Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV. Ion Rădoi, după ce a fost trimis în judecată de DNA: Nu am nicio vină. Mă simt hărțuit. Dacă vor să elimine un lider de sindicat, e o problemă. A desființa un sindicat este, totuși, prea mult

EXCLUSIV. Ion Rădoi, după ce a fost trimis în judecată de DNA: Nu am nicio vină. Mă simt hărțuit. Dacă vor să elimine un lider de sindicat, e o problemă. A desființa un sindicat este, totuși, prea mult

Adina Anghelescu
EXCLUSIV. Ion Rădoi, după ce a fost trimis în judecată de DNA: Nu am nicio vină. Mă simt hărțuit. Dacă vor să elimine un lider de sindicat, e o problemă. A desființa un sindicat este, totuși, prea mult

Fostul lider sindical de la metrou, Ion Rădoi, afirmă, în exclusivitate pentru GÂNDUL, că se simte hărțuit, în contextul în care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție. El declară că nu a făcut decât să respecte legea. „Dacă vor să elimine un lider de sindicat e o problemă. A desființa un sindicat este totuși prea mult”, a subliniat Rădoi.

„În primul rând, nu consider că am nici cea mai mică vină. Funcția mea e de lider sindical, de 30 de ani. Eu am procedat în conformitate cu legile în vigoare și am negociat contractul colectiv de muncă al salariaților de la metrou. Mă consider hărțuit, nu am forțat niciodată pe nimeni să facă sau să semneze ceva. Toată activitatea s-a bazat, cum spuneam, pe lege – care implică atât legea bugetului de stat, hotărâri de guvern etc”, a explicat Ion Rădoi, în exclusivitate pentru GÂNDUL.

El afirmă că „toate aprobările i s-au pus în cârcă”. De asemenea, el a vorbit și despre greva angajaților Metrorex și susține că se afla în concediu la momentul mitingului.

„Din iulie 2021 nu mai am niciun venit. În continuare, sunt ținut sub control judiciar”

„În ce privește protestul, când acest protest s-a desfășurat eu eram în concediu, iar protestul a avut la bază faptul că voiau să disponibilizeze 1.700 de salariați sau să le reducă salariile cu 20%. Și în acest moment există, însă, un deficit de personal, de aproape 1.000 de lucrători, nicidecum ceea ce au atacat ei (DNA-n.red.) pe nedrept. Sindicatul comercianților, sindicat care face parte din societatea națională ATU România. În continuare, sunt ținut sub control judiciar. Nu am niciun salariu, niciun venit, din iulie 2021 până în prezent, deși am o familie cu 3 copii și 3 nepoți”, a mai spus sursa citată anterior.

Fostul lider de sindicat spune că va veni în fața judecătorilor ori de câte ori va fi chemat.

„Voi veni în fața instanței și voi arăta care este adevărul și am speranța că mi se va face dreptate, în ce privește denunțul făcut de către ministrul care a stat doar foarte puțin timp la ministerul, Cătălin Drulă, voi arăta și aici că nu am nicio vinovăție vis-a-vis de ceea ce a spus el, întrucât aprobarea acelui contract cu toate drepturile salariaților (contractul colectiv de munca – n.red.) a fost semnat și aprobat și de actualul ministru de Interne, Lucian Bode, și nu văd unde este vina mea. Dacă vor să elimine un lider de sindicat e o problemă. A desființa un sindicat este totuși prea mult”, a conchis Ion Rădoi.

Acuzat de șantaj

Ion Rădoi, fostul lider de sindicat de la Metrorex, a fost trimis în judecată. Procurorii DNA îl acuză de folosire a influenței pentru obținerea de foloase necuvenite și șantaj.

În același caz a mai ajuns în fața judecătorilor și administratorul unor societăți comerciale, pentru complicitate la infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, având ca scop obținerea de foloase necuvenite.

Anchetatorii au deschis acest dosar pentru a verifica modul în care Ion Rădoi și-ar fi folosit influența și autoritatea de lider sindical pentru a obține foloase necuvenite din exploatarea și administrarea spațiilor comerciale din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, în perioada septembrie 2017 – iulie 2021.

„Influența și autoritatea în calitate de lider sindical ar fi fost folosite în raport cu responsabili decizionali din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și conducerea SC Metrorex SA pentru atingerea unor scopuri personale sau pentru interese de grup, fără legătură cu dialogul social, ori protejarea drepturilor salariaților”, transmite Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, în cursul anului 2003, SC Metrorex SA a încheiat un contract de asociere în participațiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deținută de Sindicatul Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M) și controlată de inculpatul Ion Rădoi, ce avea ca obiect exploatarea și administrarea în comun a suprafețelor din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, care se pretau la organizarea de activități comerciale în scopul obținerii de profit.

Recomandarea video

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Utilizarea medicamentelor pentru slăbit poate avea un dezavantaj surprinzător