Prima pagină » Actualitate » Mai mulți locuitori ai unui cartier din Ploieşti și-au ASFALTAT singuri strada, după ce s-au trezit cu grămezi de pietriș în zonă. Reacția Primăriei

Mai mulți locuitori ai unui cartier din Ploieşti și-au ASFALTAT singuri strada, după ce s-au trezit cu grămezi de pietriș în zonă. Reacția Primăriei

Marian Popescu
Mai mulți locuitori ai unui cartier din Ploieşti și-au ASFALTAT singuri strada, după ce s-au trezit cu grămezi de pietriș în zonă. Reacția Primăriei

Mai mulți locuitori ai cartierului Mimiu din Ploiești și-au asfaltat singuri strada, după ce s-au trezit cu două grămezi de pietriș în zonă, potrivit Antena 3.

Astfel, ei s-au gândit că materialul este perfect pentru astuparea gropilor de pe drumul care nu a fost asfaltat niciodată, așa că au pus mâna pe lopeţi şi au trecut la treabă.

Drumul a fost plombat de Primărie, dar stratul de asfalt încă se desprinde și nu este exclus ca la următoarele ploi să apară din nou gropile, spun localnicii.

Reacția Primăriei Ploiești

Reprezentanții Primăriei spun că nu se pot face deocamdată lucrări de asfaltare pe această stradă din cauza unor litigii pe care o parte dintre locuitori trebuie să le rezolve în instanță.

„Tot cartierul Mimiu este prins într-un proiect pe fonduri europene. O parte din străzi se canalizează, o parte din străzi se asfaltează. Sunt probleme pe strada Fierarilor, cu cetățenii care și-au pus casele pe terenuri pentru care nu există intabulare și tocmai de aceea sunt foarte multe discuții pe zona respectivă”, a precizat Mădălina Crăciun, director tehnic Investiții Primăria Ploiești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
VIDEO EXCLUSIV | Momentul accidentului lui Andrei Bordeianu! Avem imaginile care surprind tot ce s-a întâmplat
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei