Prima pagină » Actualitate » ISU și ISC se contrazic. Unii vor demolare, alții susțin ca se alterează probe și nu pot recomanda “niciun tip de intervenție până la finalizarea anchetei

ISU și ISC se contrazic. Unii vor demolare, alții susțin ca se alterează probe și nu pot recomanda “niciun tip de intervenție până la finalizarea anchetei

ISU și ISC se contrazic. Unii vor demolare, alții susțin ca se alterează probe și nu pot recomanda “niciun tip de intervenție până la finalizarea anchetei

Inspectoratul de Stat în Constucții a finalizat expertiza tehnică la blocul unde a avut loc explozia din cartierul Rahova, în prezența Prefectului și a Primarului General, Sebastian Bujduveanu. Concluziile specialiștilor indică faptul că imobilul a suferit avarii iremediabile, iar consolidarea acestuia ar reprezenta un risc ridicat și ar implica costuri mult prea ridicate. S-a stabilit demolarea „controlată” a clădirii, însă după finalizarea anchetei penale, pentru a nu fi distruse probele. În acveeași vreme, Inspectoratul pentru Situații de Urgență spune că blocul trebuie dărâmat.

  • Raportul tehnic confirmă gravitatea avariilor structurale şi stabileşte că utilizarea în continuare a clădirii nu este posibilă, construcția prezentând risc major de prăbuşire şi neîndeplinind cerința fundamentală de calitate rezistență mecanică și stabilitate
  • Totodată, având în vedere concluzia experților potrivit căreia consolidarea imobilului nu este justificată din punct de vedere tehnico-economic, iar lucrările necesare ar depăşi valoarea de înlocuire a construcției și ar implica un risc ridicat în execuție, Inspectoratul de Stat în Construcţii – 1.S.C. apreciază că măsurile de intervenție trebuie orientate exclusiv către punerea în siguranţă şi, ulterior, către dezafectarea controlată a clădirii.
  • Având în vedere că în prezent organele judiciare desfășoară o cercetare penală, Inspectoratul de Stat în Construcţii I.S.C. nu poate recomanda, până la finalizarea acesteia, niciun tip de intervenţie de natură să modifice starea de fapt existentă. O asemenea intervenţie ar putea conduce la alterarea sau distrugerea probelor materiale, afectând ireversibil reconstituirea cauzelor exploziei și implicit cursul anchetei penale.
  • Toate măsurile propuse prin rapoartele tehnice se pot realiza numai cu avizul expres al organelor de urmărire penală competente, astfel încât să fie respectate atât exigenţele de securitate structurală, cât și necesitatea conservării probelor.


Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O țară în care lucrează sute de mii de români discută creșterea vârstei de pensionare
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
S-a aflat acum! Ce alimente au consumat Antonella și Sara în Ajunul Crăciunului. Ar fi fost contaminate, potrivit specialiștilor. Poliția are deja 5 suspecți
Prosport.ro
FOTO. Cuplul anului. Vestea a venit chiar de Crăciun
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Meteorologii ANM fac anunțul cu privire la primele zile din 2026. Temperaturi neobișnuite la început de an
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mimica lui Zelenski când Trump a spus că Putin vrea să ajute Ucraina să reușească
Cancan.ro
Vlăduța Lupău a primit o nouă LOVITURĂ, după ce s-a aflat că numele ei apare într-un dosar penal internațional. Unde a fost de urgență luni, 29 decembrie
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un tunner german a desenat viitoarea Dacia. Randările cu C-Neo care aprind discuțiile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria