Prima pagină » Actualitate » Filmul evenimentelor de la Onești. Criminalul a pregătit totul până în cele mai mici detalii

Filmul evenimentelor de la Onești. Criminalul a pregătit totul până în cele mai mici detalii

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au refăcut filmul tragediei de la Onești, locul în care doi muncitori au fost uciși. Se pare că Gheorghe Moroșan a pregătit tragedia în cele mai mici detalii.

La plecarea de la domiciliul din comuna Bogdăneşti, Gheorghe Moroșan a luat asupra sa un cuţit şi două recipiente de spray piper. A intrat în aparatament profitând de faptul că ușa era descuiată. Procurorii au aflat și de unde a cumpărat Gheorghe Moraș colierele cu care și-a legat vcitimile.

”Prin ordonanţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău din 05.03.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin.1 -189 alin.1 lit. f C.pen.”

Filmul evenimentelor de la Onești

Inculpatul M.G. a locuit în apartamentul din str. Stirenului nr. 1, sc. B, ap. 11, Mun. Oneşti, împreună cu soţia sa, M.A. În cursul anului 2009/2010, ca urmare a unei sentinţe civile, M.G. şi M.A. au fost nevoiţi să părăsească locuinţa care a trecut în proprietatea persoanei juridice S.C. C. S.A.

La data de 01.03.2021, fiind anunţaţi în prealabil de o persoană că în fostul lor apartament (nr. 11) se efectuează lucrări de renovare, soţii M.G. şi M.A. au plecat de la domiciliul lor din com. Bogdăneşti, jud. Bacău, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil. Înainte de a ajunge la locaţia menţionată inculpatul M.G. s-a deplasat la un magazin din Mun. Oneşti, de unde în intervalul orar 11:26-11:29 a achiziţionat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, la plecarea de la domiciliul din Bogdăneşti, inculpatul a luat asupra sa un cuţit, iar după săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa s-a constatat că în hanoracul cu care a fost îmbrăcat avea şi două recipiente spray piper.

Gheorghe Moroșan i-a legat pe cei doi muncitori și a încuiat uşa de acces în apartament

Ajuns la locul faptei, inculpatul M.G. a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele P.D. şi I.S., angajaţi ai S.C. C. S.A., care executau reparaţii la instalaţia electrică. Fiind înarmat cu un cuţit, inculpatul M.G. i-a ameninţat pe cei doi muncitori aflaţi în imobil şi a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic achiziţionate cu puţin timp în urmă, lipsindu-i de libertate în mod ilegal. Inculpatul M.G. a încuiat uşa de acces în apartament, folosind cheile ce se aflau în yală iar ulterior a trecut la punerea în aplicare a planului său.

La ora 11:48:39, criminalul a sunat la 112

La ora 11:48:39, conform fişei de eveniment, inculpatul M.G. a sunat la numărul unic de urgenţă 112 unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie.

Inculpatul M.G. a condus victimele într-unul din balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările.

La faţa locului se aflau echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale

În jurul orei 17:00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D. iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 cm. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit.

La faţa locului se aflau la acel moment echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bacău iar când s-a constatat că inculpatul M.G. a început să agreseze persoanele private de libertate, au intervenit prin spargerea uşii de acces in imobil. În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului M.G. în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână.

Intervenția personalului de pe echipajele de prim ajutor

După imobilizarea inculpatului M.G. personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale, atât celor două victime I.S. şi P.D. care prezentau plăgi înjunghiate dar şi agresorului care prezenta leziuni prin împuşcare.

Victima I.S. a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, unde a decedat la scurt timp iar victima P.D. a fost supusă manevrelor de resuscitare la faţa locului, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.

Conform fişei de constatare preliminară medico-legală, cauzele decesului victimei P.D. sunt:

– hemoragie externa;

– secţiuni de vase femurale, tibiale, colodafragmatice;

– plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.

Conform fişei de constatare preliminară medico legală, cauzele decesului victimei I.S. sunt:

– hemoragie internă;

– plăgi pulmonare, hemotorax, hepato-diafragmatice;

– plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.

Criminalul, audiat la data de 5 martie

La data de 05.03.2021, inculpatul M.G. a fost audiat în această calitate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde se află internat.

Dosarul cauzei a fost înaintat la data de 06.03.2021 judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău cu propunerea de luare faţă de inculpatul M.G. a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa/ Comunicat Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacău

Recomandarea video

Mediafax
Pe cine avantajează prezența mică la alegerile din București
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Primele rezultate. Cum au votat bucureștenii până la acestă oră
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
O crimă care pune gaz pe foc în procesul de mobilizare din Ucraina, în criză de soldați. „Sunt incredibil de ruşinată”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Ce este „divorțul silențios”: Rămâi căsătorit, dar ieși din relație