Prima pagină » Actualitate » La limita tragediei. Un controlor de trafic de la Aeroportul din Cluj a ADORMIT pe tură. O aeronavă cu sute de pasageri a stat zeci de minute în aer

La limita tragediei. Un controlor de trafic de la Aeroportul din Cluj a ADORMIT pe tură. O aeronavă cu sute de pasageri a stat zeci de minute în aer

Nicolae Oprea
La limita tragediei. Un controlor de trafic de la Aeroportul din Cluj a ADORMIT pe tură. O aeronavă cu sute de pasageri a stat zeci de minute în aer

În urmă cu o lună și jumătate, la Aeroportul din Cluj-Napoca, un controlor de trafic a adormit în timp ce se afla pe tură și a pus în pericol viața a sute de pasageri aflați într-o aeronavă Wizz Air, care se pregătea de aterizare. Surse din aviația românească au precizat, în exclusivitate pentru Gândul, că angajatul Romatsa – compania care dirijează și controlează traficul aerian din România – a recunoscut că a adormit. Din cauza faptului că nu a putut să comunice cu turnul de control, avionul plin de pasageri a fost nevoit să intre în „holding” (în zona de așteptare), unde a rămas timp de 20 de minute. Ce este însă cel mai revoltător este că sistemul coordonat de Romatsa are aceste vulnerabilități grave, în sensul în care totul poate depinde de un singur om. Până la acest moment, incidentul a fost ținut la SECRET!

Iată cum s-a întâmplat tot incidentul care a pus în pericol viața a sute de pasageri:

Surse din aviația românească au dezvăluit în exclusivitate pentru Gândul că o cursă Wizz Air cu destinația Cluj a început procedurile de coborâre, în vederea aterizării pe aeroportul Avram Iancu, iar organul de dirijare a traficului aerian denumit „Approach”, care se află la București, a comunicat echipajului să treacă pe frecvența Turnului de Control (TWR) pentru aterizare. Echipajul a trecut pe noua frecvență indicată de cei de la București și a încercat stabilirea legăturii radio în mod repetat cu turnul de pe aeroportul din Cluj.

Doar că de la turnul de control din Cluj nu răspundea nimeni, iar din această cauză echipajul a fost nevoit să revină pe frecvența „Approach”, ulterior intrând în „holding”, adică în zona de așteptare unde a rămas 20 de minute.

Pe tură erau trei controlori, dar doi se odihneau, conform procedurilor

Mai mult decât atât, luminile pistei erau închise, și orice încercare de apropiere și aterizare erau interzise chiar și în situația în care s-ar fi realizat o încercare de dirijare de la „Approach”.

Potrivit surselor Gândul, în acel moment, pe tură erau trei controlori de trafic, iar doi dintre au luat pauză de odihnă, potrivit procedurilor. Doar că cel de-al treilea controlor rămas să dirijeze traficul a adormit!

Din fericire, după 20 de minute, s-a putut lua legătura cu cei de la turnul de control și avionul a aterizat cu bine.

La limita unei catastrofe

Surse din aviația românească au precizat pentru Gândul că astfel de incidente pot duce la catastrofe. De exemplu, se putea ajunge la o tragedie dacă aeronava Wizz Air se afla într-o situație în care trebuia să aterizeze de urgență. Mai mult, spun specialiști în aviație, sistemul este foarte vulnerabil, în sensul în care ar fi trebuit să existe o soluție rapidă, o alternativă, prin care aterizarea să nu depindă doar de către singurul controlor aflat la comandă.

În prezent, incidentul este cercetat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, care trebuie să emită un raport clar cu ce s-a întâmplat la Cluj.

La rândul ei, Romatsa, instituția responsabilă pentru acest incident, care nu a făcut nicio informare publică în tot acest timp, are obligația să transparentizeze complet acest eveniment și să explice public ce măsuri a intreprins după grava eroare de la Cluj.

Redacția Gândul a cerut un punct de vedere de la reprezentanții Romatsa cu privire la acest incident, însă, până la ora transmiterii publicării acestui articol nu ni s-a transmis un răspuns.

Ulterior publicării materialului, Romatsa a transmis un punct de vedere către redacția Gândul:

„Pe parcursul unei apropieri la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, echipajul unei aeronave a decis întreruperea procedurii de aterizare, revenind ulterior pentru o a doua apropiere și aterizând în deplină siguranță dupa 11 minute. Siguranța pasagerilor și a aeronavei nu a fost în niciun moment afectată, avionul fiind in permanent contact cu serviciile de trafic de apropiere.
Incidentul a fost imediat raportat autorităților, conform procedurilor de siguranță în vigoare la nivelul regiei.

Analiza internă a identificat factori precum experiența redusă a controlorului și oboseala acumulată și, ca urmare, au fost implementate măsuri suplimentare, inclusiv reinstruirea personalului și monitorizarea atentă a programului de lucru. ROMATSA monitorizează permanent, prin mecanismele de siguranță existente, toate evenimentele și aplică măsurile necesare de mitigare, menținând cele mai înalte standarde de siguranță în gestionarea traficului aerian”, au transmis reprezentanții Romatsa.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ce li s-a comunicat piloților în timpul incidentului cu drona de la Aeroportul Otopeni. Mărturia unui comandant TAROM: sunt ca niște bombe cu ceas

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cum verifică experții autenticitatea unui ceai Pu-erh vechi. Industria falsurilor din spatele ceaiurilor de colecție