Prima pagină » Actualitate » Județul din România cu de toate. Lacul din VULCANUL ADORMIT

Județul din România cu de toate. Lacul din VULCANUL ADORMIT

Județul din România cu de toate. Lacul din VULCANUL ADORMIT

Harghita e unul dintre acele locuri din România care pare că le are pe toate. Cei care ajung aici descoperă o lume plină de comori ce merită redescoperite din când în când. La aproape o mie de metri altitudine se află Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din țară. Format în vechiul crater al unui vulcan adormit din Munții Ciomatu, Lacul Sfânta Ana își primește toată apa din ploi și din zăpada topită de pe versanți.

Datorită subsolului vulcanic, apele termale, sau minerale sunt o comoară pentru întreaga comunitate locală, dar și națională.

Nu există alte izvoare care să îl alimenteze, fiind o formațiune unică, din anumite perspectiva, și în Europa. Încă din 1995, lacul și zona din jurul Tinovului Mohoș au fost recunoscute ca rezervație naturală.

Explorată la pas, zona din Harghita este una deosebită, ce atrage tot mai mulți turiști. Tot aici se află și o capelă, unde sute de turiști merg an de an în pelerinaj. Asociația Pro Szent Anna are grijă ca această zonă unică să fie protejată și pusă în valoare așa cum merită.

Locul unde nu poți atinge pământul

Și Tinovul Mohoș s-a format tot într-un crater vulcanic, aflat la nord, în același masiv Ciomatu. Spre deosebire de Lacul Sfânta Ana, aici apa s-a retras în timp, lăsând în urmă doar câteva ochiuri de apă și o pătură de mușchi de turbă, care face solul instabil și fragil.

Bacteriile, care ar trebui să descompună materialele organice din plante și să transforme în sol, nu sunt prezente. Nu e tocmai atractiv ce o să vă arăt, dar o să înțelegeți ce este turba.

Capacitatea de absorbție a apei coincide cu masa turbei, deci tot ceea ce am ridicat acuma jumătate a fost apă și jumătate resturi de plante, rădăcini”, a explicat Levente Dosa, directorul Asociației „Pro Szent Anna, conform euronews.ro.

Astfel, turiștii care ajung în această parte din Harghita pot călca doar pe o alee de lemn. În plus, zona poate fi vizitată doar în prezența unui ghid, în perioada aprilie-noiembrie. În județ se află și un atelier de sare condimentată, unde cei interesați descoperă cum să combine aromele pentru preparate inedite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli