Un incendiu a izbucnit marți într-un apartament situat la etajul 10 al unui bloc de pe strada Odobești, din Sectorul 3 al Capitalei. Pompierii au intervenit cu un dispozitiv amplu, iar 45 de persoane s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, la sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la nivelul apartamentului afectat. Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, echipaje din cadrul Detașamentului Special de Salvatori și două echipaje SMURD.
Pompierii au format echipe de căutare-salvare pentru verificarea tuturor spațiilor interioare și pentru a se asigura că nu au rămas persoane în apartamentele afectate de fum. Până la sosirea echipajelor de intervenție, 45 de persoane s-au autoevacuat din imobil.
Conform informațiilor transmise de ISU București-Ilfov, până în acest moment nu au fost înregistrate victime. Intervenția pompierilor este în desfășurare pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor acestuia.