Prima pagină » Actualitate » Mașina VIITORULUI a fost construită la Cluj. Utilizează energie solară și cântărește sub 200 de kilograme

Mașina VIITORULUI a fost construită la Cluj. Utilizează energie solară și cântărește sub 200 de kilograme

Mașina VIITORULUI a fost construită la Cluj. Utilizează energie solară și cântărește sub 200 de kilograme

40 de studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au construit mașina viitorului. Este un automobile 100% solar și foarte ușor, sub 200 de kilograme. Inventatorii o să participe cu ea la o competiție în Australia. Acum se fac reglajele finale, înainte ca monopostul construit de echipa Solis formată din 40 de studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca să participe la una dintre cele mai mari competiții dedicate mașinilor solare, în Australia.

„Asta va consta în parcurgerea a 3.000 de kilometri de-alungul continentului, din nord, de la Darwin, până în sud, în Adelaide. Aceştia vor fi parcurşi doar pe timp de zi, până la ora 5. De la ora 5 vom opri, vom staţiona unde ajungem şi va trebui să campăm. Vom fi şi prin deşert. Maşina va circula ca oricare altă maşină, deci va fi înmatriculată”, spune Alexandra Lupuleasa, student, potrivit observatornews.ro.

De la ultima participare din anul 2023 și până acum, studenții au reușit să îmbunătățească mult performanța mașinii. Dacă prima versiune cântărea 420 de kilograme, mașina de acum nu depășește 180, fapt care va face să îi crească mult autonomia. Motorul va fi alimentat de 6 metri pătrați de panouri solare care vor acorperi întreaga caroserie a mașinii.

„Acest vehicul care a concurat în Belgia are o baterie de aproximativ 7,5 kWh. Pentru următoarea iteraţie se va trece la o baterie de aproximativ 3 kWh. Viteza maximă e de aproximativ 100 de kilometri pe oră. Are o lungime totală de 5,8 metri”, explică Eric Lefter, managerul echipei.

De precizat este că drumurile izolate din Australia nu vor fi ușor de parcurs. Pilotul nu va avea parte de niciun confort, întrucât orice consum suplimentar de energie ar putea să afecteze autonomia vehiculului.

„Traseul este pe o autostradă, dar practic e ca un drum judeţean de la noi, deci nu avem nici împărţitor în mijlocul drumului. Nu este închis traficul, deci vin maşini din faţă, inclusiv camioane de 3 vagoane, de 80 de tone”, a spus Nemeth Raymond, student.

„Am proiectat, cum fac şi acum, structura de rezistenţă la răsturnare şi practic eu am asigurat că, în cazul în care se întâmplă ceva cu maşina, pilotul poate să iasă nevătămat din interiorul ei”, precizează Mihai Stancu, student.

Însă singurul obstacol major îl reprezintă lipsa fondurilor. Costurile pentru realizarea mașinii și participarea la competiție ajung la 200.000 de euro, iar echipa nu a găsit încă sponsori care să acopere întreaga sumă.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ministrul Finanțelor spune „DA” astăzi! Avem PRIMELE imagini cu el și îndrăgita interpretă de muzică populară
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Adevarul
Benzina a ajuns la peste 7 euro pe litru în Sankt Petersburg. Revolta unei rusoaice: „Este ora unu noaptea. În față mai sunt 60 de mașini”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Adevărul tragic despre moartea cuplului din jacuzzi, dezvăluit de apropiați. Ce s-a întâmplat, de fapt
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania