Prima pagină » Actualitate » Iulia susține că ASASINAREA lui Aleksei Navalnîi a fost confirmată de testele de laborator

Iulia susține că ASASINAREA lui Aleksei Navalnîi a fost confirmată de testele de laborator

Rene Pârșan
Iulia susține că ASASINAREA lui Aleksei Navalnîi a fost confirmată de testele de laborator

Iulia Navalnaia, văduva liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit în condiții mai mult decât suspecte înr-o închisoare din Siberia anul trecut, susţine că analize efectuate de laboratoare din străinătate pe probe biologice prelevate de la soţul ei arată că acesta a fost otrăvit, relatează Reuters şi AFP. Iulia a acuzat în repetate rânduri autorităţile ruse că l-au ucis pe șoțul ei, acuzaţie respinsă de Kremlin.

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a murit subit la 16 februarie 2024 într-o închisoare rusă din zona cercului arctic, în timp ce se discuta despre posibila sa eliberare în cadrul unui schimb de deţinuţi cu ţările occidentale.

Într-un videoclip difuzat pe platforma X, văduva lui Aleksei Navalnîi afirmă că probe biologice au fost transferate clandestin în străinătate în 2024 şi trimise la două laboratoare. „Aceste laboratoare, situate în două ţări diferite, au ajuns la aceeaşi concluzie: Aleksei a fost asasinat. Mai precis, a fost otrăvit”, spune ea în videoclip.

Iulia Navalnaia, care nu oferă detalii despre tipul de otravă care ar fi fost utilizat, solicită laboratoarelor să publice concluziile lor cu privire la ceea ce ea numeşte „adevărul incomod”. Văduva lui Aleksei a respins anul trecut concluziile anchetatorilor ruşi, potrivit cărora soţul ei a murit în urma unei „asociaţii de boli”.

O colaboratoare apropiată a lui Navalnîi, Maria Pevcih, a afirmat la rândul său pe Telegram că în momentul morţii sale, opozantul „zăcea pe jos, vomita şi ţipa de durere”, dar că „în loc să-l salveze, gardienii l-au lăsat acolo, au închis gratiile şi uşa” celulei sale. Ea a publicat fotografii ale unei celule, pe care susţine că le-a făcut imediat după moartea opozantului, în care se văd voma şi sângele de pe podea.

Fosta mână dreaptă a lui Aleksei Navalnîi, Leonid Volkov, l-a acuzat pe Telegram pe preşedintele rus, Vladimir Putin, că l-a „asasinat” pe opozant.

„A fost ucis într-un mod atroce, otrăvit. Şi chiar dacă datele au fost şterse din dosarele medicale, iar urmele ascunse, ştim totul despre ultima lui zi şi despre modul în care a fost asasinat”, a declarat el.

Carismatic militant anticorupţie şi inamicul numărul unu al Kremlinului, Aleksei Navalnîi a murit pe 16 februarie 2024 în circumstanţe neclare, în timp ce ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru acuzaţii pe care le denunţa ca fiind politice. El fusese otrăvit prima dată în 2020 în Siberia cu agentul neurotoxic Noviciok şi a rămas în convalescenţă timp de câteva luni în Germania. A fost arestat imediat după întoarcerea sa în Rusia, în ianuarie 2021.

După moartea sa, autorităţile au refuzat timp de câteva zile să predea cadavrul rudelor sale, ceea ce a trezit suspiciuni în rândul susţinătorilor săi. Kremlinul neagă orice responsabilitate în legătură cu moartea sa. Serghei Narîșkin, șeful serviciului rus de informaţii externe (SVR) declara cinic la vremea respectivă că Navalnîi a murit din cauze naturale, nu ca urmare a unor acțiuni ale serviciilor de informații din străinătate.

„Nu cred că a existat o intenţie specială, din păcate viaţa oamenilor se termină mai devreme sau mai târziu şi vine moartea. Navalnîi a murit din cauze naturale”.

Recomandarea autorului:
Rușii nu l-au uitat pe Alexei Navalnîi. La un an de la moartea disidentului, oamenii depun flori la mormântul său și la memorialele din Rusia (VIDEO)
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!