Prima pagină » Actualitate » Lavrov susține că Rusia va continua negocierile de pace, dar avertizează asupra „pericolului real al unui război mondial”

Lavrov susține că Rusia va continua negocierile de pace, dar avertizează asupra „pericolului real al unui război mondial”

Lavrov susține că Rusia va continua negocierile de pace, dar avertizează asupra „pericolului real al unui război mondial”
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusie | Foto – Profimedia Images

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a asigurat luni că Rusia va continua negocierile de pace cu Ucraina şi a avertizat asupra pericolului real al unui război mondial.

„Bunăvoinţa are limitele ei. Şi dacă nu este reciprocă, nu contribuie la procesul de negociere”, a spus Lavrov, citat de agenţiile ruse de presă.”Dar continuăm să purtăm negocieri cu echipa delegată de (preşedintele Volodimir) Zelenski, iar aceste contacte vor continua”, a spus Lavrov, potrivit Agerpres.

Serghei Lavrov l-a acuzat pe preşedintele ucrainean că se preface că negociază:”Este un actor bun (…), dacă te uiţi cu atenţie şi citeşti cu atenţie ce spune, vei găsi acolo o mie de contradicţii”, a spus şeful diplomaţiei ruse.

În acest context de tensiuni fără precedent între Rusia şi Occident din cauza ofensivei ruse, Serghei Lavrov a avertizat în legătură cu pericolul real al unui al treilea război mondial. „Pericolul este grav, este real, nu poate fi subestimat”, a spus ministrul rus, citat de Interfax.

În ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, ministrul rus de externe s-a declarat încrezător că „totul se va încheia, desigur, cu semnarea unui acord”.”Dar termenii acestui acord vor depinde de situaţia luptelor de pe teren când acest acord va deveni realitate”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?