Prima pagină » Actualitate » Institutul Național de Statistică de la Sofia anunță venituri RECORD pentru hotelurile din Bulgaria. Și românii cotizează masiv

Institutul Național de Statistică de la Sofia anunță venituri RECORD pentru hotelurile din Bulgaria. Și românii cotizează masiv

Institutul Național de Statistică de la Sofia anunță venituri RECORD pentru hotelurile din Bulgaria. Și românii cotizează masiv
sursa foto: Envato

Sezonul turistic estival din 2025 a început cu un număr record de înnoptări pentru hotelierii bulgari, potrivit INS de la Sofia, Bulgaria. Potrivit instituției, veniturile realizate în luna iunie, prima pentru vara anului 295, au crescut semnificativ față de iunie 2024, conform Economic.bg.

Astfel, în decurs de un an, veniturile din înnoptări au crescut cu 26%. Din suma totală pentru iunie 2025, 243,1 milioane de leva au provenit de la turiști străini, iar 97,6 milioane de leva – de la cetățeni bulgari.

Conform sursei citate, industria hotelieră a început anul cu un sezon de schi puternic și venituri record. Iar tendința continuă, motivele din spate fiind complexe.

Pe de o parte, un factor important este creșterea prețurilor pentru cazare, cu toate că tot mai multe oferte include doar mic dejun sau mic dejun și cină. În ultimii ani, unii jucători din industrie au renunțat la all-inclusive din cauza creșterii prețurilor la alimente.

Astfel, numărul total de înnoptări realizate în iunie a fost de 3,8 milioane, cu 8,4% mai mult decât cu un an înainte. Cetățenii străini au înregistrat 2,6 milioane de înnoptări, în timp ce bulgarii au avut 1,2 milioane.

Defalcat, 79,1% din numărul total de înnoptări ale străinilor și 45,9% ale bulgarilor au fost la 4 și 5 stele. 14,3 din înnoptările străinilor și 23,4 ale bulgarilor au fost la 3 stele, în vreme ce în unități de cazare de 1 și 2 stele acestea au reprezentat 6,6%, respectiv 30,7%.

Chiar și așa, se constată că, în ciuda veniturilor record, gradul total de ocupare a paturilor este sub 50%.

Cel mai mare grad de ocupare a paturilor se înregistrează la cazări de 4 și 5 stele – 51,6%, urmate de cele de 3 stele – 32,2%, iar pe ultimele locuri se află cazările de 1 și 2 stele – 21,3%.

Piețele traditional puternice pentru Bulgaria sunt sunt Macedonia de Nord, România, Germania și Regatul Unit, în cea din urmă fiind raportată o creștere. Se observă mai observă, de asemenea, o îmbunătățire a vizitelor turiștilor israelieni.

Autorul recomandă:

Vacanță ratată în BULGARIA. Ce a pățit un român care a plătit 430 de euro pe noapte la un hotel de 5 stele din stațiunea Nisipurile de Aur

Ce a pățit un român, la all-inclusive în Bulgaria: „Am plătit 5.000 lei pentru 4 nopți!” Ce a primit să mănânce și să bea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Sutiene de mii de lei, parfumuri și pantofi cu toc. Dezmăț din bani public la ANM
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli