Prima pagină » Actualitate » Marcel CIOLACU nu exclude o discuție cu Mircea GEOANĂ: „Dacă avem chimie unul cu altul, gândim la fel, avem aceleași principii”

Marcel CIOLACU nu exclude o discuție cu Mircea GEOANĂ: „Dacă avem chimie unul cu altul, gândim la fel, avem aceleași principii”

Ioana Zafira

În ultima perioadă s-a tot vehiculat ideea că PSD ar fi dispus să deschidă larg porțile pentru independenții candidați la alegerile prezidențiale. Iar cel  mai vehiculat nume a fost cel al lui Mircea Geoană, fost președinte al PSD. Invitat în emisiunea lui Victor Ciutacu, de la RTV, premierul Marcel Ciolacu spune că nu a discutat niciodată un astfel de subiect cu fostul social-democrat, însă și-ar dori să afle dacă au „chimie unul cu altul”.

Marcel Ciolacu se declară un om deschis și spune că nu a avut până acum o discuție pe tema candidaturilor, fie ea și neprotocolară, cu independentul Mircea Geoană, despre care se tot vehiculează ideea că ar fi curtat de PSD pentru alegerile de la sfârșitul acestui an.

În plus, nici Mircea Geoană nu pare să-și fi exprimat dorința de a reprezenta PSD, din nou, la prezidențiale.

Nu și-a exprimat dorința. Știți că, primul lucru, trebuie să-ți exprimi, să dorești. Domnul Geoană a fost președintele partidului și a fost exclus de vreo două ori din partid. Deci a avut o viață tumultuoasă.

Domnul Geoană – dacă vreți o părere personală -, cu certitudine va candida. Eu îi urez succes. Foarte mulți români au avut funcții în afara țării. Hai să vedem ce-am realizat pentru țara noastră, că totuși ești român. De ce te-ai dus acolo? Ce-ai făcut? Cu ce-ai ajutat România?

N-am avut nicio discuție instituțională, dânsul din funcția de secretar general adjunct al NATO și eu din funcția de prim-ministru. Am avut discuții cu domnul Geoană, n-am avut niciodată o discuție aplicată în ceea ce privește candidaturile”, a spus Marcel Ciolacu.

Totuși, premierul nu exclude varianta în care ar putea avea loc o astfel de discuție. Și-ar dori acest lucru ca să afle dacă între ei doi există chimie.

E posibil să am o astfel de discuție cu domnul Geoană! Chiar sunt un om simplu, sunt un om deschis, n-am probleme. Dacă avem un proiect pentru țară, ok, ce înseamnă dezvoltarea (acestui proiect – n.r.). Dacă avem chimie unul cu altul, gândim la fel, avem aceleași principii. Nu, domnule, n-am veleități! Vorbim de soluții”, a mai spus Marcel Ciolacu.


CITEȘTE ȘI:

Anunțul lui Marcel CIOLACU: ”În noiembrie, mergem FĂRĂ VIZE în America” / „Îi rog pe toți care pot, să reînnoiască viza B1/B2

Marcel CIOLACU despre cine va fi desemnat comisar european: A cerut doamna Ursula și bărbat, și femeie. Pentru echilibru

ÎNTREBAREA lui Remus Pricopie pentru Mircea GEOANĂ: Cine finanțează? / „Geoană NU are voie să deruleze o CAMPANIE electorală în România”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!