Prima pagină » Actualitate » ISU Tulcea: Cauza probabilă a incendiului pe sute de hectare de lângă Poligonul Babadag a fost căderea unui obiect proiectil. Ce pagube ar urma să acopere Ministerul Apărării și partenerul francez

ISU Tulcea: Cauza probabilă a incendiului pe sute de hectare de lângă Poligonul Babadag a fost căderea unui obiect proiectil. Ce pagube ar urma să acopere Ministerul Apărării și partenerul francez

Mai multe animale au murit și sute de hectare de vegetație, inclusiv suprafața unei ferme, au fost distruse de focul declanșat, vineri, în zona poligonului Babadag, iar cauza cea mai probabilă, potrivit pompierilor care au luptat câteva ore cu flăcările, este căderea unui proiectil. Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunțase că acolo au fost trageri cu tunul, urmând să se stabilească valoarea despăgubirilor.

După aproximativ șapte ore de intervenșie, echipajele de pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea (ISU Tulcea), a SVSU Jurilovca și Sarichioi, dar și a forțele din cadrul MApN, au finalizat lupta cu incendiul.

Toate focarele au fost stinse în jurul orei 20:00, însă pompierii au rămas pentru supravegherea zonei să se asigure că din pricina vântului să nu se reaprindă.

Potrivit informațiilor oferite de ISU Tulcea și MApN, vineri, 22 iulie, în jurul orei 13.00, în poligonul Babadag, în urma activităților executate de partenerul francez – trageri cu tunul de calibru 105 mm de pe transportoarele blindate din dotare, a izbucnit un incendiu de vegetație.

„Din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins dincolo de sanţul care delimitează poligonul pe latura de sud-est, înspre localitățile Sălcioara și Enisala. Incendiul a afectat și o stână aflată la aproximativ 200 m SE de poligon”, a transmis vineri MApN, precizând că nu au fost înregistrate victime umane.

„După lichidarea incendiului, reprezentanții Poligonului Babadag și ai partenerului francez vor evalua pagubele produse la stâna afectată, urmând să fie stabilită valoarea despăgubirilor și modul de acordare a acestora, în conformitate cu legislația națională și acordurile bilaterale în vigoare”, au subliniat reprezentanții Armatei Române.

18 animale au ars de vii

ISU Tulcea a transmis ulterior bilanțul incendiului de vegetație uscată de pe raza comunelor Jurilovca, Sarichioi și Poligonul Babadag, respectiv au ars aproximativ 150 de ha de vegetație uscată din perimetrul poligonului și aproximativ 250 de ha de vegetație uscată din izlazul comunei Jurilovca. Din suprafețele menționate anterior, se numără și suprafața fermei care a ars (54 ha).

„În ceea ce privesc urmările produse la ferma agricolă, colegii au constatat că aceasta a ars în întregime. Mai exact, un săivan pentru animale, o casă de locuit de 16 mp, o cocină de porci, 400 de baloți de fân, 4.000 de baloți de paie și 600 de baloți de lucernă, 19 tone de orz, 18 animale (10 oi și 8 porci).  Au fost salvate de către pompierii militari, împreună cu SVSU Jurilovca și proprietar 435 de oi. La momentul producerii incendiului erau evacuate din săivanul pentru animale și au fost îndepărtate de pericol. Cauza probabilă de producere a incendiul, a fost căderea unui obiect proiectil”, a transmis ISU Tulcea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial