Horoscopul zilei de 23 aprilie 2021. „Racii” au parte de un surplus de energie

Horoscopul zilei de 23 aprilie 2021. „Racii” au parte de un surplus de energie
FOTO: Pixabay
Publicat: 23/04/2021, 06:21

Horoscopul zilei de 23 aprilie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Astăzi, Marte, planeta acțiunii, intră în zodia Rac, pe care o va tranzita până pe data de 9 iunie. În tot acest răstimp, Marte ne va stimula să ne ocupăm mai mult de casă și de familie.

Activitățile gospodărești vor prima și nu este exclus ca mulți nativi să-și renoveze acum locuința sau să se mute, iar siguranța familiei va deveni o prioritate pentru noi.

Cu Marte în Rac, conflictul se mută în interior și putem deveni mai agitați emoțional, însă nu vom răbufni decât atunci când se umple paharul.

Este important să avem mai multă grijă starea sufletească în această perioadă, mai ales că amintirile sau traumele copilăriei pot reveni în mintea noastră, și la alimentație pentru că nu sunt excluse probleme digestive.

Zodiile care se vor bucura din plin de acest tranzit sunt cele de Apă (Rac, Scorpion, Pești) și cele de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn), dar și cei care au ascendentul aici.

Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte în Rac va activa chiar sectorul familiei tale și al locuinței și va urma o perioadă în care pot apărea tensiuni cu cei dragi, mai ales dacă sunt bani și bunuri materiale la mijloc. Vor fi nativi care din dorința de libertate se vor muta de la părinți și nativi care își vor reamenaja casa.

Carieră și bani

Marte va face aspecte cu Uranus din sectorul financiar și este foarte probabil să investești niște bani în confortul locuinței tale sau pentru a renova, conserva niște bunuri de patrimoniu. Sunt susținuți nativii care vor să-și facă un credit imobiliar în această perioadă. Atenție la conflictele cu superiorii și autoritățile pe finalul acestui tranzit, și nu numai. S-ar putea să nu fii prea atent la zona de carieră în acaestă perioadă.

Sănătate

Marte este guvernatorul tău, iar acest tranzit te poate stimula foarte mult la nivel emoțional. S-ar putea să simți o dorință mai mare de a te închide în intimitatea ta și trecutul, copilăria pot reveni mai acut.

Horoscop zilnic Taur – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte este guvernatorul relațiilor tale, iar tranzitul său prin Rac te poate face mai autoritar cu partenerul, dar nu în sensul de conflictual, cât în sensul de posesiv și gelos. Este o perioadă bună pentru dialog de la suflet la suflet și pentru a te apropia de cei dragi.

Carieră și bani

Marte în Rac te susține în tot ce ține de comunicare, negocieri, discursuri publice și alte activități de acest gen. Este o perioadă bună pentru învățare, pentru susținerea examenelor și pentru ate remarca în ședințe. Atenție, totuși, să nu fii prea direct în exprimarea ideilor și susținerea punctului de vedere.

Sănătate

Vei simți nevoia să ieși mai mult, să socializezi în perioada următoare și poți planifica o excursie, o minivacanță, însă încearcă să ai grijă la deplasări și să respecți regulile de circulație.

Horoscop zilnic Gemeni – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte este guvernator al prietenilor și în timpul acestui tranzit te poate stimula să te apropii mai mult de cei dargi, să petreci timp în compania lor și chiar să-ți mărești anturajul, să-ți faci noi cunoștințe.

Carieră și bani

Marte în Rac îți activează sectorul financiar și te stimulează să-ți crești veniturile. Este o perioadă favorabilă să-ți administrezi cu mai multă maturitate și responsabilitate bugetul. Ține cont că poți face bani din talentele tale native.

Sănătate

Luna tranzitează astăzi casa trecutului, a tradițiilor și a copilăriei și s-ar putea să simți nevoia de a te interioriza mai mult, de a sta mai mult de vorbă cu sinele tău.

Horoscop zilnic Rac – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte este guvernatorul iubirii tale, iar faptul că intră în zodia ta nu poate decât să te bucure și să te stimuleze la mai multe acțiuni în viața sentimentală, la mai multă pasiune și romantism. Ai grijă să nu devii prea posesiv cu persoana iubită și prea autoritar cu copiii.

Carieră și bani

Cu Marte în zodia ta nu prea vei sta mult pe gânduri în acțiunile tale, dând dovadă de un curaj mai mare, însă ai grijă să fii matur și responsabil în relația cu superiorii și în activitățile profesionale, dat fiind că Marte îți guvernează sectorul carierei. Ține cont că ai tendința de a munci prea mult și te poți suprasolicita fără să-ți dai seama.

Sănătate

Marte îți aduce un surplus de energie și entuziasm în acțiuni, te revigorează complet după o perioadă în care nu te-ai simțit în apele tale, însă te atenționează și că este nevoie să-ți canalizezi energia corespunzător pentru că te poți obosi peste măsură, atât fizic, cât și psihic.

Horoscop zilnic Leu – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte este guvernatorul familiei și al locuinței și în timpul acestui tranzit s-ar putea să te facă mai irascibil cu cei dragi, maia les cu părinții, pe motiv că principiile voatsre nu se potrivesc. În plus, o serie de situații din trecut legate de locuință revin acum pentru a fi rezolvate.

Carieră și bani

Nu lăsa stresul profesional să pună stăpânire pe tine și nici nu acționa din frică. Ar fi de preferat să nu pleci urechea la toate zvonurile care circulă acum și să faci ce știi mai bine pentru a te dezvolta profesional.

Sănătate

Marte în Rac îți poate readuce în atenție simptome ale unor afecțiuni mai vechi și s-ar putea să te confrunți cu unele temeri și insomnii, stări de agitație interioară în această perioadă. Încearcă să respecți programul de odihnă. Pe de altă parte, cineva din familie s-ar putea să aibă nevoie de ajutorul tău într-o problemă de sănătate.

Horoscop zilnic Fecioară – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte în Rac îți activează viața socială, așa că pentru tine urmează o perioadă în care interesul pentru prieteni este mult mai mare și poți cunoaște noi persoane, poți lega noi prietenii și poți intra în noi grupuri.

Carieră și bani

Profită de tranzitul lui Marte prin zodia Rac pentru a iniția niște proiecte pe care le ai, mai ales dacă acestea au legătură cu zona online, dar și pentru a da un contur unor planuri de viitor. Te poți bucura de sprijinul neașteptat al unor persoane importante.

Sănătate

Luna îți tranzitează zodia și te susține să te preocupi mai mult de tine și de nevoile personale. Evită stresul profesional.

Horoscop zilnic Balanță – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte este guvernatorul relațiilor tale și în timpul acestui tranzit te poate face mai conflictual cu cei din jur, mai autoritar în relația cu partenerul de viață și va trebui să depui mai mult efort pentru a evita tensiunile financiare.

Carieră și bani

Marte în Rac îți activează chiar sectorul carierei și te susține să-ți atingi niște obiective avute, maia les dacă sunt mize financiare la mijloc, însă totodată te poate face și mai conflcitual cu superiorii. Este o perioadă în care dorința de a te afirma este mare, însă fă-o cu responsabilitate pentru că ai șanse să-ți îmbunătățești imaginea.

Sănătate

Luna traversează astăzi sectorul sănătății tale și te poate face mai gânditor, mai oscilant în luarea deciziilor și mai agitat pe interior, chiar irascibil. Odihnește-te corespunzător.

Horoscop zilnic Scorpion – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte este guvernatorul tău, iar acest tranzit prin zodia Rac te mai domolește, te face mai atent la nevoile tale emoționale, dar și mai dornic de a ajunge la o cale de mijloc cu ceilalți și asta pentru că ești foarte stimulat să-ți clarifici convingerile și credințele. Atenție, totuți, la tensiunile cu familia.

Carieră și bani

Profită din plin de tranzitul lui Marte prin Rac pentru a-ți îmbogăți cunoștințele, pentru a învăța lucruri noi și pentru a studia. Poți să obții mai ușor o diplomă sau să te folosești de o diplomă pe care o ai.

Sănătate

Este o perioadă în care dorința de a călători va fi stimulată puternic de Marte, însă fă-o cumpătat și responsabil Preocupă-te mai mult de călătoriile spirituale pentru că poți reuși să-ți îmbunătățești inclusiv starea de sănătate emoțională.

Horoscop zilnic Săgetător – 23 aprilie 2021

Dragoste

Este o perioadă în care ești mai pasional și mai dornic de aventură. Marte este guvernatorul iubirii tale și acum te poate susține dacă vrei să-ți aprofundezi relația cu persoana iubită, să dai frâu liber romantismului și erotismului.

Carieră și bani

Cu Marte în Rac va trebui să ai mai multă grijă la finanțele tale, la modul în care îți investești banii și îți conservi bunurile materiale. Poți avea susținere dacă vrei să-ți faci un credit imobiliar, însă ai grijă și la returnarea datoriilor. Pot fi nativi care acum vor iniția demersurile unui partaj, litigiu, proces.

Sănătate

În perioada în care Marte tranzitează zodia Rac te sfătuiesc să te ocupi de viciile, dependențele și obiceiurile nocive pe care le ai și să încercă să te detașezi de ceea ce-ți face rău.

Horoscop zilnic Capricorn – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte în Rac îți tranzitează chiar sectorul relațiilor de lungă durată și al căsătoriei și acest aspect te poate face mai conflictual cu partenerul de viață, mai autoritar, dar și mai deschis la schimbări pentru îmbunătățirea relației. Cei singuri și-ar putea găsi acum jumătatea.

Carieră și bani

Tot Marte în Rac te susține să începi noi colaborări profesionale și să semnezi noi contracte care promit și creșteri la bugetul tău. Poți profita și poți chiar să-ți negociezi salariul.

Sănătate

Astăzi s-ar putea să fii mai gânditor, să analizezi niște contexte din toate perspectivele, să întorci niște principii și credințe, convingeri pe care le ai pe toate părțile pentru a te asigura că viziunile tale sunt cele corecte.

Horoscop zilnic Vărsător – 23 aprilie 2021

Dragoste

S-ar putea ca pe parcursul tranzitului marțian să devii mai autoritar și mai impunător cu cei din jur, motiv pentru care trebuie să te autocontrolezi mai mult.

Carieră și bani

Marte în Rac îți activează sectorul muncii și s-ar putea ca în perioada următoare să muncești mai mult decât îți planificasei. Nu este exclus ca la locul de muncă să apară sarcini noi, responsabilități noi și scgimbări care să te destabilizeze emoțional.

Sănătate

Cu Marte în Rac sănătatea este prioritară și va trebui să te asiguri că te odihnești suficient și că nu faci excese din dorința de a le arăta celorlalți că ești cel mai bun și că poți. Orele peste program pot fi resimțite acum de organism și oboseala îți poate spune cuvântul.

Horoscop zilnic Pești – 23 aprilie 2021

Dragoste

Marte în tranzit prin Rac îți va activa chiar sectorul iubirii și deschiderea ta către viața sentimentală va fi mult mai mare. Dacă ești singur poți începe noi relații, iar dacă ești parte a unui cuplu poți aduce romantismul, sensibilitatea și pasiunea în relația voastră.

Carieră și bani

Pentru nativii care lucrează în domenii creative acest tranzit este deosebit de benefic și bogat în trăiri artistice, o adevărată sursă de inspirație și imaginație.

Sănătate

Cu Marte în Rac te bucuri mai mult de viață, ești mai dornic de distracție și simți o mai mare dorință de a da frâu liber unor pasiuni, de a te dedica unor hobby-uri pe care le ai.

Horoscop săptămâna 19 – 25 aprilie 2021. Scorpionii pot avea surprize în relații

Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 19 – 25 aprilie 2021, pentru toate zodiile. Săptămâna 19 – 25 aprilie 2021 poate aduce o serie de surprize și situații neașteptate în plan sentimental, dar și financiar.

Săptămâna 19 – 25 aprilie 2021 se remarcă prin intrarea Soarelui și a lui Mercur, planeta comunicării, în zodia Taur.

Acest context va activa puternic energia serioasă a Taurului și astfel și noi vom deveni mai practici, mai muncitori, dar și mai stabili și statornici în sentimentele noastre. Totodată, din punct de vedere financiar vom căuta siguranța.

Venus, planeta iubirii, aflată și ea în Taur, dar și Mercur, vor face o conjuncție cu Uranus, planeta neprevăzutului, deci ne putem aștepta la surprize în relațiile noastre, dar și la situații neașteptate cu impact financiar, la vești surprinzătoare și la o doză mai mare de instabilitate.

La finele săptămânii avem din nou parte de un eveniment astrologic important, o altă planetă schimbându-și semnul zodiacal.

Este vorba de Marte, planeta acțiunii, care va intra în zodia Rac, poziție din care ne va înfrâna emoțiile și dorința de a ieși la luptă, însă putem duce un adevărat război interior, dacă nu exteriorizăm ce trăim.

Cu Marte în Rac vom fi mai axați pe activitățile casnice și ne vom ocupa mai mult de siguranța noastră și a familiei.

Horoscop lunar. Previziuni pentru luna aprilie 2021

Horoscopul lunii aprilie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Luna aprilie 2021 se remarcă prin intrarea planetei Mercur în zodia Berbec, încă din data de 4 aprilie. Comunicarea și raționamentul nostru se vor activa, vom fi mai iuți la minte și mai direcți în exprimare.

Tranzitul va fi unul de scurtă durată, dat fiind că pe 19 aprilie, Mercur se mută deja în Taur, unde ne cere punerea în practică a ideilor pe care le avem.

În plan sentimental, până pe data de 14 aprilie, Venus, planeta iubirii, va traversa Berbecul, de unde ne va insufle pofta de viață, ne va face mai jucăuși și mai iubăreți, iar apoi va intra în domiciliul său, în zodia Taur, pentru a ne susține să ne consolidăm relațiile sentimentale.

Marte, planeta acțiunii, va continua să tranziteze zodia Gemeni până pe data de 23 aprilie, ipostază din care ne ține mintea în priză și ne susține în exprimare ți în promovarea ideilor noi, în expunerea punctului de vedere, acțiunile noastre fiind mult bazate pe ceea ce gândim în prezent, chiar ușor superficiale.

Ulterior, Marte se mută în zodia Rac, ipostază în care energia sa va fi mult diminuată și canalizată către interior. Nu vom dori să începem acțiuni noi, cât vom dori să păstrăm și să conservăm ceea ce avem.

Soarele va tranzita zodia Berbec până pe 19 aprilie, aproape de miezul nopții, iar ulterior va intra în semnul Taur, activând energia acestei zodii.

Pe data de 12 aprilie se formează Lună Nouă în Berbec, aspect care marchează noi începuturi în viața noastră, iar pe data de 27 aprilie avem o Lună Plină în Scorpion, moment al culegerii roadelor și al trecerii într-o nouă etapă de viață.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Câte zile e valabilă amiabila?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Cum a cerut-o Aurelian Temișan pe Monica Davidescu în căsătorie: "Unul dintre ei mi-a dat...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023