Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT, în baza unui rechizitoriu întocmit la 31 august. Cei doi cetățeni britanici sunt acuzați, printre altele, de trafic de minori, spălare de bani și influențarea declarațiilor.
Potrivit anchetatorilor, într-unul dintre cazurile investigate, frații Tate ar fi obținut peste 1,25 milioane de dolari în urma exploatării sexuale a unei victime minore. Procurorii au solicitat, totodată, confiscarea unor bunuri despre care susțin că au o valoare totală de aproximativ 825.000 de euro.
Potrivit DIICOT, începând din 2012 și până în decembrie 2021, Andrew Tate ar fi recrutat o fată care avea 15 ani la momentul recrutării și ar fi exploatat-o sexual în Marea Britanie și România.
De altfel, procurorii susțin că acesta ar fi indus în eroare victima cu privire la intenția de a întemeia o relație și la existența unor sentimente reale de dragoste, iar mai apoi ar fi exercitat presiuni asupra ei prin amenințări, șantaj emoțional, control și supraveghere, dar și prin agresiuni fizice.
Fata ar fi fost pusă să producă materiale pornografice și să desfășoare activități de videochat pe mai multe platforme, în folosul bărbatului. Ulterior, potrivit anchetatorilor, victima ar fi fost transportată în mod repetat din Marea Britanie în România, unde ar fi fost ferită în mai multe imobile din Voluntari, Tunari și zona Pipera. Potrivit anchetatorilor, acolo i-ar fi fost asigurate resursele necesare pentru continuarea activității de videochat.
”Prin rechizitoriul din data de 31.08.2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 2 inculpați, ambii cetățeni britanici, cu vârstele de 39 și 38 de ani, membri ai aceleași familii, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, spălarea banilor în formă continuată, act sexual cu un minor în formă continuată și influențarea declarațiilor, respectiv complicitate la trafic de minori, spălarea banilor în formă continuată și influențarea declarațiilor”, informează DIICOT, într-un comunicat.
”De asemenea, în perioada de exploatare sexuală, inculpatul a transportat victima, în mod repetat, de pe teritoriul Marii Britanii în România, unde i-a asigurat adăpostirea în mai multe locații (la domiciliul său din Voluntari, într-o casă din Tunari și într-un apartament din zona Pipera), precum și toată logistica necesară pentru desfășurarea activității de videochat și continuarea exploatării sexuale pe teritoriul României. Având cunoștință de vârsta victimei și de faptul că aceasta fusese recrutată de către fratele său, inculpatul în vârstă de 38 de ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a minorei și prin inducerea în eroare, în perioada cuprinsă între noiembrie 2014 și decembrie 2021, l-a sprijinit pe coinculpat în activitatea infracțională de exploatare sexuală a victimei pe teritoriul Marii Britanii și României’‘, precizează procurorii.