Prima pagină » Actualitate » Frigul și ploile se întorc în România! Când vine, cu adevărat, primăvara

Frigul și ploile se întorc în România! Când vine, cu adevărat, primăvara

Elena Popescu
Frigul și ploile se întorc în România! Când vine, cu adevărat, primăvara

Frigul și ploile se întorc în România! Meteorologii nu vin deloc cu vești bune pentru zilele următoare. Vremea va intra luni într-un proces de răcire, la început în zonele centrale, respectiv în partea de nord-vest, centru-nord-est a țării, acolo unde maximele nu vor mai depăși 7-8 grade Celsius.

„Doar în extremitatea de sud este posibil să mai consemnăm 15 grade Celsius. Este posibil să consemnăm și precipitații, predominant sub formă de ninsoare, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, acolo unde și intensificările de vânt vor depăși 70-80km/h, dar și în restul țării vom vorbi de intensificări, în general de 40-50 km/h, inclusiv în Capitală.

De marți, doar 7-8°C, iar minima se va apropia chiar de 0 grade. Din a doua parte a săptămânii viitoare, mai ales de joi, temperaturile vor fi în creștere, astfel încât în weekendul următor să contăm chiar pe valori care să depășească, așa cum arată informațiile la acest moment, 20 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni

Săptămâna 18.03.2024 – 25.03.2024

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, cu un ușor deficit la munte și în nord-estul țării.

Săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, TRANȘANT după decizia CCR privind Legea ANI: Nu putem schimba principiile în funcție de persoană
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Creșterea dioxidului de carbon din atmosferă modifică sângele oamenilor, arată un studiu