Prima pagină » Actualitate » Legea pentru simplificarea obținerii permisului de conducere, publicată în Monitorul Oficial. Ce trebuie să știe cei care dau sala

Legea pentru simplificarea obținerii permisului de conducere, publicată în Monitorul Oficial. Ce trebuie să știe cei care dau sala

Legea pentru simplificarea obținerii permisului de conducere, publicată în Monitorul Oficial. Ce trebuie să știe cei care dau sala
foto ilustrativa: sursa foto: Enavto

Legea inițiată de deputatul USR Cezar Drăgoescu pentru simplificarea și eficientizarea procedurii de obținere a permisului de conducere a fost publicată astăzi, miercuri, în Monitorul Oficial.

Astfel, modificările aduse OUG 195/2002 în ce privește circulația pe drumurile publice introduc excepții clare de la susținerea probei teoretice („sala”) acolo unde experiența practică demonstrează deja competența conducătorului auto.

Pe de o parte, legea prevede trecerea de la categoria A1 la A2 sau A fără susținerea probei teoretice în următoarele condiții:

  • pentru obținerea categoriei A2 este necesară o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete categoria A1;
  • pentru obținerea categoriei A este necesară o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete categoria A2.

Pe de altă parte, trecerea de la categoria B1 la categoria B fără proba teoretică va fi aplicabilă persoanelor care au obținut permisul B1 la 16 sau 17 ani și care au o experiență de minimum 1 an în conducerea unui autovehicul din categoria B1.

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Facilități suplimentare pentru deținătorii permisului categoria B: cei care dețin permis categoria B la data intrării în vigoare a legii și care absolvă cursurile teoretice și practice pentru categoria A pot obține permis A sau A2 fără susținerea probei teoretice, fiind necesară numai promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții legale.

Legea elimină procedurile redundante, reduce costurile și timpul pentru viitorii șoferi, recunoaște experiența reală de conducere ca element esențial de evaluare și menține, totodatî, standardele de siguranță rutieră, toate celelalte condiţii prevăzute în legea actuală rămânând aplicabile.

„Am convingerea că acest proiect reprezintă un pas important spre normalizarea relației dintre stat și cetățean, reducerea birocrației inutile și construirea unui sistem administrativ mai eficient, mai corect și mai predictibil”, declară deputatul USR Cezar Drăgoescu.

Autorul recomandă:

Cum a reușit un șofer să treacă de 51 de ori prin stațiile de taxare de pe autostradă, însă fără să plătească, în Italia. Ce s-a întâmplat apoi

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!