Prima pagină » Actualitate » Autobuzul supraetajat MARTA, fabricat la Arad în 1908, va avea o replică în 2026. Au apărut primele imagini cu ineditul proiect

Autobuzul supraetajat MARTA, fabricat la Arad în 1908, va avea o replică în 2026. Au apărut primele imagini cu ineditul proiect

Sursa colaj foto: Facebook/Hub MArta & hubmarta.ro

Realizatorii replicii autobuzului supraetajat „MARTA”, fabricat la Arad în urmă cu un secol, au publicat primele imagini din atelierul în care se realizează autovehiculul. Acestea au fost transmise presei, luni, de iniţiatorul demersului, HUB Cultural „mARTA”, instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Municipal Arad.

Iniţiatorii proiectului de construire au precizat că motorul a fost testat şi este funcţional, iar acum se lucrează la caroserie, potrivit Agerpres. Autobuzul secular MARTA urmează să fie finalizat în cursul acestei primăveri, a menţionat managerul HUB Cultural „mARTA” Arad, Ovidiu Balint.

„Am pornit motorul viitorului autobuz supraetajat «mARTA», construit ca o replică a celui fabricat la Arad în 1908. (…) .Echipa ROBAC Industries a trecut deja la faza de construire a caroseriei şi a mobilierului interior, iar autobuzul începe să capete forma unui concept dedicat turismului cultural cât şi promovării istoriei şi patrimoniului local arădean”, se arată într-un comunicat transmis de instituţie.

Potrivit sursei citate, „viitorul autobuz supraetajat este conceput ca un spaţiu cultural mobil”, iar motorul a fost testat în faţa reprezentanţilor instituţiilor partenere în proiect – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad şi Consiliul Local.

Sursa foto: Facebook/Hub MArta & hubmarta.ro

În urmă cu o lună, managerul HUB Cultural „mARTA” Arad, Ovidiu Balint, declara, pentru Agerpres, că deşi proiectul are o întârziere faţă de termenul estimat iniţial, care era anul trecut, realizarea autobuzului va fi gata în această primăvară.

„Au existat unele probleme care au ţinut de proiectare, care au fost rezolvate, astfel încât autobuzul va îndeplini toate condiţiile de omologare. Noi estimăm că prima replică a autobuzului va fi gata în primăvară şi va putea fi văzută pe străzi cel târziu la mijlocul lunii iunie, atunci când vom organiza şi Festivalul Underground”, afirmase Ovidiu Balint.

În septembrie 2024, iniţiatorii acestui proiect anunţau că licitaţia pentru realizarea şasiului a fost câştigată de o companie de automotive din Lipova, iar autobuzul va fi unul electric.

Modelul de autobuz supraetajat era produs la prima fabrică de automobile şi motoare de pe actualul teritoriu al României, respectiv Westinghouse – MARTA.

Sursa foto: Facebook/Hub MArta & hubmarta.ro

MARTA este acronimul pentru Magyar Automobil Részvény Társaság Arad, înfiinţată în Regatul Ungar ca sucursală a firmei americane Westinghouse, prin intermediul filialei franceze din Le Havre.

În urmă cu un secol, MARTA exporta automobile în mai multe ţări europene, inclusiv în Anglia. În 1913, fabrica avea 280 de angajaţi, iar aici se produceau autoturisme, autobuze, camioane sau motoare pentru tracţiune feroviară.

Sursa foto: Facebook/Hub MArta & hubmarta.ro

Din anul 1915, în timpul Primului Război Mondial, la Arad s-au fabricat doar motoare de avion, iar după destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi unirea Transilvaniei cu Regatul României, a luat fiinţă societatea Astra – prima fabrică română de vagoane şi motoare. Aceasta s-a realizat prin unirea fabricii de vagoane Weitzer cu fabrica MARTA.

În 1926, fabricarea automobilelor la Arad a încetat, iar utilajele au fost mutate la Braşov, unde s-a înfiinţat Întreprinderea Aeronautică Română, conform Pro Urbe Arad, asociaţie pentru protecţia patrimoniului urban.

Sursa foto: Facebook/Hub MArta & hubmarta.ro

Autorul mai recomandă:

Autobuz supraetajat ca la Londra și Paris, pentru turiștii din Brașov

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Volkswagen a angajat 100 de oi pentru o misiune neobișnuită. De ce a apelat compania la această soluție
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Adevarul
Fiul lui Donald Trump, partidă de vânătoare în Mongolia alături de un oligarh rus din cercul apropiaților lui Putin
Mediafax
Cine este Gadi Eisenkot, rivalul lui Netanyahu la alegerile parlamentare din Israel
Click
Regele Charles, vacanță de lux în Caraibe. Hotelurile cu povești regale și facilități exclusiviste
Digi24
„Cascadorii râsului”. Imagini virale cu parada de Ziua Armatei în Călărași: jandarmii n-au nimerit pasul, iar fanfara notele
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Cele mai dificile zodii din horoscop. Au un temperament exploziv și puțini reușesc să le intre în grații
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Chevrolet Corvette, fabricat în urmă cu aproape o jumătate de secol, fotografiat la RAR Iași
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum evoluează un SUV prin actualizări software: MB.OS pe noile Mercedes-Benz GLE și GLS (P)
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute