Prima pagină » Actualitate » Fiul „regelui florarilor” din București a MURIT într-o pușcărie din Italia. Era închis de numai două zile

Fiul „regelui florarilor” din București a MURIT într-o pușcărie din Italia. Era închis de numai două zile

Fiul unuia dintre cei mai cunoscuți florari din București a murit, miercuri, într-un penitenciar din Italia. Acesta era închis de numai două zile, iar autoritățile ar fi stabilit deja cauza morții și au declanșat o amplă anchetă pentru a identifica toate persoanele care au legătură cu decesul românului.

Bucureșteanul Mario Buștei urma să revină în țară, la începutul săptămânii, pentru a participa la un eveniment de familie. Acesta ar fi fost, însă, oprit la graniță de autoritățile italiene, după ce polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul era dat în consemn pentru că fusese acuzat că a furat o mașină.

Ca urmare, Buștei a fost încătușat, urcat într-o dubă a Poliției și dus direct într-un centru de arest. După numai două zile, bărbatul ar fi fost găsit mort în celulă, iar din primele cercetări, spun surse judiciare, reiese că românul ar fi decedat din cauza unei supradoze.

Trupul neînsuflețit va fi repatriat

Sursele citate au precizat că, în urma verificărilor, s-a stabilit că românul avea probleme cu drogurile și a fost declanșată o anchetă pentru a se stabili cum au ajuns stupefiantele în închisoare și cine i-ar fi dat substanțele respective lui Mario Buștei.

Bărbatul era fiul lui Costel Buștei, considerat și „regele florarilor” din București, titlu moștenit de la mama sa, Tanța, care, alături de faimoasa Bambina, a fost una dintre cele mai vechi florărese din Capitală.

Familia lui Mario Buștei își are cartierul general în Piața de Flori, din Sectorul 5, unde se ocupă de aranjamente florale pentru diverse evenimente.

Surse apropiate familiei au dezvăluit, pentru Gândul, că rudele lui Mario urmează să strângă toate actele necesare pentru repatrierea trupului neînsuflețit și înhumarea acestuia după tradițiile romilor.

În plus, tatăl lui Mario Buștei este și un om foarte credincios, care, de mai bine de 15 ani, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, duce la Iași, în mod gratuit, un camion de flori care sunt folosite în contextul procesiunii religioase.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Omul de bază al temutului Sandu Geamănu, mort în pușcărie după ce ar fi primit droguri de la raketul care l-a torturat pe Dan Nicorescu

Mărturiile unui fost deținut care a făcut pușcărie pe nedrept: ”Când te lupți cu sistemul, își folosește toate pârghiile să te pună la pământ”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Cancan.ro
Manelista Roxana, regină pe yachtul milionarului TINMAR care a dus-o acasă cu avion privat!
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Bianca Drăgușanu a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce o obligă judecătorii să facă
Digi24
Trapperul Ian, care a urinat pe scenă în timpul concertului, își cere acum scuze: „Știu că sunt idiot, dar nu m-am gândit”
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Ce se întâmplă doctore
Sosul de roșii pentru iarnă, secretul unui chef italian. Greșeala pe care trebuie să o eviți: „Nu folosiți…”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ