Prima pagină » Actualitate » Vine speranța cu trenul din FRANȚA? Alstom a finalizat testele metroului trimis la Valenciennes. „Până la final de 2025 nu va intra în circulație”

Vine speranța cu trenul din FRANȚA? Alstom a finalizat testele metroului trimis la Valenciennes. „Până la final de 2025 nu va intra în circulație”

Nicolae Oprea

A unsprezecea garnitură de metrou Alstom Metropolis, din cele 13 cumpărate de Metrorex, a ajuns la București. Este vorba de trenul Bihor, care se află în prezent în depoul Berceni. În total, în București se află 10 din cele 11 trenuri, pentru că unul dintre ele, respectiv Brașov, a fost trimis în Franța pentru teste suplimentare. Totuși, încă nu se știe când vor intra în circulație aceste metrouri, care sunt dedicate Magistralei 5 Drumul Taberei.

Unsprezece garnituri de metrou Alstom au fost aduse în București, însă, potrivit surselor Gândul, aceste trenuri nu ar avea șanse să intre în circulație în acest an.

„Noi credem că nici la începutul anului viitor nu va fi introdus în circulație primul tren Alstom fabricat în Brazilia. De altfel, Alstom a comunicat această situație către Metrorex.

Între timp, este bine totuși că ele vin, dar întârzierile sunt foarte mari, la fel și penalitățile”, au declarat surse Metrorex pentru Gândul.

Trenul Metropolis Bihor se află de câteva zile în depoul de la Berceni, potrivit Alstom România.

„Încă un tren Metropolis pentru Linia 5 a ajuns la București. Trenul Metropolis Bihor este acum în depoul Berceni al Metrorex. În prezent, zece trenuri Alstom Metropolis cu nume de județe sunt la București, în ordine alfabetică: Bihor, Constanța, Cluj, Giurgiu, Iași, Ilfov, Maramureș, Sălaj, Sibiu și Teleorman. Trenurile continuă testele de validare în vederea obținerii Agrementului Tehnic necesar pentru circulația cu pasageri, eliberat de AFER”, transmit reprezentanții Alstom România.

Alstom: Reprezentanți Metrorex și AFER au participat la testele din Franța

Potrivit sursei citate, trenul Brașov este programat să ajungă în România în jurul datei de 30 iulie, „după ce a finalizat cu succes o serie de teste specifice de validare la centrul de testare feroviară din Valenciennes, Franța”.

„Reprezentanți ai Metrorex și AFER au participat la aceste teste de validare: testul static de performanță a sistemului de iluminat și testele statice și dinamice de zgomot. Testul dinamic de zgomot urmărește verificarea încadrării nivelului de zgomot al trenului în parametrii tehnici contractuali. În plus, s-au efectuat și numeroase teste preliminare pentru optimizarea sistemului de tracțiune și al celui de frânare”, transmite Alstom.

Potrivit companiei franceze, trenul Galați urmează să parcurgă în perioada 21.07 – 01.08.2025, în prezența reprezentanților Metrorex, inspecția în vederea obținerii Certificatului de Acceptanță Preliminară, și implicit acordul beneficiarului pentru transportul trenului către România.

„În paralel, Alstom continuă și testele dedicate sistemului de semnalizare și control al trenului – CBTC, care se efectuează pe Linia 5 – stația Eroilor 2 și Stația Valea Ialomiței. După finalizarea tuturor acestor teste și obținerea Agrementului Tehnic, va fi stabilit programul concret pentru efectuarea testelor de anduranță fără pasageri – în total 10.000 de kilometri pentru primul tren și 2.000 de kilometri pentru fiecare dintre celelalte 12”, mai transmite compania franceză.

Penalități de 40 de milioane de euro

Surse Metrorex au dezvăluit în exclusivitate pentru Gândul că cei de la Alstom au acumulat penalități foarte mari în ceea ce privește contractul pentru metrourile din Brazilia.

Pentru că s-au acumulat întârzieri foarte mari, Metrorex a perceput până în prezent penalități de aproximativ 40 de milioane de euro. Calculul întârzierilor se face lunar și este raportat la valoarea fiecărui tren”, au precizat pentru Gândul surse din cadrul Metrorex.

Aceleași surse mai spun că cei de la Alstom dau vina pe pandemie și pe războiul din Ucraina pentru aceste întârzieri – factori care ar fi îngreunat procesul de producție.

Director Alstom, explicații pentru decalaje

Pe de altă parte, Gabriel Stanciu, director Alstom România, invoca, în septembrie anul trecut, și alte cauze care ar fi condus la întârzierea livrărilor.

„Noi am depus oferta în vara lui 2019. Am semnat contractul în decembrie 2020. Între momentul depunerii documentației și semnarea contractului de furnizare a trenurilor a apărut o diferență semnificativă pe infrastructura Magistralei 5. Este vorba de două curbe în S.

Am notificat Metrorex cu privire la situație. Abia în octombrie 2021 problema a fost luată în considerare. A trebuit să reproiectăm caroseria, să retestăm vagoanele.  Asta a dus la decalarea programului de execuție. Ca să nu mai vorbim și de efectele războiului din Ucraina. Toate acestea explică decalajele de la livrările Metrorex”, spunea anul trecut Gabriel Stanciu.

Gândul a dezvăluit că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri.

Contract de peste 100 de milioane de euro

Metrorex și Alstom au semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou, care ar trebui introduse pe Magistrala 5. Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro.

Caracteristicile noilor trenuri Alstom:

  • au caroserie din oţel inoxidabil;
  • 114 metri lungime şi 3 metri lăţime;
  • asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren;
  • fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală;
  • asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi;
  • au aer condiționat.

Alstom a livrat Metrorex, la sfârșitul lunii octombrie, simulatorul de ultimă generaţie pentru Magistrala M5, destinat instruirii practice a mecanicilor care vor conduce noile trenuri.

Potrivit Alstom, simulatorul reproduce în mediu digital elemente reale, cum ar fi calea de rulare, staţiile, depoul şi echipamentele de semnalizare şi control de pe Magistrala 5. Acesta creează scenarii realiste prin utilizarea tehnologiei Realităţii Virtuale.

Alstom și Metrorex, tensiuni „istorice”

Simulatorul include, de asemenea, o replică la scară 1/1 a cabinei mecanicului de pe trenurile de metrou Alstom Metropolis care urmează să circule pe M5. Imagini cu noul simulator pot fi văzute AICI.

În ceea ce privește relațiile contractuale dintre Alstom și Metrorex, deși colaborează de peste 20 de ani, între cele două companii au existat foarte multe tensiuni și litigii.

Anul trecut în iulie, Metrorex a primit de la Alstom o somație de plată pentru o datorie de 172 de milioane de lei reprezentând mentenanța metroului bucureștean.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

„Giurgiu”, noul metrou produs de Alstom, „se plimbă” noaptea pe Magistrala Pipera: „Circulă în teste, totul este în linie”. Miercuri ajunge trenul 5

La un an de când a venit primul tren de METROU Alstom în București, încă se mai aprind „martorii” în bord la noile garnituri aduse din Brazilia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...