Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Pasajul Europa Unită din Sectorul 4 al Capitalei, inaugurat. Podul va fi pietonal pentru câteva ore

VIDEO | Pasajul Europa Unită din Sectorul 4 al Capitalei, inaugurat. Podul va fi pietonal pentru câteva ore

Oana Zvobodă

Pasajul Europa Unită din Sectorul 4 al Capitalei este inaugurat marți și va fi deschis traficului rutier începând cu ora 22:00. Până atunci, pentru câteva ore, de la ora 19:00, va fi doar pietonal, la cererea locuitorilor din sector.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a făcut marți declarații de presă chiar de pe pasaj.

„Sunt extrem de bucuros ca zi dăm în folosință Pasajul Europa Unită. Înainte de toate, vreau să spun de ce se numește folosință Pasajul Europa Unită. Pentru că Europa și banii europeni sunt șansa dezvoltării acestui sector. Fără banii europeni, mare parte de investiții nu ar fi fost posibile”, a spus primarul Daniel Băluță.

„Înainte de orice, acest pasaj reprezintă un mod prin care comunitatea noastră își exprima mulțumirea pentru efortul susținut pentru dezvoltarea unei comunități precum Sectorul 4”, a afirmat primarul Sectorului 4.

Cu această ocazie festivă, edilul a mulțumit celor care au contribuit la acest proiect, de la locuitori, constructori, Consiliul General al Municipiului București și ministrului Dezvoltării, dând asigurări că va continua eforturile pentru dezvoltarea infrastructurii.

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, prezent la evenimentul festiv, l-a felicitat pe Daniel Băluță pentru finalizarea acestui pasaj, „un obiectiv de investiii unic, prin îndrazneală, curaj, inovație”, care va reduce din decalajele de dezvoltare între nordul și sudul Bucureștiului.

Construcția a costat 73 de milioane de lei

Început în februarie 2022, noul pasaj suprateran din Sectorul 4 are o lungime totală de 653 de metri, însemnând un pod și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu. Proiectat și construit pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală, pasajul are două benzi de circulație pe sens, dispuse pe o parte carosabilă cu o lățime de 15 metri.

Suprastructura pasajului, de tip mixt oțel-beton, se sprijină pe patru elemente de rezistență (două pile și două culee masive din beton armat), iar fiecare dintre acestea au ca fundație câte opt piloni forați la o adâncime de 25 de metri și cu un diametru de 1,5 metri.

Pasajul are un sistem de iluminat de tip Vortex.

Pasajul Europa Unită a costat 73 de milioane de lei.

Acestea sunt cele mai importante elemente ale Pasajului Europa Unită:

  • Are o lungime de 653 de metri
  • Are o lățime de 14 metri
  • Suprastructura pasajului este de tip mixt oțel-beton
  • Pasajul a fost început în februarie 2022
  • Pilonii au o adâncime de 25 de metri
  • Va avea două benzi de circulație
  • Va avea sistem de iluminat de tip Vortex
  • A costat 73 de milioane de lei
  • Testat cu camioane de 40 de tone

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Circulația pe pasajul Europa Unită se deschide mâine, 5 decembrie. Daniel Băluță: „Pasajul va fi pietonal pentru câteva ore”

Pasajul Europa Unită din Sectorul 4, ultimele pregătiri înainte de deschidere. Daniel Băluță, primar: „Podul este vital pentru traficul din București”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii