EXCLUSIV | Un expert în combaterea extremismului lămurește cum a apărut confuzia între Batalionul și Regimentul Azov: ”A servit de minune propagandei Rusiei privind «denazificarea» Ucrainei”

EXCLUSIV | Un expert în combaterea extremismului lămurește cum a apărut confuzia între Batalionul și Regimentul Azov: ”A servit de minune propagandei Rusiei privind «denazificarea» Ucrainei”
Publicat: 04/07/2022, 13:10

De câteva luni, propaganda rusă infiltrată în diverse media occidentale perpetuează mitul despre un Batalion Azov plin de extremiști încurajați de liderii de la Kiev să perpetueze o ideologie nazistă. Confuzia sau propaganda mediatică a convenit de minune Kremlinului ca să justifice agresiunea asupra unui stat suveran prin nevoia urgentă de a ”denazifica” Ucraina. Mai mult, Rusia inventează un pericol inexistent în Ucraina, dar închide ochii față de organizațiile extremiste și rasiste rusești, precum Mișcarea Imperială Rusă, cea care a fost pusă de Statele Unite, Canada și Uniunea Europeană pe lista organizațiilor teroriste. În taberele paramilitare de antrenament din Sankt Petersburg ale Mișcării Imperiale Ruse s-au format tot felul de extremiști și neonaziști, europeni sau americani, care au comis atentate. Pentru a demonta minciunea mediatică rusească despre un pretins ”neonazism” al ucrainenilor, am apelat la directorul centrului Counter Extremism Project, Hans-Jakob Schindler, pentru o punere la punct despre Regimentul Azov din Ucraina, care luptă pentru eliberarea țării de sub ocupația rusă.

Hans-Jakob Schindler consiliază lideri guvernamentali din Europa și America de Nord cu privire la chestiuni referitoare la terorismul internațional și combaterea finanțării terorismului și a extremismului. Hans-Jakob Schindler a avut amabilitatea să clarifice, în exclusivitatea pentru Gândul, una dintre temele favorite de propagandă ale Rusiei în legătură cu un așa-numit ”pericol neonazist” în Ucraina.

Bogdan Rădulescu: Care este povestea apariției Batalionului Azov și cine erau extremiștii care îl alcătuiau?

Hans-Jakob Schindler: Când Rusia a invadat  pentru prima oară teritoriul ucrainean, în 2014, și a anexat ilegal Peninsula Crimeea, sprijinind republicile separatiste din est, Lugansk și Donețk, în interiorul Ucrainei au apărut multe miliții locale de apărare, finanțate din surse private. În fazele inițiale ale războiului din Donbas, în 2014, forțele armate ucrainene au suferit o serie de înfrângeri în fața separatiștilor, deoarece erau slab pregătite și echipate. Ca reacție la această înfrângere, mulți civili ucraineni au creat din proprie inițiativă miliții și grupuri paramilitare (cunoscute sub numele de „batalioane de voluntari”) pentru a se lupta cu separatiștii susținuți de armata rusă. Printre aceste batalioane de voluntari s-a numărat și Batalionul Azov.

Batalionul a fost finanțat de unul dintre oligarhii ucraineni, miliardarul de origine evreiască Ihor Kolomoyskyi.  Kolomoyskyi este considerat al treilea cel mai bogat om din Ucraina. Atunci, în 2014, Batalionul Azov a apărut ca o miliție paramilitară privată, în afara structurilor oficiale ale statului ucrainean.

Batalionul Azov era la vremea aceea o mișcare cu caracter extremist de dreapta. Atrăgea în rândurile lor și luptători din străinătate.

Anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea (parte a teritoriului suveran al Ucrainei), în 2014, de către ruși a adus în prim plan Batalionul Azov? Acesta a fost factorul de propulsare a lor în atenția internațională, dacă am înțeles bine?

Da. Acești extremiști au văzut în conflictul din 2014 declanșat în estul Ucrainei și în invazia rusă asupra teritoriului ucrainean o bună ocazie să își creeze contacte internaționale cu grupuri similare din Europa și din Statele Unite și să câștige experiență de luptă.

Batalionul Azov a făcut recrutări, dar se pare că nu a avut mare impact pe terenul de luptă în 2014. În schimb, propaganda pe care o făceau despre participarea la luptele din estul Ucrainei în 2014 le-a adus o anumită notorietate internațională, cultivată mai ales online, pe rețelele de socializare.

Dar povestea Batalionului Azov nu a durat foarte mult. Deja în 2015, guvernul ucrainean a urmat sugestiile guvernelor occidentale în legătură cu problema structurilor militare private din interiorul Ucrainei: le-a integrat pe toate în forțele naționale de apărare și securitate ale țării, cu scopul de a le controla și disciplina. Este exact ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. În acel context, în 2015, este pentru ultima oară când s-a mai auzit de numele de ”Batalion Azov”.

Deci s-a dizolvat Batalionul Azov. Unde s-au dus cei care îl formau?

Aproape toți cei care îl formaseră în trecut s-au integrat într-o entitate nouă: Regimentul Azov. Acesta a devenit o forță legală, aflată sub controlul direct al Ministerului ucrainean de Interne, o forță militară regulară.

Această schimbare, prin integrarea oamenilor din vechea miliție privată ”Batalionul Azov” în nou creatul Regiment Azov, a venit la pachet cu două condiții preliminare puse de statul ucrainean: renunțarea membrilor la orice partizanat politic și ideologic.

Ori ești militar independent de sfera politică, ori nu mai ești militar. Nu poți face parte dintr-un partid politic sau dintr-un club ideologic și, în același timp, să fii militar. O minoritate  formată din membrii fostului Batalion Azov nu a fost de acord cu această condiție și au părăsit noua structură creată sub controlul statului ucrainean, denumită acum Regimentul Azov.

A doua condiție a fost aceea că, potrivit legii elaborate de guvernul ucrainean, această minoritate extremistă, care nu s-a integrat în structurile statului, nu mai avea voie nici să recruteze luptători străini.

Aceste două condiții au dus la dizolvarea a ceea ce fusese înainte Batalionul Azov și la depolitizarea totală a nou creatului Regiment Azov. Membrii acestui regiment nu mai au nicio ideologie în spate, ei doar servesc la apărarea teritoriului ucrainean.

Regimentul Azov a lăsat în urmă bagajul ideologic extremist. Au păstrat ca simboluri grafice acele rune germanice, folosite de adepții național-socialismului din Germania, dar aceste simboluri au fost reinterpretate din perspectiva unei narațiuni naționaliste ucrainene, fără legătură directă cu simbolistica vechilor mișcări fasciste din perioada celui de al Doilea Război Mondial.

Ce s-a întâmplat cu minoritatea de extremiști care nu s-au putut integra în Regimentul Azov?

Acea mână de extremiști care nu au acceptat să se integreze în Regimentul Azov a plecat și a format o mișcare politică marginală, denumită Mișcarea Azov, care nu face parte din forțele de  securitate ale statului ucrainean și nici din structurile militare oficiale ale acestuia.

Mișcarea Azov, spre deosebire de Regimentul Azov, este o mișcare social-politică. Au lideri politici, și-au creat cluburi sociale, tabere de tineret, organizează conferințe internaționale, unde invită extremiști din Europa și din Statele Unite. Organizează festivaluri de muzică, campionate de arte marțiale etc.

Dar presa occidentală perpetuează confuzia între Regimentul Azov și Mișcarea Azov…

Din păcate, din cauza publicității negative create la nivel internațional în jurul acestei Mișcări Azov, jurnaliștii occidentali au început să facă, intenționat sau nu, confuzie între Mișcarea Azov și Regimentul Azov. Chiar și cercetători serioși de la anumite centre de analiză occidentale au căzut în capcana acestei confuzii. Fie că se vorbește de Batalionul Azov, care nu mai există, fie că se face confuzie, intenționat sau nu, între Mișcarea Azov și Regimentul Azov, care, de fapt, sunt două lucruri distincte, care nu mai au nicio legătură unul cu celălalt.

Când lumea se referă cu titlul generic de Batalionul Azov, unii cred că este vorba despre Mișcarea Azov, alții, despre Regimentul Azov, iar alții, despre cu totul altceva. Totul a fost împins spre o confuzie majoră, pornind de la ideea că orice poartă numele Azov trebuie neapărat să aibă legătură cu extremismul de dreapta.

Spre deosebire de Regimentul Azov, care s-a integrat în armata oficială a Ucrainei, Mișcarea Azov a dorit să devină partid. Ce relevanță are ea pe scena politică ucraineană?

În 2019, Mișcarea Azov a participat la alegerile legislative din Ucraina. A format o coaliție cu alte grupuri de extremă dreapta ucrainene și s-au prezentat ca o coaliție la scrutin. Abia dacă au reuși să obțină, ca și coaliție, 2% din voturile electoratului ucrainean.

Dacă stăm să comparăm rezultatele lor electorale cu cele ale extremiștilor din alte state europene, putem afirma că acestea sunt unele cu adevărat nesemnificative. Spre exemplu, în Germania există un partid cu orientare extremistă, Alternative für Deutschland (Alternativa pentru Germania) care a câștigat 10% la ultimele alegeri. Asta arată foarte clar că Mișcarea Azov nu mai are nicio susținere în societatea ucraineană. Toți acești extremiști ucraineni, adunați într-o coaliție de către Mișcarea Azov, nu au nicio legătură cu guvernul de la Kiev.

Alegerile legislative din Ucraina au arătat o înfrângere politică totală a Mișcării Azov. În plus, au existat discuții serioase în interiorul guvernului de la Kiev despre faptul că activitățile Mișcării Azov afectează imaginea Ucrainei în exterior.

Începând din 2019, prestația internațională a Mișcării Azov intră în declin: prezență din ce în ce mai redusă pe rețelele de socializare, mai puține participări și invitații la conferințele internaționale organizate de mișcări extremiste. Deci, în mod clar, Mișcarea Azov ca mișcare politică era ca și terminată înainte de februarie 2022, înainte de invazia rusă în Ucraina.

Odată cu agresiunea rusă, Mișcarea Azov a găsit un nou pretext să iasă la lumină, să profite de ocazie și să lanseze un apel către luptători străini să vină să îi ajute în lupta cu rușii, au cerut bani de la diverse cercuri extremiste internaționale.

Cu toate acestea, Mișcarea Azov, în timpul actualului război, are și mai puțină susținere în sondajele de opinie decât cei 2% obținuți la alegerile din 2019. Au avut anumite acțiuni militare limitate în acest război, în anumite zone, dar nesemnificative prin raport cu armata ucraineană regulară.

Propaganda rusă s-a folosit din plin de existența extremiștilor de la Mișcarea Azov pe câmpul de luptă, prezență de altfel insignifiantă, ca să demonizeze, de fapt, Regimentul Azov. În minciunile sale mediatice, Ucraina apare toată ca un fel de țară plină de neonaziști. Cum vedeți acest mecanism de culpabilizarea folosit de Moscova?

Unele figuri oficiale din Occident, necunoscând situația din Ucraina, au cerut, în mod eronat, ca Batalionul Azov să fie sancționat pentru presupuse activități teroriste. Or, Batalionul Azov nu mai există, iar cei din Mișcarea Azov, în pofida discursului lor extremist, nu pot fi catalogați ca teroriști. La rândul ei, Mișcarea Azov este formată din indivizi cu viziuni extremiste, dar nu este responsabilă de nici un act terorist. Deci, atât de departe s-a mers cu confuzia numelor și a corectei aprecieri.

Rusia nu a făcut decât să profite de această confuzie și asta le-a servit de minune propaganda lor privind ”denazificarea” Ucrainei. Așa că rușii au avut interes să întrețină toate poveștile exagerate despre Mișcarea Azov și să își construiască propaganda de război speculând această confuzie.

Mai mult, Rusia a încercat să mențină și să sporească confuzia, spunând că Regimentul Azov ar fi principala problemă în interiorul Ucrainei. Este o pură poveste, fără legătură cu realitatea din teren. Regimentul Azov nu constituie nicio amenințare pentru nimeni (poate acum doar pentru invadatorii ruși), regimentul fiind integrat în forțele militare oficiale ale Ucrainei și neavând nicio ideologie extremistă în spate. 

Ce legitimitate morală mai are Rusia să judece ”extremismul” și ”nazismul” Regimentului Azov, să pretindă că ”denazifică” Ucraina, când, pe lângă faptul că este un stat agresor, în politica sa internă tolerează ori chiar folosește grupări violente de extremă dreapta?

Relația Rusiei cu propriile sale grupări extremiste violente este una complexă. În interiorul Rusiei, există anumite grupări extremiste violente. Unele sunt tolerate și, uneori, chiar sprijinite. Una din aceste grupări este și Mișcarea Imperială Rusă (Русское Имперское Движениe), care este una cu adevărat violentă. Este o organizație ultranaționalistă rusă, paramilitară, de extremă dreapta, care operează demult în Rusia.

În 2020, Departamentul de Stat al SUA a adăugat Mișcarea Imperială Rusă pe lista terorismului global, devenind astfel primul grup extremist de dreapta care a fost desemnat ca organizație teroristă de către guvernul american. Mișcarea Imperială Rusă a fost desemnată oficial ca grup terorist și în Canada, în 2021.

Mișcarea Imperială Rusă are tabere de antrenament paramilitar. Ea i-a instruit pe extremiștii de la Mișcarea de Rezistență Nordică (The Nordic Resistance Movement), mișcare neonazistă pan-nordica din Suedia. După antrenamentele militare primite în taberele organizate de Mișcare Imperială Rusă, extremiștii violenței suedezi s-au întors la ei în țară și, în 2016, au organizat atentate cu bombă împotriva unor clădiri în care se aflau imigranți și asupra unor tabere de refugiați din Suedia. Unii dintre acești militanți suedezi, vinovați de atentate, și care primiseră anterior antrenament în taberele paramilitare din Rusia ale Mișcării Imperiale Ruse, au fost condamnați și trimiși după gratii.

Fostul președinte american Donald Trump a cerut Departamentul de Stat să treacă Mișcarea Imperială Rusă pe lista neagră a organizațiilor teroriste și să fie aplicate sancțiuni liderilor ei. Deci, Trump, care el însuși a întreținut relații discutabile cu grupuri extremiste americane la un moment dat, a simțit nevoia să sublinieze pericolul pe care Mișcarea Imperială Rusă îl reprezintă în afara granițelor Rusiei.

Stanislav Vorobyev, unul din liderii Mișcării Imperiale Ruse, a fost desemnat de Departamentul de Stat american drept terorist. Vorobyev a afirmat că membrii grupului au un inamic de moarte: „oligarhii evrei din Ucraina”. Cum pot fi calificate asemenea afirmații?

Ceea ce este și mai trist este că Mișcarea Imperială Rusă, atunci când a început a doua invadare a teritoriului ucrainean de către armata rusă, la finalul lui februarie 2022, au lansat o campanie publică adresată simpatizanților ei, chemându-i să sprijine forțele militare ruse în ocuparea Ucrainei. Această mișcare extremistă rusă este utilă Kremlinului în asemenea momente și, de aceea, o tolerează sau chiar o încurajează, în pofida faptului că este o mișcare extremistă, violentă, cu o ideologie antisemita și rasistă.

Bogdan Rădulescu
Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), acreditat la Comisia Europeană şi la citeste mai mult