LIVE UPDATE | VIDEO. Patru muncitori, arși de vii pe șantierul Autostrăzii Moldovei, după o explozie la magistrala de gaz Călimănești / Alți 5, răniți

Publicat: 21/09/2023, 11:08
Actualizat: 21/09/2023, 15:32

Patru oameni au murit, iar alți cinci au fost răniți, după ce o magistrală de gaz din localitatea Călimănești, județul Vrancea, a fost cuprinsă de flăcări.

Incendiul a fost urmat de o explozie devastatoare, iar din primele informații se pare că muncitorii care operau un utilaj au atins conducta.

UPDATE ora 14:30: Inspecția Muncii face verificări

„În urma evenimentului produs în data de 21.09.2023, pe raza localității Călimănești, județul Vrancea, în care au decedat 4 lucrători și alți 5 au fost răniți, inspectorul general de stat adjunct al Inspecției Muncii, Mihai Nicolae Ucă, a emis o Decizie prin care a stabilit componența comisiei de cercetare a evenimentului, din care fac parte inspectori de muncă din cadrul Direcției Control Securitate și Sănătate în Muncă din Inspecția Muncii și din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea.

Conform Art.29, alin.(1), lit.C din Legea nr. 319/2006, Inspecția Muncii cercetează evenimentele «în cazul accidentelor colective generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile». Comisia astfel constituită va efectua cercetarea evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea acestuia, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului”, a transmis, joi, Inspecția Muncii.

UPDATE ora 13:30: Care este starea victimelor exploziei de la Călimănești. Informațiile transmise de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății vine cu informații despre starea victimelor.

”Ca urmare a exploziei care a avut loc azi noapte în județul Vrancea s-au înregistrat 5 răniți și 4 decese. Două victime care au suferit arsuri pe 30% din suprafața corporală, respectiv, 40% din suprafața corporală, au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență București și la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” București. Amândoi pacienții sunt intubați. Așteptăm evaluările echipelor medicale astfel încât pacienții să poată beneficia de cele mai bune îngrijiri.

Trei victime cu leziuni minore au fost evaluate în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal din Adjud și nu au rămas internate”, se arată în comunicatul transmis de către Ministerul Sănătății.

UPDATE ora 13:00: Precizările CNAIR

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis condoleanțe familiilor constructorilor care și-au pierdut viața în accidentul de pe șantierul lotului 1 al Autostrăzii Focșani-Bacău, din noaptea de miercuri spre joi. Totodată, CNAIR a făcut mai multe precizări:

  1. Studiul de Fezabilitate a fost elaborat de SC Consitrans SRL București, iar indicatorii tehnico- economici au fost aprobați prin HG nr.903/ 13.07.2022.
  2. Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC) a fost realizată de SC Consitrans SRL, în baza tuturor avizelor necesare obținute inclusiv de la Transgaz:
    – Aviz favorabil Transgaz nr. 219/2197 din 04.01.2021
    – Aviz favorabil CTE Transgaz nr.387/29.11.2021
  3. În baza acestei documentații, MTI a emis Autorizația de Construire nr.11 din 27.03.2023.
  4. A fost elaborat Proiectul Tehnic (PT) tot de către SC Consitrans SRL și aprobat în CTE CNAIR, în data de 22.07.2022.
  5. Prin decizia Directorului General al CNAIR a fost desemnată, în data de 22.05.2023, echipa de consultanță a proiectului, constituită din angajați ai DRDP Iași. Această echipă de supervizare a emis Ordinul de Începere a lucrărilor în data de 29.03.2023.
  6. Antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz Documentația Tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostrada.
  7. Din informațiile pe care le avem pânâ la această oră, Antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a rețelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii.
  8. Astăzi CNAIR a solicitat echipei de supervizare un raport special cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul.
  9. În acest moment se desfășoară cercetări ale instituțiilor abilitate ale statului, iar CNAIR nu se poate pronunța asupra cauzelor care au provocat deflagrația din noaptea de 21.09.2023.

„Ne exprimăm speranța că cercetările desfășurate în cazul acestui accident nu vor provoca întârzierea lucrărilor”, conform CNAIR.

UPDATE ora 11:30: Transgaz, despre explozia de la Călimănești: „Constructorul lucrărilor NU A RESPECTAT prevederile Avizului de amplasament”

Reprezentanții Transgaz afirmă, legat de explozia de pe șantierul Autostrăzii Moldovei, că nu au fost respectate prevederile Avizului de amplasament de către constructor.

„În noaptea de 21 septembrie 2023, în județul Vrancea, în jurul orei 01:15, pe conducta de transport gaze naturale Dn800 Șendreni-Onești, în zona localității Călimănești, la kilometrul 93+328 față de SCV Șendreni, respectiv kilometrul 52+174 față de NT Onești s-a produs un incident tehnic major cu foc ,în timpul execuției lucrărilor la autostrada A7 Moldova (Focșani -Bacău).

Menționam faptul că, constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea „Autostrada Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea”, acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect”, conform comunicatului transmis de Transgaz. (Citește mai multe informații aici…)

UPDATE ora 11:11: Explozia de la Călimănești a fost surprinsă de camerele de supraveghere (Vezi aici video cu momentul exploziei…)

Explozia de la Călimănești a fost surprinsă de camerele de supraveghere
Explozia de la Călimănești a fost surprinsă de camerele de supraveghere

UPDATE ORA 10:30: Drulă: „Cer o anchetă rapidă și profesionistă prin care să aflăm vinovații acestei tragedii și măsurile ca să nu se mai repete niciodată”

Liderul USR, Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, afirmă, despre tragedia de la Călimănești, că pe acest lot de autostradă nu există contract semnat pentru dirigenţia de şantier.

„Tragice veștile din această dimineață de pe șantierul A7, cel mai mare proiect rutier din Europa pe PNRR. În primul rând, gândurile mele merg către victimele acestei explozii și familiile lor.

În al doilea rând, cer o anchetă rapidă și profesionistă prin care să aflăm vinovații acestei tragedii și măsurile ca să nu se mai repete niciodată.

Nu în ultimul rând, este important de spus că pe acest lot de autostradă nu există contract semnat pentru dirigenția de șantier („supervizare”, în termen tehnici). Este aceeași situație ca pe 9 din 10 din contractele pentru A7 între Buzău și Pașcani, semnate cu același constructor.

Supervizorul este o firmă specializată contractată de Ministerul Transporturilor/CNAIR, cu personal pe toate domeniile (inclusiv Siguranța și Sănătatea în Muncă), care urmărește toate lucrările desfășurate pentru conformitate.

La aproape 2 ani de când a preluat mandatul Sorin Grindeanu, licitațiile pentru contractarea acestor servicii esențiale nu sunt încheiate pe 9 din 10 loturi ale A7 Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani”, a scris, joi, pe Facebook, Cătălin Drulă.

UPDATE ora 10:20: Unul dintre răniți ar putea fi transferat în străinătate

Cele două persoane rănite în urma exploziei produse pe şantierul Autostrăzii Moldova transportate la spitalele Floreasca şi ”Bagdasar Arseni” din Bucureşti au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corpului. În cazul celui de la Spitalul ”Bagdasar-Arseni”, urmează să se întrunească o comisie medicală pentru a decide cu privire la oportunitatea transferului în străinătate.

Pacientul aflat la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, în vârstă de 61 de ani, are arsuri de gradul l-ll pe 40 % suprafaţa corporală.

El a fost dus la sala de operaţii şi urmează să se întrunească o comisie medicală pentru a decide cu privre la oportunitatea transferului la o unitate medicală din străinătate.

În cazul pacientului adus la Spitalul Floreasca, arsurile sunt tot pe 40% din suprafaţa corpului, însă sunt de gradele ll – lll, afirmă reprezentanţi ai unităţii sanitare.

Acesta se află în curs de investigare, scrie News.ro.

UPDATE ora 10:10: Primele concluzii în cazul exploziei de la Călimănești. Prefectul de Vrancea, ipoteză-șoc: „Nu pare o adâncime tocmai în regulă pentru o magistrală”

Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, afirmă că, din primele concluzii, explozia de pe şantierul Autostrăzii Moldova a fost cauzată de o eroare umană. În urma deflagrației, patru muncitori au murit pe loc și alți cinci au fost răniți.

„Din primele concluzii, este o eroare umană, vedem acum de unde vine eroarea umană, din cea constructivă a acestei magistrale, că nu ar fi la adâncimea corectă faţă de cât s-a intervenit în 2017, ultima oară, pe acest tronson şi ar fi fost remediate zonele cu o degradare mai mare de 40%. El a fost verificat în 2016, acest gazoduct, magistrală şi rezista, conform verificărilor, la o presiune de 45 de bari, pe ea avea în timpul exploziei 35 de bari de atmosfere, aşa o ţineau, cu 10 atmosfere sub cea dată de verificări”, a spus prefectul.

El a precizat că „e posibil ca şi factorul noapte să fi contribuit” şi a arătat că ancheta este în desfăşurare.

(Continuă să citești despre acest subiect aici…)

Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici
Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici

UPDATE ora 09:50: IPJ Vrancea a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a fost anunţat despre incidentul de la Călimăneşti, în jurul orei 1.00, prin sistemul 112, acolo fiind direcţionate mai multe echipaje de poliţie. Astfel, poliţişti rutieri şi de ordine publică au acţionat pe Drumul Naţional 2 (E 85) şi arterele secundare, între Călimăneşti şi Mărăşeşti, pentru fluidizarea traficului şi asigurarea unui perimetru de siguranţă.

„La locul producerii, din cursul nopţii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Vrancea, se află o echipă complexă formată din ofiţeri specialişti – Serviciul Investigaţii Criminale şi criminalişti care efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. În această cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă precum şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, conform unui comunicat al IPJ Vrancea.

UPDATE ora 9:30: Directorul CNAIR, după explozia de la magistrala de gaz din Călimănești:„Încă o dată se dovedește că meseria de constructor este grea”

Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a transmis condoleanțe familiilor constructorilor care și-au pierdut viața în explozia la magistrala de gaz din Călimănești.

„Transmit condoleanțe familiilor constructorilor care și-au pierdut viața în explozia de gaze care a avut loc în această noapte pe șantierul lotului 1 al Autostrăzii Focșani-Bacău. Totodată, doresc însănătoșire grabnică celor care au fost răniți în acest accident. Încă o dată se dovedește că meseria de constructor este grea și presupune riscuri”, a transmis, joi dimineața, Cristian Pistol, directorul CNAIR.

UPDATE ora 9:00: Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a postat un mesaj de condoleanțe pe pagina sa de Facebook, spunând că ”Niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanelor dragi”.

”În momente de grea încercare, niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanelor dragi. În urma accidentului de pe șantierul autostrăzii A7, în care și-au pierdut viața 4 muncitori, transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate.

Ca ministru al Transporturilor am fost și sunt în permanentă legătură cu constructorul și autoritățile care au intervenit la locul tragediei”, a scris Sorin Grindeanu.

Știrea inițială:

Vâlvătaia a putut fi văzută de la kilometri distanță. Cei patru muncitori care au murit erau angajați ai unei firme care lucrează la construcția autostrăzii A7.

Alarma a fost dată în jurul orei 01.30. La acea oră 10 muncitori se aflau pe șantierul autostrăzii A7. La un moment dat, unul din utilaje ar fi atins o conductă de gaze.

A urmat imediat o explozie puternică. Patru muncitori au murit pe loc, alți cinci au fost răniți. Salvatorii au activat imediat planul roșu.

„La faţa locului s-au deplasat şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, patru ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport persoane şi victime multiple, din cadrul ISU Anghel Saligny a judeţului Vrancea şi cinci ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, a declarat Florin Olaru, de la ISU Vrancea.

Unii răniți nu ar mai fi așteptat sosirea ambulanțelor și au plecat pe jos până la drumul european 85, unde au oprit câteva mașini care să îi ducă la spital.

Doi dintre muncitori au fost transportați la București cu elicopterele. Unul dintre ei la Bagdasar Arseni, iar celălalt la Spitalul Floreasca. Ceilalți trei răniți au rămas la spitalul Adjud.

Pentru siguranță, autoritățile au evacuat zona pe o distanță de 500 de metri. Planul roșu de intervenție a fost dezactivat la ora 3.30.

Explozie la o magistrală de gaze, în localitatea Călimănești, Vrancea

În această dimineață, în dreptul localității Călimănești din județul Vrancea, a avut loc o explozie la o magistrală de gaze, aflată pe un șantier de lucru de pe autostrada A7. Evenimentul a fost soldat cu 9 victime, după cum urmează:

5 victime transportate prin diferite forțe la CPU Adjud cu arsuri pe suprafața corporală și 4 persoane carbonizate găsite de forțele de intervenție la fața locului și declarate decedate.

Odată cu activarea Planului Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale, la fața locului au fost angrenate următoarele forțe de intervenție :

6 autospeciale de stingere cu apă și spumă ISU Vrancea,1 autospecială transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de stingere de la SVSU Mărășești și 5 ambulanțe SAJ.
2 elicoptere SMURD (București și Galați) asigură transportul a două dintre victime de pe Aeroportul Bacău la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni din București, respectiv Spitalul Clinic de Urgență București.

Totodată, a fost stabilit un perimetru de siguranță pe o distanță de aproximativ de 500 de metri în jurul zonei afectate, iar echipele de intervenție au lucrat la localizarea incendiului. De asemenea, în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert.

Planul roșu de intervenție a fost dezactivat la ora 3:30, iar echipajele de intervenție rămân active pentru investigarea completă a cauzelor și gestionarea consecințelor acestui incident.

Incendiul a fost lichidat.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...