Prima pagină » Actualitate » Ion Iliescu împlinește joi 92 de ani. Fostul președinte, trimis în judecată în dosarul Revoluției pentru crime contra umanității

Ion Iliescu împlinește joi 92 de ani. Fostul președinte, trimis în judecată în dosarul Revoluției pentru crime contra umanității

Ion Iliescu împlinește joi 92 de ani. Fostul președinte, trimis în judecată în dosarul Revoluției pentru crime contra umanității

Fostul președinte al României Ion Iliescu împlinește joi 92 de ani. Ultima apariție publică a acestuia a fost în martie 2017, când s-a prezentat la Parchetul general în dosarul Revoluției, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. Dosarul a fost retrimis de Parchetul Militar pentru refacerea anchetei.

În rechizitoriul din dosarul Revoluţiei, în care Ion Iliescu și fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu au fost trimiși în judecată pentru crime împotriva umanităţii, apar mărturiile mai multor ofiţeri din Garnizoana Târgovişte, unde au fost judecați şi executați Nicolae și Elena Ceaușescu. Dosarul este acum la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care trebuie să excludă mai multe acte și zeci de declarații date de revoluționari, dar și relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989.

În noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, definitiv, să retrimită dosarul Revoluției la Parchetul General, pentru a reface actul de acuzare, după ce anchetatorii exclud mai multe probe.

Procurorii trebuie să excludă din dosar actele intitulate ”declaraţii”, ce conţin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei senatoriale; rapoartele întocmite de Comisia senatorială privind evenimentele din decembrie 1989 şi documentele ce au stat la baza întocmirii acestora; sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989; punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989; documentarul privind Marele Stat Major din cadrul MApN; „Cartea revoluţiei române. Decembrie 1989” de Sergiu Nicolaescu; documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acţiunile întreprinse de Direcţia de Cercetare a Armatei pentru perioada 17-31 decembrie 1989. De asemenea, au fost excluse din materialul probator declaraţii date de zeci de persoane vătămate.

Dosarul Revoluţiei a fost trimis la ICCJ de procurorii militari în aprilie 2019, în proces fiind citate peste 5.000 de părţi civile. Procurorii îi acuză pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi generalul (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, de infracţiuni contra umanităţii. Procurorii militari susţin că gruparea din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989.

Potrivit rechizitoriului, începând cu seara de 22 decembrie 1989 ar fi fost lansată o amplă activitate de inducere în eroare, prin diversiuni şi dezinformări. Prin instaurarea unei „psihoze generalizate a terorismului” ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice și ordine militare contradictorii, care au dus la moartea a 862 de revoluționari și rănirea altor 2.150, dar și la arestarea a sute de persoane.

Ancheta procurorilor militari a mai stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului Ceauşescu, printr-un proces penal simulat.

Recomandarea video

Mediafax
Meteo București: Strat de zăpadă de până la 15 cm și temperaturi minime de până la -10 grade
Digi24
Traian Băsescu spune că Nicușor Dan face „o mare greşeală”: E într-o capcană să prezinte raportul pentru anularea alegerilor în 2024
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Soția a apărat-o public pe amantă: „Nu e distrugătoare de casă”. Cum arată
Adevarul
Ultimul suflet din lagărul Rubla: „La Însurăței ne omora și la Viziru ne îngropa“
Mediafax
33 de plaje dintre cele mai vizitate din sudul Mediteranei ar putea dispărea în următorii ani
Click
Cum a fost distrusă una dintre cele mai mari fabrici de lactate din România. A fost un simbol al industriei alimentare românești
Digi24
Cum vrea Putin să profite de dezghețarea Arcticii: nevoia de parteneri și norul negru care planează asupra planurilor Kremlinului
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian