Prima pagină » Actualitate » În plin sezon de călătorii, o pistă de pe Aeroportul OTOPENI se închide. Ce trebuie să știe cei care și-au planificat călătorii

În plin sezon de călătorii, o pistă de pe Aeroportul OTOPENI se închide. Ce trebuie să știe cei care și-au planificat călătorii

În plin sezon de călătorii, o pistă de pe Aeroportul OTOPENI se închide. Ce trebuie să știe cei care și-au planificat călătorii
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

O pistă de pe Aeroportul Henri Coandă din Capitală se închide. Iată cât timp va fi aceasta nefuncțională și cum îi va afecta pe pasageri.

Finalul acestei luni aduce vești mai puțin bune pentru pasagerii care și-au planificat zboruri de pe sau către Aeroportul Otopeni. Una dintre piste se va închide pentru efectuarea unor lucrări la căile de rulare.

Astfel, în plin sezon al vacanțelor, Aeroportul Otopeni are vești proaste pentru psageri, căci una dintre pistele sale se va închide. Este vorba despre pista de decolare/aterizare nr. 1 de la Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Pista aeroportului va fi închisă timp de o săptămână, vreme în care se vor efectua lucrări la căile de rulare ale aeronavelor. Anunțul a fost făcut de Compania Națională Aeroporturi București.

Prin urmare, în intervalul 28 iulie-3 august, se vor face lucrări de înlocuire a straturilor asfaltice și a lămpilor de balizaj la căile de rulare A și G. Din acest motiv, pista de decoloare/aterizare nr. 1 va fi închisă.

Suprafața totală pe care se efectuează lucrările este de 3.300 mp. Pentru ca totul să se desfășoare în condiții de siguranță, conform CNAB, închiderea pistei a fost necesară.

Din cauza acestor lucrări, aerportul o să funcționeze cu o singură pistă pentru aterizări și decolări. CNAB spune însă că nu vor fi afectate zborurile. În prezent, unele aeronace au întârzieri de 20-30 de minute, iar motivul principal este dat de aglomerația de pe alte aeroporturi.

Dar lucrările la pista nr. 1 nu sunt singurele pe care le are în plan Aeroportul Otopeni. La ora actuală, sunt în desfășurare mai multe lucrări de modernizare, cum ar fi modernizarea terminalelor de plecări internaționale, finger și sosiri. Conform Agenda Construcțiilor, lucrările la aceste terminale se ridică la 112 milioane de lei.

În primăvara acestui an, a avut loc recepția unei noi etape a lucrărilor care se înscriu în strategia pentru condițiile de operare la Aeroportul Henri Coandă București, prevăzute în Regulamentul Uniunii Europene nr. 139/2014 al Comisiei Europene, conform bucharestairports.ro.

Prima fază a inclus lucrări la cele cinci căi de rulare aferente Pistei 08L-26L de decolare/aterizare. Etapa a doua a fost recepționată în decembrie și a inclus lucrări de extindere la Platforma nr. 2, în urma cărora s-au creat 9 poziții de parcare pentru avioanele cod C.

În afară de lucrările menționate, au mai fost modernizate și sistemele de preluare a apelor pluviale de pe suprafețele de mișcare. Sistemul de balizaj a fost și el modernizat, precum și sistemul de iluminat.

Autorul recomandă:

55 de ani de la inaugurarea Aeroportului Otopeni. MARTOR al ceremoniilor: „A fost la acel moment o deschidere deosebită față de Vest”

Șase GREȘELI pe care nu trebuie le faci în aeroport pentru a nu-ți ruina vacanța

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității