Prima pagină » Actualitate » Lavrov, despre ATACUL rusesc asupra unei fabrici SUA din Ucraina: „N-am auzit. Nu fiți naivi să credeți că acolo se produceau aparate de cafea”

Lavrov, despre ATACUL rusesc asupra unei fabrici SUA din Ucraina: „N-am auzit. Nu fiți naivi să credeți că acolo se produceau aparate de cafea”

Lavrov, despre ATACUL rusesc asupra unei fabrici SUA din Ucraina: „N-am auzit. Nu fiți naivi să credeți că acolo se produceau aparate de cafea”
Foto: Profimedia images

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat la NBC că nu a auzit despre atacul asupra unei fabrici americane de electrocasnice din vestul Ucrainei, despre care Trump s-ar fi declarat „nemulțumit” în urma discuțiilor cu Putin. Lavorv a reluat atacurile la adresa Ucrainei și a liderilor europeni – acuzaându-i că împiedică pacea.

În noaptea de joi spre vineri, Rusia a lansat aproape 600 de drone și 40 de rachete de croazieră, vizând inclusiv o fabrică americană de electrocasnice din vestul Ucrainei. Cel puțin 15 muncitori au fost răniți, iar compania Flex Ltd., din Texas, a precizat că fabrica produce exclusiv bunuri de consum civil și nu echipamente militare.

În interviul pentru NBC News, Lavrov a afirmat că „nu a auzit” de atac, adăugând ironic că unii oameni sunt „cu adevărat naivi, când văd un aparat de cafea în vitrină și cred că acolo se produce”.

El a susținut că Rusia vizează doar obiective militare și a acuzat Ucraina că lovește civili și biserici, acuzație pe care Kievul o respinge.

„Nu am vizat niciodată ţinte civile de genul celor menţionate de dumneavoastră”, a spus Lavrov, potrivit News.ro.

Realitatea frontului îl contrazice pe Lavrov

Rusia a ucis sau rănit aproape 50.000 de civili în timpul războiului, inclusiv în atacuri asupra maternităţilor, bisericilor, şcolilor şi spitalelor, spun experţii ONU, numărul victimelor civile atingând în iulie cel mai ridicat nivel lunar din ultimii trei ani. Săptămâna trecută, o grădiniţă s-a numărat printre zecile de clădiri lovite într-un atac mortal al Rusiei asupra oraşului Liov, din vestul ţării.

Totodată, în timpul unei conferințe de presă la Biroul Oval din 22 august, un reporter l-a întrebat pe Trump dacă a vorbit cu Putin despre atacul asupra unei companii americane, potrivit Kyiv Independent.com.

„I-am spus că nu sunt mulțumit de acest lucru”, a declarat Trump. „Și nu sunt mulțumit de nimic legat de războiul acela.”

Întâlnirea Zelenski – Putin, departe de a se realiza

Lavrov a mai declarat că nu este planificată nicio întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, precizândcă problemele cheie – garanțiile de securitate și disputele teritoriale – rămân nerezolvate. Rusia solicită ca Ucraina să rămână nealiniată și neînarmată și refuză să cedeze teritoriile ocupate, aproximativ 20% din Ucraina.

Despre eforturile de pace ale președintelui american Donald Trump, Lavrov a spus că Putin și Trump „doresc pace în Ucraina”, dar a sugerat că atacurile continue ale Rusiei complică negocierile. În plus, a acuzat liderii europeni că „nu vor pace” și că nu permit Rusiei să câștige.

„Ei spun: „Nu putem permite înfrângerea Ucrainei. Nu putem permite Rusiei să câştige”. Ei vorbesc în termeni precum „victorie”, „înfrângere” şi aşa mai departe”, a spus Lavorv.

Lavrov: „Ucraina are dreptul să existe”

Ministrul rus a evitat să folosească termenul „invazie” pentru acțiunile Rusiei, preferând expresia oficială „operațiune militară specială”, și a declarat că Ucraina „are dreptul să existe”, dar trebuie să „lase oamenii să plece”.

Putin susţine de mult timp, fără dovezi, că Kievul a comis genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă din regiunea Donbas din estul Ucrainei, aproape în totalitate ocupată în prezent de forţele sale, potrivit News.ro.

Rusia nu are „niciun interes teritorial”, a susţinut Lavrov, dar este preocupată de persoanele care se identifică ca fiind de etnie rusă „care trăiesc pe acele teritorii, ai căror strămoşi au trăit acolo de secole”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Avantajul surprinzător pe care îl au oamenii care iau notițe cu pixul și hârtia