Prima pagină » Actualitate » Eugen Tomac și echipa PMP, care plecaseră cu un convoi umanitar spre Ucraina, la un pas de a fi întorși din drum. „Am avut de luat o decizie grea”

Eugen Tomac și echipa PMP, care plecaseră cu un convoi umanitar spre Ucraina, la un pas de a fi întorși din drum. „Am avut de luat o decizie grea”

Marian Popescu

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), a plecat duminică, 10 aprilie, cu un convoi umanitar spre  Ucraina. „Ne-am asumat, împreună cu colegii mei din PMP, sa trecem, totuși, frontiera și să mergem până la destinație”, anunța el, înainte de plecare. Însă, la graniță au apărut primele probleme. Au avut de ales între a merge mai departe sau a se întoarce spre casă, din cauza situației tensionate din Odesa.

Sub titlul „Cum arată războiul de lângă noi”, liderul PMP a explicat  – pe pagina sa de Facebook – ce s-a întâmplat pe drum.

„După ce am trecut Dunărea cu bacul, la Isaccea, am fost informați la punctul de frontieră ucrainean că autoritățile ne permit intrarea, însă trebuie să ținem cont de faptul că, timp de 48 de ore, în toată regiunea Odesa este interzisă orice activitate, fiind declarată stare generală de asediu. Asta însemna că nimeni nu avea voie să își părăsească propria locuință și era complet interzis traficul rutier. Autoritățile ucrainene se așteptau ca Rusia să atace întreaga zonă cu rachete şi de aceea au luat această măsură extremă. Am avut de luat o decizie grea. Revenim acasă sau ne continuăm drumul în noile condiții”, a spus Eugen Tomac.

După ce au discutat cu organizațiile neguvernamentale care gestionează programele umanitare din această regiune, au decis să își continue deplasarea.

„Am fost, însă, atenționați insistent că o facem pe proprie răspundere. Eram un convoi format din 5 camioane care intra dintr-o țară NATO într-o zonă aflată sub stare de asediu”, a precizat preşedintele PMP Eugen Tomac, pe rețeaua de socializare.

FOTO – Facebook.com/eugen.tomac

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!