Prima pagină » Actualitate » Mărturia unui martor la tragedia de la Constanța: „Am văzut medici care fugeau dintr-o parte în alta”

Mărturia unui martor la tragedia de la Constanța: „Am văzut medici care fugeau dintr-o parte în alta”

Mărturia unui martor la tragedia de la Constanța: „Am văzut medici care fugeau dintr-o parte în alta”

Marian Apreotesei, unul dintre martorii tragediei de la Constanța, acolo unde au murit nouă persoane în urma incendiului de la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase, a declarat la Realitatea TV, că în momentului în care focul a izbucnit, medicii alergau dintr-o parte în cealalta, încercând să-i salveze pe pacienți.

„Văzusem personalul spitalului care încerca să scoată pacienții, cu tărgile. Apoi au început să apără ambulanțele, pompierii, echipajele de poliție și s-a început evacuarea. La intrare am văzut că încercau să-i scoată pe geamuri. Au fost trei persoane coborâte cu autoscara de la nivelul 1 și 3”, a declarat bărbatul.

„La intrare unde este cortul de triaj am văzut medici care fugeau dintr-o parte în alta. Am văzut multe ambulanțe care fugeau și veneau, peste 40 de ambulanțe am văzut în total”, a mai spus acesta.

Nouă pacienți au murit

Nouă pacienţi au decedat vineri în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat.

Întregul spital a fost evacuat, iar toate unităţile sanitare din judeţ au fost pre-alertate pentru preluarea pacienţilor, menţionează IGSU.

Misiunea este în continuare în dinamică. La faţa locului acţionează zeci de autospeciale din cadrul ISU Constanţa, ISU Călăraşi, ISU Ialomiţa şi ISU Galaţi.

În proximitatea locului desfăşurării intervenţiei a fost instalat un spital mobil pentru triajul pacienţilor.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Constanța au deschis un dosar penal in rem privind incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

Dosarul a fost deschis sub aspectul săvârșirii infraciunii de ucidere din culpă. Polițiști și criminaliști au plecat de la București spre Constanța, unde vor face ancheta alături de procurorii constățeni.

Aparatele medicale vor fi ridicate pentru expertiză, pentru a se vedea dacă a fost o defecțiune tehnică sau o eroare umană.

Citește și NOUĂ MORȚI în urma incendiului de la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Plan Roșu de intervenție / Surse IGSU pentru GÂNDUL: Circuitul electric ar fi fost supr

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!