EXCLUSIV VIDEO | Tudorel Butoi dezvăluie cum a apărut profesia de psiholog criminalist la MAI: „Ministerul de Interne nu școlariza pe această specialitate”

În Ministerul de Interne, au existat oameni care au făcut istorie, care au lăsat ceva în urma lor, cu care poți să diseci problemele societății prin filtrul experienței profesionistului care a avut de-a face cu toate tipurile de personaje din palierul infracțional și ale cărui mesaje au greutate și valoare în timp. Profesorul universitar Tudorel Butoi, reputat psiholog criminalist, nu mai are nevoie de prezentare.

Gândul a realizat cu profesorul Butoi un interviu de colecție, pentru că este pentru prima dată când veteranul polițist care a introdus în criminalistică detectorul de minciuni vorbește despre viața sa fără ocolișuri, cu sinceritate și aplomb.

Tudorel Butoi povestește cum a pornit de jos, de la talpa unui mic sat din Mehedinți, dintr-o familie de țărani modești și gospodari, a avut o adolescență presărată de eșecurile unor examene picate pe care totdeauna le trecea la sesiunea din toamnă, a trăit printre golanii de pe malul Dunării, a participat la încăierările cartierelor pline de bișnițari și barbugii, a extras de acolo lecții de viață care i-au modelat personalitatea, a picat la Medicină, a ajuns la Marină și de acolo la Facultatea de Psihologie. Acesta a fost marele pas care l-a aruncat în “groapa cu lei” a Ministerului de Interne, loc de unde a ieșit la pensie colonel și continuă azi, la 74 de ani, să educe generații de studenți, să dea consultații la cabinetul de psihologie și să realizeze expertize psihologice de mare acuratețe.

FLASH NEWS Care sunt principalele grupări de opoziție din Iran: Teheranul nu are parte de un grup de opoziție „uniform“ care ar putea forma un guvern

12:44

ECONOMIE Peste 1.000 de angajați vor fi dați afară după ce s-a decis închiderea unei firme mari din România

12:42

La psiholog, cu sportivii de înaltă performanță

Aș vrea să începem acest interviu vorbind un pic despre familia dumneavoastră. N-ați vorbit niciodată. Dacă puteți să vă întoarceți înapoi în copilărie, ca să știm de când a înmugurit în gândul dumneavoastră speranța, dorința și putința de a intra în cadrul Ministerului de Interne și de a deveni psiholog criminalist.

Este o întrebare vizavi de răspunsul căreia foarte mulți dintre masteranzii și studenții noștri o să fie mulțumiți, pentru că și pe ei îi preocupă, mai ales acum, la vârsta tinereții și a viselor, ascendența profesională, reușita într-o anume zonă. Fără a le opri visul, pentru că visul unui tânăr nu poate fi oprit niciodată sau frânt, îi încurajez să viseze și să proiecteze spre zona aceasta. Dar, pentru că toată viața am fost un realist și un pragmatic, trebuie să subliniez că sunt alte timpuri și alte vremuri astăzi. Deci, copiii trebuie să se adapteze noilor realități. Spre exemplu, la vremea când eu am fost selecționat pentru Institutul de Criminalistică în România, era greu și să zici psiholog, că sunt două consoane. Și sunt suficient de multe etape din viața mea când mi s-a zis spiholog, profesor, fel de fel de chestii, pisiholog.

Deci, au fost alte vremuri, în sensul că Ministerul de Interne nu școlariza pe această specialitate. Ușor, ușor, au avut loc evenimente novatoare și în structura în care Poliția, Criminalistica, s-a raportat evenimentelor infractogene și a cerut la un moment dat prezența psihologului. Ba mai mult, au avut loc deschideri și colaborări cu alte unități de poliție din lumea asta întreagă, s-a auzit de profiler, s-a auzit de abordarea analizelor comportamentale. Ce domeniu… în 51 americanii, FBI, analiza comportamentală. Dar foarte târziu.

Acest lucru mi-a favorizat mie ascensiunea profesională. Eu am terminat Facultatea de Psihologie cu o medie care mi-a permis repartiție republicană.

Eram 28 de psihologi în toată țara. Să mă audă studenții de la Psihologie: 28 de psihologi în toată România. Singura facultate, la București, nu Iași, nu Constanța și așa mai departe. Și pe numărul ăsta mic de specialiști exista o ofertă destul de mare, posturile fiind foarte bune prin spitale, prin ministere, prin policlinici.

Foarte multe zone aveau nevoie de psihologi, inclusiv zonele Ministerului de Interne. Eu, însă, m-am dus psiholog clinician. Am stat toată stagiatura, patru ani de zile, într-un serviciu de explorări neuropsihice, de care-mi aduc aminte cu mare plăcere. Facem o paranteză: acest serviciu își propunea să acorde asistența psihologică, montajul psihologic numai sportivilor de înaltă performanță.

Îți dai seama ce mare favoare ca eu, având 23 de ani, să stau de vorbă cu Cornel Dinu, care avea și el 24 sau 25, cu Lucescu, cu Dobrin, cu Alec Năstac. Pe toți îi salut cu toată dragostea, pe cei care sunt în viață și-mi aduc aminte. Zilele astea, prin contribuția și efortul domnului profesor George Coca, am făcut o serbare a acestei personalități care a fost Marcel Răducanu, de la Steaua, care mie mi-a fost în vremurile acelea pacient.

Era o plăcere, cum să spun, provocatoare să dai teste de inteligență, de atenție, de memorie, pentru obținerea vizei ”apt psihic”, acestor mari sportivi la care lumea se uita printre gard, iar ei veneau la mine în calitate de subiecți. A fost un avantajat și am legat și prietenii.

Acolo am învățat și eu cum se scrie, în centrul ăsta de medicină sportivă, un articol științific pentru o revistă din țară sau din străinătate. Am colaborat și am fost colegi și prieteni cu neurologi, cu endocrinologi, cu fizioterapeuți și așa mai departe. Este timpul să afirm, cu mare curaj, că în vremurile acelea, steagul României era pe cele mai înalte catarge.