Prima pagină » Actualitate » Fermierii solicită o întâlnire de urgență cu ministrul Diana Buzoianu. Ce nemulțumiri au

Fermierii solicită o întâlnire de urgență cu ministrul Diana Buzoianu. Ce nemulțumiri au

Olga Borșcevschi

Asociaţiile de fermieri membre ale Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) cer simplificarea procedurilor pentru obținerea autorizațiilor de mediu și acuză că birocrația le blochează activitatea. Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Mediului, Diana Buzoianu, organizațiile solicită o întâlnire de urgență pentru discutarea modificărilor pregătite de Guvern.

Fermierii spun că proiectul aflat în consultare publică este o oportunitate pentru eliminarea unor proceduri care, în prezent, îngreunează obținerea avizelor și autorizațiilor de mediu și de gospodărire a apelor. Organizațiile cer ca, înainte de adoptarea modificărilor, Ministerul Mediului să organizeze o întâlnire cu reprezentanții instituției, ai Ministerului Agriculturii și ai structurilor din subordine pentru discutarea propunerilor venite din partea sectorului agricol.

„Vă solicităm, în consecinţă, organizarea în format fizic cel puţin a unei întâlniri tehnice de lucru coordonată de dumneavoastră, cât mai rapid posibil, unde să clarificăm aspectele ce ţin de sectorul agricol, în interiorul perioadei de consultare publică, la care să fie invitaţi atât secretarii de stat, directorii de specialitate, instituţii din subordinea MMAP şi domnul ministru Barna Tanczos, secretarii de stat de resort şi directorii de specialitate din MADR”, se precizează în scrisoarea deschisă.

Foto: uncsv.ro

Autorizațiile sunt eliberate după luni de zile, reclamă organizațiile de fermieri

Reprezentanții AAC precizează că în cadrul discuţiilor cu Diana Buzoianu se pot identifica soluţii pentru debirocratizarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor, dar mai ales în ceea ce priveşte emiterea de norme cu rolul de a clarifica obligaţiile fermierilor indiferent de forma de organizare.

„Şi acest proiect, precum şi altele în trecut, pot alimenta unele stări conflictuale între urban şi rural sau între dezvoltatorii imobiliari şi exploataţiile agricole, stări conflictuale apărute ca urmare a nerespectării legislaţiei în vigoare. Pentru aceste motive, pe lângă caracterul punitiv al actului normativ trebuie avut în vedere şi efectul şicanator pe care îl poate avea, generând în sarcina fermierilor activităţi şi costuri de pregătire a apărărilor care nu sunt necesare în mod real”, se arată în scrisoarea deschisă.

Membrii Alianţei îi atrag atenţia ministrului de la Mediu cu privire la termenele foarte mari în care se eliberează avizele de care au nevoie.

„Perioada de emitere a actelor de reglementare (aviz/autorizaţie de mediu, gospodărire a apelor) este foarte mare datorită complexului birocratic, a procedurilor de mediu care îngreunează şi măresc timpii de emitere a acestor acte precum şi termenul de valabilitate foarte scurt. Este o procedură excesiv de birocratică, se cer informaţii care nu ajută pe nimeni, durează mult, se ajunge în situaţii când se depune documentaţia în martie, se verifică, aprobă şi acordă după 4-6 luni, în această perioadă beneficiarii funcţionând cu autorizaţie expirată minimum 3 luni, acest aspect având un impact de blocaj atât asupra funcţionarilor responsabili cât şi beneficiarilor şi desfăşurării normale a activităţii economice”, se arată în scrisoare.

Membrii Alianţei spun că este mare nevoie de simplificarea procedurilor de (re)avizare anuală pentru activităţile care nu au înregistrat modificări în procesul tehnologic care să afecteze condiţiile deja stabilite prin autorizaţie şi de atenţionare a beneficiarilor înainte să le expire valabilitatea autorizaţiilor, avizelor, acordurilor, etc.

„Totodată trebuie avut în vedere clarificarea, transparentizarea, prezentarea într-un mod clar, concis, fără echivoc, care să prevină interpretări neunitare şi abuzive în teritoriu, sancţiuni, crearea de dosare penale şi acolo unde nu este cazul”, arată reprezentanții Alianței.

De asemenea, organizaţiile precizează că nu contestă obiectivele de mediu asumate de România şi nici obligaţiile care decurg din legislaţia europeană.

„Susţinem obiectivele de protecţie a mediului asumate de România. Şi admitem că ţara noastră trebuie să respecte legislaţia europeană şi obiectivele de protecţie a mediului, asigurând în acelaşi timp reguli clare, previzibile şi proporţionale pentru fermieri şi pentru comunităţile rurale, dar fără ca acest proces să genereze sancţiuni disproporţionate”, arată reprezentanţii AAC.

Documentul este semnat de Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociația Forța Fermierilor (AFF).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România intră în DISPUTA dintre marile puteri. București ia poziție înainte de summitul UE - Canada
Digi24
Un armistiţiu între Rusia şi Ucraina era „aproape” înainte ca Trump să ia o decizie care a schimbat totul. „Acum va fi mult mai greu”
Cancan.ro
Insula Iubirii, scoasă din grila din 14 noiembrie. Motivul pentru care șefii Antenei 1 au luat această decizie
Prosport.ro
FOTO. 1.100 de trandafiri pentru fosta iubită a lui Adrian Cristea! Bianca Drăgușanu a surprins pe toată lumea cu reacția ei
Adevarul
Cine e liderul PSD care a garantat pentru Luca Niculescu | SURSE
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat dacă România renunță la Starlink după scandalul dintre Musk, Trump și Ucraina. Ce spune președintele?
Click
Horoscop 23-29 octombrie 2026. Proiecte noi pentru Berbeci, în viețile Scorpionilor reapar probleme mai vechi
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Cum a fost împărțită averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Scandalul genților dispărute după moartea ei
Ce se întâmplă doctore
Alertă pentru românii care vor să se vaccineze antigripal! Farmaciile au rămas fără stocuri. Când ajung noile doze
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Ar trebui folosită editarea genetică împotriva bolilor comune? Iată ce spun experții!
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic