Prima pagină » Actualitate » Grindeanu îi încurajează pe cei din zborul spre Mykonos, pe şefa CCR şi pe Ilie Bolojan să meargă la Comisia de anchetă din Parlament

Grindeanu îi încurajează pe cei din zborul spre Mykonos, pe şefa CCR şi pe Ilie Bolojan să meargă la Comisia de anchetă din Parlament

O comisie de anchetă constituită în cadrul Parlamentului României urmează să clarifice împrejurările în care s-a desfăşurat o întâlnire clandestină dintre preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu şi premierul Ilie Bolojan, la Senat, înaintea unui vor decisiv pe Legea ANI, dar şi zborul privat spre Mykonos al mai multor politicieni, oameni de afaceri şi magistraţi CCR.

Atât în calitate de lider al PSD, dar şi de şef al Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, recomandă tuturor celor implicaţi în cele două incidente să meargă la audierile din cadrul acestei comisii.

Până acum, nici şefa CCR, nici Ilie Bolojan, dar nici şeful Senatului, în biroul căruia s-a derulat întâlnirea, nu au fost prezenţi. Cu excepţia premierului, care nu a transmis niciun răspuns, ceilalţi doi au motivat lipsa şi au stabilit un alt termen ca să se prezinte.

În ceea ce priveşte zborul spre Mykonos, Grindeanu spune că îi încurajează pe cei care au zburat spre Mykonos să meargă la comisia de anchetă.

 „Mi-a explicat Florin Manole. Cred că v-a explicat și vouă. O să dea explicațiile, o să le mai dea, dacă e nevoie, dar din ce am înțeles, n-au vorbit despre decizii ale CCR-ului care să se întâmple într-o zi. Era bine să nu fie, totuși. Îi încurajez și pe Florin Manole, și pe ceilalți, pe toți să meargă la comisia de anchetă, în Parlament.

E obligatoriu să meargă, începând cu Florin Manole, începând cu Ilie Bolojan, cu Simina Tănăsescu și cu domnul Deliorga, să meargă la comisia de anchetă. Toți”, a transmis Grindeanu de la Şcoala de Vară, de la Neptun.

Judecătorul Curții Constituționale, Cristian Deliorga, explică prezența sa în zborul privat spre Mykonos, în care s-a aflat alături de politicieni, magistrați și oameni de afaceri. Cristian Deliorga susține că deplasarea a avut caracter „strict privat”, că nu a avut nicio legătură cu atribuțiile sale de serviciu și că avionul a fost plătit de Camera de Comerț și Industrie a României.

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole,  susține că a participat la o delegație economică organizată de Camera de Comerț și Industrie a României, care a suportat toate costurile deplasării.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Sutiene de mii de lei, parfumuri și pantofi cu toc. Dezmăț din bani public la ANM
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli