Ferma Dacilor. Majoritatea, tineri care ar fi participat la petrecerea fiului lui Cornel Dinicu

Gilda Popa

Incendiul devastator care a mistuit azi-noapte Ferma Dacilor din comuna Tohani (Prahova) lovește tragic și în lumea sportului. Potrivit surselor Gândul, cele mai multe dintre victime sunt persoane tinere, cu vârste sub 22 de ani, între care și sportivi cu un viitor promițător. Luca (16 ani) și Petru Ene (11 ani) se numără printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei din Prahova. Luca era legitimat la CSA Steaua, Petru – la New Stars.

Fratele geamăn al lui Luca, Matei (16 ani), a fost scos din flăcări de tatăl său și se află în prezent la spital, alături de mama sa, Ene Ileana Camelia (47 ani). Al treilea băiat familiei Ene, legitimat și el la CSA Steaua, frate geamăn cu unul dintre băieții dispăruți la Ferma Dacilor, a scăpat cu viață, fiind transportat la spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Printre tinerii care și-au pierdut viața în incendiu se numără Adrian Mateescu (22 ani), Anitei Nițescu (22 ani), Vlad Băiceanu (21 ani), Victor Dinicu (11 ani). Bilanțul tragic este completat de bodyguardul Lucian Ene, zis Pif (48 ani), care s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva copiii, și doi dintre fiii săi, Luca și Petru Ene. Bărbatul era chiar unul dintre finii lui Cornel Dinicu și, în același timp un personaj cunoscut atât în lumea agenților de pază care se ocupă de securitate în cluburile de lux din Capitală, cât și în lumea interlopă, așa cum Gândul a scris în exclusivitate AICI.

Potrivit surselor GÂNDUL, tinerii participau  la o petrecere a fiului lui Cornel Dinicu, organizată într-o mansardă – practic niște spatii de cazare amenajate impropriu deasupra restaurantului din pensiunea Ferma Dacilor.

Pompierii au identificat 5 victime și mai caută încă trei persoane care ar fi fost prinse în incendiu – doi copii și un adult – însă prefectul județului Prahova, Virgiliu Nanu, a precizat că șansele ca aceștia să fie găsiți în viață sunt minime.

Prefectul a dat informații referitoare la persoanele date dispărute în acest moment.

„Se pare că era o petrecere privată, erau 26 de persoane, foarte mult tineret, o persoană adultă de 48 de ani, o persoană care a încercat să meargă să-şi salveze copiii, numai că nu a mai apucat să iasă de acolo. Iar soţia dânsului cu unul dintre copii au fost duşi de dimineaţă la Spitalul Judeţean”, a declarat, marţi după-amiază, Virgiliu Nanu.

Antrenorul Lui Luca și Matei, devastat de tragedie: „Avea o tehnică remarcabilă”

Luca și Matei jucau fotbal la CSA Steaua, la grupa pregătită de Alin Dumitriu. Antrenorul a fost devastat de vestea legată de elevii săi.

”Matei juca pe bandă, extremă stângă sau dreapta, era mai dezvoltat și mai puternic. Luca evolua inter sau în spatele atacanților și avea o tehnică remarcabilă. Ambii au venit de la Chiajna în urmă cu circa un an și jumătate și mama era cea care-i însoțea de obicei la antrenamente”, a declarat Alin Dumitriu  pentru FANATIK.

El a adăugat că Petru Luca se număra printre „cei mai buni din țară la vârsta lui”.

 ”Sunt complet bulversat. Proveneau dintr-o familie foarte serioasă, părinții se ocupau cu atenție de ei. Ambii erau foarte ascultători la antrenamente și meciuri. Luca era puțin mai rebel, cu personalitate puternică, iar Matei – mai receptiv la sfaturi. O plăcere însă să lucrezi cu amîndoi! Educați, deloc obraznici, le plăcea să joace fotbal”, spune antrenorul.

Tragedie la Ferma Dacilor în a doua zi de Crăciun

Un incendiu puternic a izbucnit marți dimineața, 26 decemebrie, la pensiunea „Ferma Dacilor”, din Gura Vadului, sat Tohani, Prahova.

S-a dat alerta la ISU Prahova, care a instituit Cod Roșu de intervenție. Mai multe autospeciale au fost trimnise să stingă incendul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova anunță că a preluat coordonarea anchetei deschise la „Ferma Dacilor”. În dosar sunt cercetate infracţiuni de distrugere şi ucidere din culpă. Ancheta se află în stadiu incipient, iar procurorii nu exclud nicio ipoteză. Din câte se pare, procurorii au în vedere și ipoteza conform căreia focul a fost provocat intenționat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DETALII EXPLOZIVE! Rețeaua din spatele „Regelui TikTok-ului”! Cum ar fi fost influențați alegătorii de Bogdan Peșchir
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!