Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Cum vrea apărarea să îl scape pe Mario Iorgulescu de dosarul de omor. Avocat: ”Nu poate sta în procesul penal din moment ce nu poate conștientiza ce i se întâmplă. Gino Iorgulescu a fost numit reprezentantul lui legal”

EXCLUSIV | Cum vrea apărarea să îl scape pe Mario Iorgulescu de dosarul de omor. Avocat: ”Nu poate sta în procesul penal din moment ce nu poate conștientiza ce i se întâmplă. Gino Iorgulescu a fost numit reprezentantul lui legal”

EXCLUSIV | Cum vrea apărarea să îl scape pe Mario Iorgulescu de dosarul de omor. Avocat: ”Nu poate sta în procesul penal din moment ce nu poate conștientiza ce i se întâmplă. Gino Iorgulescu a fost numit reprezentantul lui legal”
Mario Iorgulescu

Mario Iorgulescu a fost declarat de autoritățile italiene inapt pentru a putea participa la procesul penal, motiv pentru care cele două mandate europene de arestare emise pe numele lui au fost respinse, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, avocatul fiului președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal. În aceste condiții, Gino Iorgulescu a fost numit de o instanță din Italia drept reprezentantul legal al fiului său. Apărea vrea acum să convingă instanța de la Tribunalul București să închidă dosarul în care este acuzat că a omorât un tânăr de 24 de ani, în urmă cu mai bine de trei ani, când a condus cu 162 de kilometri pe oră, băut și drogat, pe o stradă din București.

Avocatul susține că două expertize medico-legale au stabilit că Mario Iorgulescu are ”probleme mentale”, astfel că nu poate fi condamnat din moment ce nu înțelege ce i se întâmplă.

”Autoritățile italiene, în urma a două expertize medico-legale, au ajuns la constatarea faptului că problemele medicale sunt de o asemenea natură și de o asemenea gravitate încât nu îi permit să conștientizeze ce i se întâmplă, motiv pentru care nu poate sta în procesul penal.

Există două mandate europene de arestare, unul emis în baza deciziei definitive de condamnare a lui Mario Iorgulescu la 3 ani de închisoare și unul în acest dosar de ucidere din culpă. Văzând această situație medicală, constatată nemijlocit nu doar pe baza actelor medicale, ci și prin audierea medicului în fața instanței, autoritățile italiene au decis să respingă definitiv cele două mandate europene de arestare. Expertiza se face medico-legal, au fost audiați medicii în instanță, totul este public”, a spus avocatul Florin Durgheu.

În aceste condiții, tatăl lui Mario Iorgulescu, Gino Iorgulescu, a fost numit reprezentantul său legal, pe motiv că acesta nu își poate apăra interesele nici măcar pe latură civilă, cu atât mai puțin pe latură penală, a precizat avocatul.

”Nu poate sta în procesul penal din moment ce nu poate conștientiza ce i se întâmplă. Gino Iorgulescu este reprezentantul legal. Procesul nu poate să se desfășoare. Din moment ce nu poate sta în proces, cum poți să judeci un om bolnav.

Nu este normal că nu se închide procesul. În România, lucrul acesta nu se înțelege. În România, în penitenciar, nu există secție specială pentru oameni care au astfel de probleme.

Un om care are astfel de probleme mentale, poate fi condamnat din moment ce nu înțelege ce i se întâmplă, nu are nici măcar minimum spirit de conservare?”, a mai spus avocatul, pentru Gândul.

După accident, în 2019, Mario Iorgulescu a fost transferat de către părinți în Italia  și internat într-o clinică.

La opt luni după accident, în mai 2020, Tribunalul Bucureşti a emis pe numele lui Mario Iorgulescu un mandat european de arestare, care a fost transmis atunci autorităţilor judiciare din Italia, pentru extrădarea acestuia. Ulterior a fost emis un al doilea mandat european de arestare, petnru a-și ispăși pedeapsa primită într-un alt dosar.

Judecata în procesul lui Mario Iorgulescu, amânată de opt luni

Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată în august 2020, în lipsă. Procurorii îl acuză pe fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal că a comis accidentul mortal după ce a consumat alcool și droguri, iar la momentul accidentului conducea cu o viteză de 162 de kilometri pe oră.

Judecata a început în mai 2022, după ce dosarul lui Mario Iorgulescu a trecut de camera preliminară. De atunci au fost 11 termene de judecată, de fiecare dată apărarea lui Mario Iorgulescu reușind să obțină amânări și cerând de mai multe ori recuzarea judecătoarei Maria Orzață, din diverse motive.

La ultimul termen de judecată, din 11 ianuarie, tatăl lui Mario Iorgulescu, prin avocat, a cerut din nou, recuzarea judecătoarei Manuela Orzață, de data aceasta invocînd ca motiv un posibil abuz în serviciu. Solicitare a fost respinsă, de un alt complet de judecată, care a considerat că cererea este neîntemeiată și a dispus ca reclamantul să plătească 500 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Din cauza cererii de recuzare, judecata în dosarul de omor a durat doar cinci minute, deși erau citați martori pentru a fi audiați, printre care și Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer Victor Pițurcă, care a fost chemat să dea declarații pentru că este una dintre ultimele persoane care au vorbit cu Mario Iorgulescu înainte de accidentul din septembrie 2019.

Următorul termen de judecată va avea loc vineri 13 ianuarie.

„Aș vrea să dau timpul înapoi”

Într-un interviu acordat în noiembrie 2022, Mario Iorgulescu povestea că se află într-o clinică psihiatrică în Italia, dar că tratamentele sunt atât de dificile pentru el încât ar fi preferat să fie la închisoare.

Mario Iorgulescu spunea că speră că va avea parte de un proces corect în România și că nu crede că merită 20 de ani de închisoare pentru faptele sale.

„Vreau să le spun că aș vrea să dau timpul înapoi, nu aș mai face acea greșeală. Nu pot să dau timpul înapoi, dar pot să le fac o promisiune. Voi avea grijă de acei copii, nu le va lipsi nimic, niciodată, mă voi ocupa personal, eu și familia mea. Voi face tot posibilul să nu ducă lipsă de nimic, chiar știu că le este greu fără tată, mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta”, a spus atunci Mario Iorgulescu.”

Internat în Italia, Mario Iorgulescu a lipsit de la  termenele procesului în care este judecat pentru omor. Conform documentelor medicale depuse la dosarul aflat la Tribunalul Bucureşti, starea de sănătate a acestuia s-a agravat progresiv. Din documente ar rezulta că Mario Iorgulescu a fost diagnosticat cu tulburări de somn şi sindrom de stres post-traumatic, precum și leziuni cerebrale ce ar fi apărut înainte de producerea accidentului din septembrie 2019.

Pe numele lui Mario Iorgulescu au fost emise două mandate europene de arestare, ultimul după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare pentru o faptă anterioară accidentului, pedeapsă decisă de Curtea de Apel Bucureşti, pentru acuzația de complice la sechestrarea unui bărbat.

Recomandarea video

Mediafax
Dormitul cu televizorul pornit. Ce spun specialiștii despre efectele asupra sănătății
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună ianuarie 2026 cum nu a mai fost în România. Ce se întâmplă în București
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
„Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul
Mediafax
Jucării periculoase de Crăciun. Cum unele jucării populare pot deveni un risc real pentru copii și părinți
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, gest sfâșietor când și-a văzut mama în sicriu. Nu s-a mai putut abține
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Mimica facială prezice alegerile oamenilor, arată un nou studiu