Prima pagină » Actualitate » Liderul Federației Alma Mater, organizator al grevei din educație, a câștigat peste jumătate de milion de lei, de trei ori mai mult decât președintele

Liderul Federației Alma Mater, organizator al grevei din educație, a câștigat peste jumătate de milion de lei, de trei ori mai mult decât președintele

Madalina Prundea
Liderul Federației Alma Mater, organizator al grevei din educație, a câștigat peste jumătate de milion de lei, de trei ori mai mult decât președintele

Președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, a avut în 2021 venituri de peste 540.000 de lei, potrivit ultimei declarații de avere a liderului sindical care reprezintă angajații din învățământul superior. 

Anton Hadăr, doctor al Universității Politehnica din București, a trecut în declarația de avere din 2022, ultima disponibilă, venituri în anul fiscal anterior de peste 541.508 lei, ceea ce echivalează cu 45.125 de lei pe lună.

Veniturile președintelui Federației Naționale Sindicale Alma Mater, aflată printre organizatorii grevei din învățământ, au fost, în 2021:

  • 436.178 de lei – din activități didactice și de cercetare.; proiecte cu mediul privat, proiecte internaționale și europene, în cadrul Universității Politehnica din București;
  • 65.460 de lei – din calitatea de membru în Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS);
  • 6.069 de lei – ca membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România;
  • 2.866 de lei – din participarea în comisiile Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării;
  • 8.276 de lei – ca membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România;
  • 14.058 de lei – ca membru al Comisiei 1 a Consiliului Economic și Social (CES);
  • 8.601 de lei – ca membru în comisiile de disertație sau de doctorat la șapte instituții de învățământ superior.

Câștiguri de trei ori mai mari ca șeful statului

Anton Hadăr câștigă astfel de trei ori mai mult decât președintele României care a avut, în 2021, un salariu de 179.507 de lei. Soția șefului statului, Carmen Iohannis, cadru didactic la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a câștigat, în acel an, 38.555 de lei, de trei ori mai puțin decât soția președintelui Federației Alma Mater, care avea funcția de șef serviciu la Politehnica, cu un salariu de 118.280 (60.261 lei în 2019).

Anton Hadăr stă foarte bine la capitolul bani în conturi și plasamente, dar și proprietăți, respectiv terenuri și case.

Liderul sindical are în conturi peste 717.000 de lei și 16 euro.

În plus, Anton Hadăr a declarat plasamente sau investiții în hârtii de valoare (titluri de stat, certificate, obligaţiuni) de peste 1,267 milioane de lei.

La capitolul venituri în 2021 din investiții – cupoane titluri de stat, Anton Hadăr a trecut în declarația de avere alți 55.505 lei.

Președintele Federației Sindicale Alma Mater are mai multe terenuri agricole, forestiere și intravilane moștenite, dar și unul intravilan în suprafață de 680 mp, în Chiajna, cumpărat în 2013, împreună cu soția.

Anton Hadăr a mai notat în declarația de avere că are un apartament în București (în suprafață de 70 mp) și trei case de locuit (cu suprafețe de 60 mp, 45 mp și 242 mp), în localitățile Costești – Buzău, Telești – Dâmbovița și Chiajna – Ilfov.

Liderul sindical mai are din 2016 o mașină Volkswagen Polo.


CITEȘTE ȘI:

Cât câștigă și câți bani a strâns în conturi în ultimii ani liderul Federaţiei „Spiru Haret”, unul dintre organizatorii grevei generale din educație

Simion Hancescu, cel mai „sărac” lider sindical din educație. Are salariu de 4.000 de lei ca profesor și de cinci ori mai mulți bani de la FSLI

Sindicatele din învățământ le spun părinților „să țină copiii acasă!” REACȚIA elevilor și părinților după anunțarea grevei. „Nu este de joacă!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Liderul senatorilor USR, despre o eventuală ieșirea de la guvernare a PSD: Dacă merg pe calea asta să se ia în brațe cu AUR și să vină la guvernare
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Cum s-a produs accidentul de Paște din Snagov. Ce greșeală fatală a comis Mihai, șoferul BMW-ului
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Filmul accidentului tragic din Ciolpani. Momentul în care cei doi tineri morți sunt găsiți de prietenii lor: „Mi-e rău!”
Mediafax
Ministerul Mediului deblochează desemnarea geoparcurilor UNESCO în România
Click
Dragoș Dolănescu intervine în scandalul dintre fratele lui și Electrecord: „Cum să ceară atâția bani?”. Marea lui nemulțumire
Digi24
„Super El Nino” amenință întreaga planetă. Experții avertizează că ar putea fi „cel mai puternic din ultimii 140 de ani”
Cancan.ro
Cu cine a plecat Rareș Cojoc în vacanță, după ce a făcut Paștele cu Andreea Popescu: 'Doar noi doi'
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Video | O femeie a vrut să-și prindă soțul în flagrant și a făcut un gest nebunesc în trafic
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor