Prima pagină » Actualitate » Mai mulți hoți au dat lovitură după lovitură într-o localitate din Constanța. Au furat de la animale și căruțe cu porumb până la geamuri, garduri și chiar ușa unui WC

Mai mulți hoți au dat lovitură după lovitură într-o localitate din Constanța. Au furat de la animale și căruțe cu porumb până la geamuri, garduri și chiar ușa unui WC

Mai mulți hoți au dat lovitură după lovitură într-o localitate din Constanța. Au furat de la animale și căruțe cu porumb până la geamuri, garduri și chiar ușa unui WC

Zece bărbați din județul Constanța au fost trimiși în judecată pentru furt după ce au făcut ravagii în comuna Cobadin.

Bărbații au furat tot ce le-a venit la îndemână: oi, porumb, floarea-soarelui, motorină, baterii, ferestre, uși, acoperișuri, garduri și chiar… o ușă de WC.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată  a unui număr de 10 inculpaţi, toţi de sex bărbătesc, patru în stare de arest preventiv, unul în arest la domiciliu, unul sub control judiciar şi patru în stare de libertate, aceştia fiind acuzaţi pentru săvârşirea mai multor furturi de animale, produse agroalimentare şi alte bunuri de pe raza judeţului.

Ce au făcut cei zece bărbați din Constanța

Potrivit procurorilor, hoții acționau pe raza comunei Cobadin și furau tot ce le stătea în cale, cel mai adesea la adăpostul întunericului.

Astfel, Parchetul a reținut următoarele fapte:

  1. În seara zilei de 14.08.2022, în jurul orelor 2100, DCL, DFl, DSS și NF au sustras un număr de 58 de ovine din turma persoanei vătămate CMM situată la marginea localității Conacu, com. Cobadin jud. Constanța, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de aproximativ 40.600 lei. Inculpatul CSG l-a ajutat pe DV să înlesnească valorificarea unei părți din animalele sustrase și anume a transportat un număr de 5 oi în vederea valorificării acestora.
  2. La data de 27.08.2022 DV şi CSG, la instigarea și cu complicitatea lui DSS, au sustras o baterie Bosch, cantitatea de aproximativ 100 litri motorină și un proiector din tractorul numitului CCG, situat în extravilanul localității Conacu, com. Cobadin jud. Constanța, totodată distrugând ușa și grila tractorului.
  3. La data de 19.08.2022, pe timpul nopții, NF a sustras o căruță de porumb știuleți din sola persoanei vătămate AI, situată în extravilanul localității Conacu, com. Cobadin jud. Constanța.
  4. La data de 20.08.2022, pe timpul nopții, NF şi ŞŞ au sustras câte o căruță de porumb știuleți din sola persoanei vătămate ZC, situată în extravilanul localității Conacu, com. Cobadin jud. Constanța.
  5. La data de 22.08.2022, pe timpul nopții, NF a sustras o căruță de porumb știuleți din sola persoanei vătămate RM și ŞŞ a sustras o căruță de porumb știuleți din sola persoanei vătămate IN, ambele sole ale persoanelor vătămate fiind situate în extravilanul localității Conacu, com. Cobadin, jud. Constanța.
  6. La data de 23.08.2022, pe timpul nopții, NF a sustras o căruță de porumb știuleți din sola persoanei vătămate ZC și ŞŞ a sustras o căruță de porumb știuleți din sola persoanei vătămate PM, ambele sole fiind situate în extravilanul localității Conacu, com. Cobadin  jud. Constanța.
  7. La data de 28.08.2022, pe timpul nopții, numiții DCL, Dinte Marian, DSS și ȘŞ au sustras câte o căruță de porumb știuleți din sola persoanei vătămate SG, situată în extravilanul localității Conacu, com. Cobadin  jud. Constanța.
  8. La data de 08.09.2022, pe timpul nopții, DCL, DM, DSS și NF au sustras câte o căruță de porumb știuleți din sola persoanei vătămate ME, situată în extravilanul localității Conacu, com. Cobadin, jud. Constanța.
  9. La data de 10.09.2022, pe timpul nopții, DCL și ŞŞ au sustras câte o căruță de porumb știuleți din sola persoanei vătămate AG, situată în extravilanul localității Conacu, com. Cobadin, jud. Constanța.
  10.  La data de 27.08.2022, DCL, cu complicitatea numiților IC și FȘ, a sustras în mai multe rânduri 34 saci cu floarea soarelui în greutate de aproximativ 850 kg. din sola persoanei vătămate ME, situată în extravilanul localității Conacu, com. Cobadin, jud. Constanța
  11.  La data de 19.09.2022, numitul ŞŞ a cumpărat 6 oi din specia carabaș, sustrase de către numitul FI, cioban la turma de oi a persoanei vătămate NC, situată în extravilanul localității Potârnichea jud. Constanța, pe marginea canalului Dunăre – Marea Neagră, cunoscând că oile sunt sustrase.
  12.  În cursul anului 2022, în mod repetat și pe timpul nopții, DCL, împreună cu DV, DSS și DF, dar și cu sprijinul numitului HI, au pătruns, prin efracție, în curtea imobilului persoanei vătămate ZI, iar de aici au sustras, prin demontare, ferestrele geamurilor de la imobil, ușile de acces și de interior, precum și ușa de la grupul sanitar, acoperișul de la garaj, gardul împrejmuitor al curții imobilului și elementele de compunere a tavanului fals aferent parterului imobilului, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de aproximativ 25.000 euro, o parte dintre bunuri fiind găsite, cu ocazia percheziţiei, la domiciliul inculpaţilor.

Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Judecătoria Medgidia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin