Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis, somat să predea CHEILE casei din Sibiu și suma uriașă încasată nemeritat. Ce are familia Iohannis în conturi și de unde ar putea face rost de bani

Klaus Iohannis, somat să predea CHEILE casei din Sibiu și suma uriașă încasată nemeritat. Ce are familia Iohannis în conturi și de unde ar putea face rost de bani

Luiza Dobrescu
Klaus Iohannis, somat să predea CHEILE casei din Sibiu și suma uriașă încasată nemeritat. Ce are familia Iohannis în conturi și de unde ar putea face rost de bani

Klaus Iohannis stă ascuns, iar la fel de ascunse sunt și datoriile sale la stat. Deși nu mai este președintele României, încă sunt ținute la secret toate informațiile legate de banii pe care Iohannis îi datorează statului român. Ne referim la sumele încasate de pe urma închirierii abuzive a uneia dintre locuințele care au ajuns în posesia statului. Mai bine spus, jumătate din aceasta. 

Cât datorează președintele Klaus Iohannis statului român și dacă are acești bani, ca să achite, în urma închirierii abuzive a unui imobil care, în realitate aparține statului român, pe jumătate, iar cealaltă jumătate, familiei de la care a cumpărat familia fostului președinte.

Potrivit răspunsului formulat de ANAF, organul fiscal spune că s-a emis o notificare adresată foștilor proprietari ai imobilului din Strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, Sibiu.

Numai că, pe surse, am aflat că acest imobil aparține jumătate statului român și jumătate familiei Baștea, cei care dețineau imobilul înainte de soții Iohannis.

Ulterior, agenția fiscală din Sibiu va avea aceleași pretenții și față de Baștea, ceilalți proprietari,  în ipoteza în care vor câștiga și se vor intabula și cu cealaltă jumătate. Au încercat încă din 2018.

Agenția Fiscală din Sibiu a reușit intabularea a unei jumătăți din proprietate, cea care-i aparține lui Iohannis, după mai multe acțiuni în instanță care au rămas definitive.

„Cu privire la recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29, în cotă de ½, organul fiscal a emis și comunicat notificare către foştii proprietari prin care le-a solicitat acestora eliberarea imobilului sus-menționat în vederea intrării în posesie, precum și plata voluntară a sumelor aferente perioadei 1999-2015, actualizate cu indicele de inflaţie și cu aplicarea dobânzii legale”, se arată în documentul emis de ANAF, pentru GÂNDUL.

Venituri de peste 260.000 de euro din chirii

Procedura de recuperare a creanțelor devine foarte dificilă și în continuare. Agenția l-a notificat pe Iohannis să achite benevol datoria, pentru jumătate de imobil, și este posibil să fie inițiat un nou proces în instanță, dacă acesta va refuza să facă acest lucru până la expirarea termenului-limită stabilit de fisc.

Dacă nu achită, se vor îndrepta împotriva datornicului prin intermediul instanței. La fel se va proceda și în cazul celuilalt coproprietar, după ce vor fi parcurse toate procedurile legale, dacă și acesta va refuza să-și achite datoriile către stat.

Spațiul comercial din Bălcescu 29 a aparținut familiei prezidențiale în perioada 1999 – 2016 și i-a adus venituri de peste 260.000 de euro din chiria către Raiffeisen Bank. Cu acești bani, potrivit riseproject.ro, președintele a cumpărat alte 3 case, ”căsuțe” cum le-a numit într-un interviu, care, de asemenea, îi aduc venituri din chirii.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis că imobilul a fost deținut nelegal de soții Iohannis, iar în aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei a fost radiat din cartea funciară.

Înainte de pierderea definitivă a imobilului, Klaus Iohannis declarase public că va restitui banii imediat ce instanța va da o decizie finală.

În realitate, acest lucru nu s-a întâmplat, iar procedurile de executare au fost îngreunate de multiple acțiuni în instanță deschise de coproprietari.

Are Klaus Iohannis bani să plătească datoria?

Potrivit informațiilor care au ajuns în spațiul public, ANAF are de recuperat de la fostul președinte Klaus Iohannis suma de 4,7 milioane de lei, echivalentul a aproape 1 milion de euro, din închirierea unui spațiu comercial de la adresa mai sus menționată. Suma, aliniată la rata inflației și cu dobânda aferentă, s-ar situa undeva pe la un milion de euro.

Conform ultimei sale declarații de avere, completată la plecarea din funcție, familia Iohannis ar deține un cont curent în lei de 140.000 lei și ar încasa chirii în valoare de 44.895 lei, pe numele fostului președinte, respectiv 49.419 lei, pe numele soției sale, Carmen Iohannis, plus salariile celor doi.

Dacă ANAF nu va reuși să-l convingă de bună voie să-și achite datoriile la stat și la timp, este posibil ca fostul președinte să fie nevoit să-și vândă din celelalte 3 apartamente și 3 case care mai figurează pe numele soților Iohannis, pentru că între suma înregistrată ca datorie și raportată la veniturile curente este o diferență semnificativă.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Putin l-a sunat pe Trump de Ziua Americii. Ce au vorbit cei doi timp de o oră și jumătate
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Monica Roșu. Campioana olimpică, în costum de baie, la 39 de ani
Adevarul
Ucraina vrea ca jumătate dintre infanteriști să fie voluntari străini. Ce salarii oferă Kievul pentru a lupta cu rușii
Mediafax
Șase sfere MISTERIOASE au apărut pe o plajă. Nimeni nu îndrăznește să le atingă
Click
Românul care a fugit de sărăcie și a ajuns parașutist profesionist în Legiunea Străină. „Am avut halucinații de foame și de sete”
Digi24
„Marea barieră de foc” vs. „inima întunecată” a Eurasiei: Pe unde trece linia frontului în războiul pentru următoarea ordine mondială
Cancan.ro
Alertă la granița României! Avioanele de vânătoare au decolat de urgență
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Artificiile trase de Ziua Americii puteau să doboare un avion: „Tocmai am auzit o bubuitură!”
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
De ce relațiile imprevizibile pot părea mai intense decât cele sănătoase